Întâlnirea de la Bari. Souraya Bechealany: "Am dus patriarhilor glasul poporului creştin din Orientul Mijlociu"

de M. Chiara Biagioni

"A fost o zi de kairos, moment favorabil, just şi oportun. Nu numai conducătorii Bisericilor s-au reunit la Bari, ci şi poporul lui Dumnezeu a venit în număr mare pentru a susţine lucrarea noastră şi pentru a se ruga cu noi, creştini din Orient. A mea este mai mult decât o impresie. Este o certitudine: Biserica este vie, şi nu va putea muri". Catolică libaneză, Souraya Bechealany este secretar general al Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu. Vorbeşte cu agenţia SIR despre întâlnirea de la Bari văzută în perspectiva unicei femei admise să participe, împreună cu patriarhii din Orient şi cu papa Francisc, la întâlnirea de rugăciune şi de discuţie cu uşile închise în bazilica "Sfântul Nicolae". "Am văzut - destăinuieşte ea - Biserica una, deşi în diversitatea sa, şi Biserica unită în rugăciunea care precede reflecţia teologică şi dogmatică".

* * *

- Dumneavoastră sunteţi secretar general al Consiliului Bisericilor Creştine din Orientul Mijlociu. Ce vă preocupă mai mult?

Ceea ce se află mai mult la inima mea este ca Bisericile să fie împreună, pentru că singure nu pot înfrunta toate provocările pe care le avem în faţa noastră.

- Papa a spus că "un Orient Mijlociu fără creştini n-ar fi Orient Mijlociu". Cât de mult cântăreşte fuga creştinilor pentru echilibrele de pace în regiune?

Nu pot fi învinovăţiţi creştinii care părăsesc Orientul Mijlociu pentru că o fac numai atunci când nu este posibil să trăiască în casa lor. Dar ceea ce spune papa este foarte important. Pentru că nu există pace fără dreptate şi nu există dreptate fără deschidere spre celălalt. Creştinul din Orientul Mijlociu este garantul alterităţii. Şi arată lumii musulmane că nu se poate trăi numai cu cel care mi se aseamănă şi este egal cu mine în toate şi prin toate. Putem fi diferiţi şi putem trăi împreună. Dacă creştinii abandonează Orientul Mijlociu, riscă să lase teren liber unui război teribil între şiiţi şi sunniţi, între musulmani între ei, între musulmani şi evrei. Apoi este adevărat că dacă noi părăsim, pacea va dispare din Orientul Mijlociu. Deoarece creştinii peste tot pe acest pământ sunt o punte între popoare.

- Cum a mers discuţia cu uşile închise în bazilica "Sfântul Nicolae"?

A fost o întâlnire în jurul unei mese rotunde unde papa şi patriarhii au trăit un moment de sinodalitate, între fraţi. Au vorbit frăţeşte, curajos, liber, fără limitări. Toţi au putut să exprime ceea ce gândeau şi a vorbit şi papa. Da, a fost frumos. A fost frumos să se vadă această Biserică în jurul unei mese rotunde.

- Au vorbit toţi?

Toţi au luat cuvântul, şi eu. Am vorbit ultima. Am aşteptat ca să vorbească toţi. Şi a fost emoţionant să iau cuvântul ca femeie. Eram aşezată chiar în faţa papei. Aveam la dreapta şi la stânga pe toţi patriarhii.

- Ce aţi spus?

Mi-am dat seama că eu ca femeie, eram singura care reprezintă poporul lui Dumnezeu şi am încercat să fiu glasul acestui popor. În urmă cu câteva zile am avut o întâlnire cu tinerii din Orientul Mijlociu şi mi-au lăsat o pagină. Am încercat să exprim patriarhilor ceea ce mi-au scris.

- Şi ce anume v-au scris? Ce aşteaptă oamenii din Orientul Mijlociu de la această întâlnire de la Bari?

Ca Biserica să fie fidelă faţă de misiunea sa, care să nu se asemene cu această lume, adică să fie în lume dar nu a lumii, care să denunţe tot ceea ce nu-i aparţine. Putem fi tentaţi de corupţie şi de dezbinare. Ceea ce poporul lui Dumnezeu din Orientul Mijlociu - dar nu numai - aşteaptă de la Biserică este ca să fie faţa lui Cristos în lume, ca să fie corectă, onestă, curajoasă şi unită. Dacă face asta, tot poporul lui Dumnezeu o va urma.

- Ce impresie v-a făcut papa Francisc în bazilica "Sfântul Nicolae"?

În termeni teologici se spune "primus inter pares", "primul între egali". Dar a fost mai ales un frate pentru fraţii săi, un părinte.

- După Bari, ce se va întâmpla?

Au existat în trecut momente dificile. Dar nu trebuie să ne descurajeze. Momente ca acelea trăite la Bari, dau forţă persoanelor responsabile şi speranţă Bisericilor lor. Roadele vor fi astăzi şi mâine imperceptibile dar cu siguranţă în timp vor fi vizibile. Nu trebuie să pierdem speranţa. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi urmăm un Dumnezeu care a învins lumea. Nu lucrăm pentru cineva care nu este slab, ci pentru cineva care şi-a dat viaţa şi a înviat. Oricât ar fi de puternic răul, termenul ultim al problemei este victoria vieţii asupra morţii. Această speranţă îi determină pe creştini să nu renunţe, să construiască pacea, să lupte pentru dreptate. Acesta este motivul pentru care noi, creştinii din Orientul Mijlociu, nu ne vom descuraja niciodată.

(După agenţia SIR, 10 iulie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 17.