Pentru a răspunde la întrebările de astăzi

Interviu luat prefectului Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei

De Nicola Gori

Din Mallorca şi iezuit, teologul Luis Ladaria, creat cardinal în consistoriul din 28 iunie 2018, este din 2017 prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei după ce a fost timp de douăzeci de ani consultant şi apoi secretar. Într-un colocviu destins cu cel care scrie şi cu directorul de la L'Osservatore Romano a vorbit despre studiile sale şi despre profesoratul său lung, despre teologie şi despre munca dicasterului, despre Comisia Teologică Internaţională, al cărei membru şi secretar a fost, despre raportul congregaţiei cu papa şi despre urgenţa de a forma credincioşi.

Cine este Luis Ladaria? Şi cum s-a născut ideea de a deveni iezuit?

M-am născut la Manacor, în insula Mallorca, dintr-o familie originară din acea zonă. Tatăl meu era medic şi eu sunt primul născut din cinci copii: trei fete şi doi băieţi. Am amintiri foarte frumoase şi plăcute din copilăria şi adolescenţa mea. După şcoala secundară am absolvit universitatea la Madrid, unde am studiat jurisprudenţa. După ce am terminat universitatea, am decis să devin iezuit şi astfel, la douăzeci şi doi de ani împliniţi, la 17 octombrie 1966 am intrat în Societatea lui Isus. Şapte ani mai târziu, la 29 iulie 1973, am fost hirotonit preot.

Care a fost formarea dumneavoastră?

Am studiat filozofie şi teologie la Universitatea Pontificală Comillas, care tocmai se transferase la Madrid. Apoi am trecut la Frankfurt, în Germania, pentru a continua teologia în celebra Philosophische-theologische Hochschule Sankt Georgen. În acel timp predau acolo mari maeştri, nume foarte mari ai teologiei germane: e suficient de amintit Karl Rahner, am urmat un curs al său, şi Alois Grillmeier, istoric al conciliilor şi autor al marii sinteze de referinţă despre cristologia antică, ajuns apoi cardinal. Chiar Grillmeier mi-a sugerat să vin la Roma pentru un doctorat în patrologie, pe care l-am obţinut după aceea la Gregoriana cu o teză despre Ilariu de Poitiers condusă de Antonio Orbe, desigur bine cunoscut de confratele şi colegul său german.

Cum s-a născut interesul pentru părinţii Bisericii?

În timpul orelor de teologie la Frankfurt citeam adesea textele patristice. Aşa s-a născut interesul, apoi a crescut la Roma la şcoala părintelui Orbe, care avea o extraordinară cunoaştere a textelor antice. Printre altele, păstrez o amintire deosebită a lui Eugenio Romero Pose, şi el student al său, apoi episcop auxiliar de Madrid, mort prematur. Erau un prieten drag şi o persoană foarte pregătită, a cărui moarte a fost o pierdere enormă.

După ce aţi terminat studiile, ce drum aţi urmat?

Am început să predau la Comillas şi apoi în Universitatea Pontificală Gregoriana, unde în 1984 am devenit profesor de teologie dogmatică. Am fost şi vice-rector al Universităţii Gregoriana din 1986 până în 1994. Şi am continuat să mai predau încă un an, după ce la 9 iulie 2004, Ioan Paul al II-lea m-a numit secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

Cum vă amintiţi perioada în care aţi lucrat alături de prefect, cardinalul Ratzinger?

Trebuie să facem un pas înapoi pentru că am fost numit membru al Comisiei Teologice Internaţionale în 1992 şi am rămas acolo până în 1997. Din 1995 am fost şi consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Apoi din 2004 am ocupat funcţia de secretar general al Comisiei Teologice Internaţionale. Fiind consultant lucram în contact direct mai degrabă cu secretarul dicasterului decât cu prefectul. Această slujire a fost o experienţă foarte bună, pe care reuşeam să o conciliez, ca toţi ceilalţi consultanţi, cu exigenţele predării, în timp ce acest lucru a devenit imposibil odată cu numirea ca secretar.

Ce materii aţi predat?

În mod esenţial teologie dogmatică, exceptând zona de ecleziologie şi sacramente. Desigur, predarea mea era bazată pe Scriptură, părinţii Bisericii, tradiţie şi magisteriul Bisericii. Şi desigur urmam indicaţiile teologice ale Conciliului al II-lea din Vatican, care s-a desfăşurat în timp ce studiam dreptul la Madrid.

Referitor la perioada conciliului, consideraţi că astăzi teologia este un pic în declin?

N-aş spune. Totuşi, au existat mereu mari momente, şi cel al conciliului trebuie considerat unul dintre acestea. La Conciliul al II-lea din Vatican erau teologi iluştri şi pe unii dintre ei i-am cunoscut personal după aceea. Astăzi lipsesc aceste nume mari. Dar nu înseamnă că nu există un înalt nivel teologic în universităţi şi în orice caz nu cred că teologia este în declin. Mai degrabă suntem într-un moment de asimilare şi de critică după conciliu.

Timp de secole teologia a fost mai ales europeană. Şi acum?

