Pe calea maestră a bucuriei

Fericirile în "Gaudete et exsultate"

De Juan José Omella

Chei de lectură şi idei de reflecţie propuse de Herminio Otero însoţesc ediţia specială în limba spaniolă a exortaţiei apostolice Gaudete et exsultate editată şi difuzată în Argentina, Columbia, Mexic şi Spania de Ppc. Prefaţa, pe care o publicăm într-o traducere a noastră, este a cardinalului arhiepiscop de Barcelona.

Marele scriitor francez Léon Bloy (1846-1917) îşi termină cartea sa Femeia săracă folosind o frază emoţionantă şi memorabilă: "Nu există decât o singură tristeţe: aceea de a nu fi sfinţi".

Nu exclud că această frază a avut influenţă asupra papei Francisc deoarece, fiind în tinereţe profesor de literatură, citează adesea poeţi şi romancieri francezi precum Léon Bloy sau Georges Bernanos, între alţii. În termeni pozitivi, aş spune că exortaţia "bucuraţi-vă şi veseliţi-vă" (Mt 5,12) este o invitaţie de a trăi bucuria fericirilor, sau bucuria de a fi sfinţi.

Genul "exortaţie apostolică" mi se pare că se adaptează bine la papa Francisc. O exortaţie nu are caracterul şi nici tonul magisterial al unei enciclice; are mai degrabă spontaneitatea unui sfat şi este orientată în mod fundamental spre viaţa practică. Magisteriul teologic al lui Francisc este eminamente spiritual şi foarte centrat pe viaţa obişnuită a creştinilor. Este un păstor cu picioarele pe pământ.

Prima sa exortaţie apostolică a fost Evangelii gaudium ("Bucuria Evangheliei"), definită de el însuşi ca textul programatic al pontificatului său.

A doua, cu titlul Amoris laetitia ("Bucuria iubirii"), este o mare reflecţie despre iubirea creştină şi o adevărată şi amplă lecţie despre teologia şi despre morala căsătoriei şi familiei.

A treia, de care ne ocupăm acum, are ca titlu Gaudete et exsultate ("Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă"), frază care face trimitere la predica de pe munte şi la fericiri.

Este foarte semnificativă repetarea, în titlurile celor trei documente citate, a cuvântului latin gaudium (bucurie, veselie, pace). Francisc vrea să meargă pe urmele sfântului Francisc de Assisi, omul păcii, al bucuriei, al respectului faţă de creaţie şi faţă de fiecare persoană umană. Şi vrea să-i pună pe creştini pe calea maestră a bucuriei pentru că "un sfânt trist este un trist sfânt".

Sfântul Părinte este conştient că secularizarea înaintează, în special în continentul european. Ştie că creştinii, în multe locuri, se simt "minoritate", drojdie în aluat. Însă, cu o atitudine foarte franciscană, îşi propune să ne ajute să nu ne pierdem veselia, bucuria şi pacea credinţei. Cu toate acestea, în orice împrejurare sau loc, bucuria sfinţeniei este posibilă. Cum moralul scăzut şi fără bucuria credinţei, Francisc ne spune că putem oferi puţin unei lumi care, în pofida descreştinării generale, manifestă o dorinţă de căutare şi o autentică foame spirituală. Cât de frumos este a oferi fraţilor comoara noastră cea mai bună, care este credinţa, care este bucuria de a şti că suntem iubiţi şi mântuiţi de Domnul!

A treia exortaţie a lui Francisc reia în profunzime una dintre ideile doctrinale evidenţiate de Conciliul al II-lea din Vatican: chemarea universală la sfinţenie. Şi spune celei mai mari părţi a poporului lui Dumnezeu, creştinului mediu, "vecinului de la uşa de lângă", că sfinţenia, fiind har şi dar al lui Dumnezeu, este un ideal accesibil tuturor celor botezaţi, tuturor celor care vor fi capabili să primească fericirile lui Isus cu umilinţă ca pe un dar, ca pe un har şi ca pe o bucurie în Duhul Sfânt.

Deschizând inima către Dumnezeu, primind mesajul său, lăsând ca El să ne modeleze dinăuntru, vom reuşi să fim sfinţi pentru că sfinţenia înseamnă a lăsa ca Dumnezeu să ne schimbe inima şi ca să fim transparenţe ale iubirii sale şi ale păcii sale.

(După L'Osservatore Romano, 31 iulie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 21.