"Giulgiul, pete false". Însă noua cercetare ridică multe îndoieli

De Andrea Tornielli

Giulgiul continuă să provoace discuţii: au fost prezentate în mass-media rezultatele unui nou studiu îngrijit de Matteo Borrini - antropolog care predă la John Moores University din Liverpool - şi Luigi Garlaschelli, chimist, profesor de la Universitatea din Pavia şi membru al CICAP, Comitetul Italian pentru Controlul Afirmaţiilor despre Pseudoştiinţe. Titlurile de ziar vorbesc despre "unele pete de sânge false" pe pânza de lână care conform tradiţiei ar fi învelit trupul lui Isus în mormânt. Vatican Insider a cerut un comentariu despre această cercetare - efectuată prin scurgeri de sânge adevărat pe corp ale lui Garlaschelli însăşi - de la vice-directorul Centrului Internaţional de Sindonologie, fizicianul Paolo Di Lazzaro.

Cum consideraţi această nouă cercetare?

Înainte de toate trebuie să se distingă cercetarea publicată acum pe "Journal of Forensic Sciences" cu anumite simplificări jurnaliste. Autorii studiului nu pun la îndoială că este vorba despre sânge, dar spun că scurgerile nu sunt complet compatibile cu poziţia unei persoane răstignite şi apoi depuse acolo. Au făcut să se scurgă sânge cu un furtun de la puls şi au observat scurgerile prin diferite unghiuri ale braţului, cu scopul de a verifica pe aceea care trebuie să se apropie mai mult de scurgerile prezente pe Giulgiul din Torino. Conform rezultatelor acestui experiment, pentru a obţine pete asemănătoare braţele ar fi trebuit să fie în poziţie aproape verticală. Şi asta relansează, conform autorilor, ipoteza falsificării medievale abile, care realizează o imagine corporală pe care astăzi încă nu reuşim s-o reproducem, dar greşeşte "desenând" cu sânge scurgerile din braţe. Apoi trebuie spus că această cercetare nu este deloc nouă, este datată în 2014 şi a fost prezentată - fără să fie publicată - la un congres de medicină în Statele Unite. Deja în acea vreme au fost perplexităţi însemnate ridicate din partea unor medici cu privire la validitatea rezultatelor. Acum tot acel studiu, cu adăugarea unor noi experimente, a fost publicat".

Care sunt perplexităţile cu privire la metodologia acestui studiu?

Deja în 2014 a fost observată o primă problemă, legată de folosirea unui flacon de sânge care conţinea anticoagulant. Se vede bine în filmarea care însoţeşte cercetarea: sângele din tub curge pe braţ în mod foarte fluid, până acolo încât pare aproape apă colorată. Acest lucru se datorează prezenţei anticoagulantului, indispensabil pentru a păstra sângele fluid în flacon. Însă această fluiditate a sângelui folosit pentru experiment nu are nimic de-a face cu situaţia omului răstignit din Giulgiu. Omul din Giulgiu a fost torturat - aşa cum demonstrează semnele biciuirii pe întregul său corp şi rănile provocate de coroana de spini - şi era deshidratat: nu mânca nici nu bea de cel puţin o zi. A fost supus stresului, a purtat patibulum, braţul orizontal al crucii până pe Calvar. Prin urmare, sângele acestei persoane trebuia să fie mai vâscos decât normalul, aşadar parcursurile râurilor care ieşeau din răni au putut să ia direcţii foarte diferite decât cele ale sângelui fluidificat folosit în acest experiment. Un alt parametru care influenţează parcursul scurgerii este viteza de ieşire a sângelui din rănile omului din Giulgiu, care nu este cunoscut deci nu este posibil să fie reprodus într-un experiment ca acela al lui Borrini şi Garlaschelli.

Vâscozitatea sângelui este unica variabilă de care trebuie ţinut cont?

Nu, există alta la fel de importantă şi neluată în consideraţie în acest experiment: starea pielii omului din Giulgiu. Parcursul scurgerii de sânge vizibil pe Giulgiu are loc pe pielea răstignitului. Una este pielea curată şi integră a profesorului Garlaschelli care şi-a oferit corpul său pentru experiment, alta este pielea unui om torturat, deshidratat, tumefiat. Pe Giulgiu am găsit urme de ţărână, ca mărturie că pielea omului din Giulgiu era murdară din cauza căderilor repetate. Pielea răstignitului trebuia să fie transpirată, murdară de ţărână, cu umflături de hematoame şi zgâriată de sângele rănilor provocate cu biciuirea. Aşadar, cu totul altceva decât pielea întinsă şi curată folosită în experiment. Şi tocmai starea pielii, încrustările, tumefierile, murdăria, transpiraţia au putut să interfereze în mod important asupra direcţiei scurgerilor acelui sânge dens şi vâscos.

În partea nouă a cercetării lui Borrini şi Garlaschilli se contestă şi aşa-numita "centură de sânge", acea scurgere care curge în jurul bazinului omului din Giulgiu şi care provine din coastă...

Da, graţie unei manşete pe care au scurs sânge sintetic dintr-un burete ca şi cum ar fi fost provocată o lovitură în coastă, au dedus că acea pată n-ar fi trebuit să se producă. Dar, şi în acest caz, ne aflăm în faţa multor variabile pe care nu le cunoaştem şi pe care nu le putem reproduce într-un experiment. Nu ştim dacă ieşirea sângelui din rana de la coastă poate să fie simulată în mod realist (aceeaşi viteză, aceeaşi cantitate) storcând un burete îmbibat cu sânge. Nu ştim dacă Giulgiul a folosit numai pentru a înveli cadavrul răstignitului sau şi pentru a-l transporta de la cruce la mormânt: în acest caz, luând corpul de braţe şi de picioare, partea bazinului s-ar fi încovoiat şi ar fi fost mai jos, provocând balta de sânge la înălţimea brâului. Suntem în domeniul ipotezelor pure. Poate să vină orice experiment nou, dar înainte de a trage concluziile un om de ştiinţă serios trebuie să ţină cont de limitele experimentale, de parametri necunoscuţi şi mai ales de configuraţia diferită de piele şi sânge între scurgerile omului deshidratat şi rănit şi lovit pe care-l vedem pe Giulgiu şi scurgerile de sânge fluidificat pe pielea unei persoane aflate în condiţii bune de sănătate. Nu putem afirma că scurgerile de sânge de pe Giulgiu nu sunt congruente cu poziţia răstignitului dacă nu ne apropiem de condiţiile omului deshidratat din Giulgiu, cu sângele vâscos şi pielea tumefiată, murdară şi transpirată. Pentru aceasta cred că rezultatele aceste cercetări trebuie considerate ca mai puţin decât preliminare, aşteptând un experiment care să încerce să reproducă petele vizibile pe Giulgiu folosind parametri de sânge şi piele mai apropiaţi de cele care vor să fie reproduse. De fapt, acest articol al lui Borrelli şi Garlaschelli nu răspunde (şi chiar întăreşte) perplexităţile deja ridicate de experţi în 2014.

(După Vatican Insider, 17 iulie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.