În această privinţă este foarte interesant de luat în considerare compunerea actuală a Comisiei Teologice Internaţionale. De când a fost instituită, aproape jumătate de secol în urmă, în interiorul ei a crescut prezenţa de persoane care provin din ţări non-europene: asiatici, africani, americani. În ultimele decenii, teologia, ca şi Curia Romană, a devenit mai universală. Din 1992 când am intrat în comisie, noutatea cea mai mare a fost oricum prezenţa unor femei, care au adus competenţa lor specifică. Totuşi cred că membrii nu trebuie aleşi ca bărbaţi sau femei, ci pentru că se dovedesc capabili şi competenţi. Şi atenţia faţă de rolul femeilor în Biserică din partea dicasterului s-a manifestat concret şi cu organizarea unui seminar despre această temă în 2016, seminar ale cărui acte au apărut deja.

Despre ce teme se ocupă Congregaţia pentru Doctrina Credinţei?

În mod esenţial despre cele la care dicasterul trebuie să dea răspunsuri: acum în mod deosebit de ecleziologie, libertate religioasă, sacramente. Şi încheiem o reflecţie despre antropologia biblică, de la care aşteptăm răspunsuri pentru întrebările din timpul nostru. Trebuie amintit şi documentul recent despre morală şi economie Oeconomicae et pecuniariae quaestiones, care a avut o rezonanţă amplă şi în ambientele laice.

Cel loc ocupă comunicarea în munca dicasterului?

După Conciliul al II-lea din Vatican, în afară de tutelarea şi de apărarea credinţei, Congregaţiei i s-a încredinţat şi funcţia de a o promova. Însă să nu uităm că interlocutorii noştri direcţi sunt episcopii şi teologii. Este greu ca documentele noastre să ajungă la marele public, dar, în fond, nu acesta este scopul nostru.

Printre problemele apărute în aceste ultime timpuri este cea a abuzurilor sexuale asupra minorilor din partea ecleziasticilor. Care sunt îndatoririle dicasterului?

Printre competenţele sale congregaţia o are pe aceea de a studia şi a judeca aceste cazuri de abuzuri comise de clerici. Noi îi autorizăm pe episcopi să acţioneze împotrivă unui presupus vinovat. Trebuie să spun că multe cazuri care ajung la dicaster în materie de abuzuri asupra minorilor sunt de mai multe decenii în urmă. Asta ar putea să ne facă să sperăm că este vorba mai ales despre un fenomen din trecut, dar din păcate nu avem certitudinea că s-a epuizat.

O altă temă crucială este cea ecumenică. La ce punct este dezbaterea recentă cu privire la problema împărtăşaniei date soţului necatolic în căsătoriile mixte?

Este o temă care trebuie studiată cu atenţie şi la care trebuie să se dea un răspuns la nivel universal. Fără a uita că problema, apărută în Germania, este de competenţa a trei dicastere: cel pentru promovarea unităţii creştinilor, cel pentru textele legislative şi, desigur, al nostru. Cred că se vor studia norme generale.

Sunteţi implicaţi şi în lucrările următorului sinod despre tineri?

Desigur. Tema tineri, credinţă şi discernământ vocaţional ne implică direct. Normal că vom fi angajaţi împreună cu celelalte dicastere, în primul rând, cu Secretariatul General al Sinodului Episcopilor. De altfel, transmiterea credinţei este mereu o problemă de mare actualitate. Şi în sinodul despre Amazonia, programat în 2019, acest nod s-a impus cu mare forţă. Şi desigur nu este vorba despre o preocupare limitată la anumite zone geografice: nu este nevoie să ne îndepărtăm de Roma pentru a constata cât de mult este de actualitate.

Până la sfârşitul Conciliului al II-lea din Vatican, papa era prefect al congregaţiei. Astăzi ce raporturi are cu dicasterul?

Paul al VI-lea a voit un prefect şi pentru dicaster, dar de fapt înainte de conciliu, chiar dacă papa era în mod formal prefectul, desfăşura acest rol în concret secretarul. Oricum, asta nu înseamnă că acum pontiful urmăreşte cu mai puţin interes activitatea congregaţiei. Şi pot da mărturie că, cu Benedict al XVI-lea şi cu Francisc, papa a urmărit şi urmăreşte mereu munca noastră, direct şi cu o mare atenţie.

Există urgenţa formării credincioşilor la care s-a referit adesea Benedict al XVI-lea şi la care face referinţă astăzi papa?

Da, desigur. Mulţi n-au avut o cateheză şi astăzi este nevoie de un efort şi de o angajare mai mare pe acest parcurs formativ. În ultimele decenii secularizarea a fost foarte puternică mai ales în ţările europene. În schimb, în Asia şi în Africa există o adevărată înflorire de viaţă creştină şi de vocaţii, mai ales în unele naţiuni precum Vietnam şi Coreea.

Cardinalul Ratzinger, cu călătorii în diferite continente, a început să ducă în lume congregaţia. A continuat această noutate?

Da, ca secretar am fost deja în Tanzania, în India, în Ungaria. Şi avem în proiect alte călătorii în afara Europei. Şi vorbesc la plural deoarece cu prefectul sunt întotdeauna secretarul şi unii oficiali din dicaster.

(După L'Osservatore Romano, 11 august 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.