Iezuitul care în subsolurile KGB-ului a reuşit să nu-i trădeze pe prieteni

De Andrea Tornielli

Vorbind despre martirii care au făurit Biserica lituaniană, papa Francisc în catedrala din Kaunas a pomenit numele arhiepiscopului iezuit Sigitas Tamkevičius, născut în1938, astăzi emerit. În 1983 a fost arestat de autorităţile sovietice. Istoria sa este relatată în cartea "El baile tras la tormenta" de José Miguel Cejas.

"Nu m-am rugat niciodată atât de intens ca în acele momente - a relatat el -. Isus nu m-a lăsat singur". Tamkevičius aminteşte momentul arestării: "«Ne-au descoperit», m-am gândit în acea zi din 1983. Urcând în camioneta KGB-ulu, m-a invadat o sudoare rece. Subsolurile închisorii, cu holuri strâmte, plafoane înalte, rău luminate de becuri slabe, cu pete de umiditate şi crăpături, nu invitau la seninătate".

L-au întrebat despre nume şi apoi despre profesie. A răspuns: "Preot. Iezuit". Au răspuns: "Chiar aşa! Este Sigitas, din Comitetul pentru Apărarea Credincioşilor, care face propagandă antisovietică împotriva statului. Ştiam că nu participarea mea la Comitet îi interesa. Voiau să ştie cine erau redactorii Cronicii Bisericii Catolice din Lituania, şi cum ajungea în străinătate. Ideea Cronicii îmi venise mie şi altor patru preoţi în anii Şaptezeci".

"Am decis să scriem texte care să-i întărească pe catolicii lituanieni şi să aducă la cunoştinţă situaţia noastră în Occident: nu puteam oferi cateheze nici conferinţe, nici să evanghelizăm în vreun fel; în puţinele liturghii permise existau spioni ai guvernului care îşi luau notiţe din omilii şi controlau persoanele care nu erau bătrânii obişnuiţi; nu se puteau construi şi nici repara biserici".

"Opt agenţi au început să mă interogheze o dată la două zile. Nu puteam să-mi imaginez că acel interogatoriu se va prelungi timp de şase luni! Ore şi ore de întrebări, într-o succesiune constantă de examinatori «buni» şi «răi». Dumnezeu mi-a dat forţa de a nu trăda pe nimeni în acea perioadă teribilă, nici măcar în momentele de slăbiciune mai mare".

"«Nu înţeleg cum ai putut să reuşeşti», îmi spun uneori, crezând că aş fi putut depăşi toată situaţia aceea graţie forţelor mele. Nu este aşa. În închisoare am reuşit să cumpăr câteva bucăţi de pâine şi am verificat că era făcută din grâu. Îmi lipsea numai vinul; într-o scrisoare am cerut familiei mele struguri uscaţi. De atunci trebuia numai să găsesc un moment bun, ştiind că tovarăşul meu de celulă, aşa cum făcea în general, era un criminal obişnuit căruia îi promiteau că îi reduc pedeapsa dacă va furniza vreo informaţie compromiţătoare cu privire la mine".

"Dădeam cu spatele de poartă - a povestit Tamkevičius - cu tocul ochelarilor pe masă; un toc galben de plastic unde pusesem o bucată de pâine şi un mic recipient cu un pic de struguri stafidizaţi. Aşteptam ca tovarăşul meu de celulă să adoarmă şi după aceea, lent, începeam să storc strugurii stafidizaţi între degete până obţineam câteva picături de vin care în cazuri excepţionale era valid pentru a celebra euharistia".

"Mulţumire fie lui Dumnezeu, am o memorie bună - continua episcopul - şi îmi aminteam rugăciunile de la liturghie. După consacrare, consumând trupul şi sângele lui Cristos, o bucurie indescriptibilă punea stăpânire pe mine. Experimentam o bucurie mai mare decât aceea pe care am simţit-o prima dată când am celebrat liturghia în catedrala din Kaunas. Dumnezeu mă întărea şi mă mângâia. Îl simţeam acolo, alături de mine, în mod inefabil".

"A celebra liturghia în acele circumstanţe - explica Tamkevičius - îmi dădea o forţă specială, fără de care n-aş fi putut rezista. Uneori trebuia să celebrez întins pe pat, în toiul nopţii, cu speciile sacre pe pieptul meu, transformat în altar. Nu-i ceream să mă elibereze; aveam încredere în El. Braţele lui Isus mă susţineau; nu m-a lăsat niciodată singur. A fost mereu speranţa mea".

(După Vatican Insider, 23 septembrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.