Prezentarea instrucţiunii Ecclesiae Sponsae Imago despre "Ordo Virginum" (4 iulie 2018)

Prezentarea cardinalului Joăo Braz de Aviz, prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică

"Fecioarele consacrate sunt imagine a Bisericii mireasă a lui Cristos", în acest mod decretul Sfintei Congregaţii pentru Cultul Divin care, prin mandatul fericitului Paul al VI-lea, a promulgat noul Ritual al consacrării fecioarelor, le prezenta pe femeile consacrate în Ordo virginum. Era 31 mai 1970. Aşa cum se întâmpla în comunităţile apostolice şi în epoca patristică, după secole era acordată posibilitatea de a primi această consacrare şi femeilor care rămân în propriul context obişnuit de viaţă, şi nu mai era rezervată călugăriţelor.

Instrucţiunea Ecclesiae Sponsae Imago, pe care Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică o prezintă astăzi, reia acea definiţie. După Ritualul liturgic şi normele conţinute în el, Instrucţiunea este primul document al Scaunului Apostolic care aprofundează fizionomia şi disciplina acestei forme de viaţă.

Peste doi ani, în 2020, Ritualul restabilit va celebra a 50-a aniversare: în jumătatea de secol trecut, cu redescoperirea Bisericii particulare, această vocaţie feminină specială a fost cunoscută şi iubită în orice cadru al societăţii şi al Bisericii. În 2016, în timpul Anului Vieţii Consacrate o statistică aproximativă estima prezenţa a peste cinci mii de fecioare consacrate în lume, în creştere continuă.

Instrucţiunea despre Ordo virginum vrea să răspundă la cererile pe care numeroşi episcopi şi fecioare consacrate le-au prezentat la Congregaţia pentru Viaţa Consacrată cu privire la vocaţia şi mărturia lui Ordo virginum, la prezenţa sa în Biserica particulară şi universală şi - îndeosebi - despre formarea şi discernământul vocaţional.

Ecclesiae Sponsae Imago vrea să ajute să se descopere frumuseţea acestei vocaţii şi să contribuie la arătarea frumuseţii Domnului care transfigurează viaţa atâtor femei care trăiesc această experienţă zilnic.

Exprim astăzi un auspiciu, acela de a organiza şi a vedea venind la Roma fecioarele consacrate din toată lumea pentru o nouă întâlnire internaţională în 2020, pentru a celebra cu Petru a 50-a aniversare a Ritualului.

_________________

Prezentarea E.S. Mons. José Rodríguez Carballo, O.F.M., secretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică

Ajunşi în ajunul celebrării celei de-a cincizecea aniversări a restabilirii vechiului Ordo virginum, voită de fericitul Paul al VI-lea în 1970, şi luând în considerare marea dezvoltare a acestei forme de viaţă consacrată în toată lumea, Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică a voit să ofere tuturor episcopilor, fecioarelor consacrate, femeilor aflate în formare şi celor care sunt interesaţi de această vocaţie specială un document de orientare şi promovare.

Instrucţiunea Ecclesiae Sponsae Imago despre Ordo virginum este rod al unei mari consultări, o muncă sinodală la care au participat episcopi, fecioare consacrate şi experţi din orice parte a lumii, care au oferit propria contribuţie pentru a scoate în evidenţă specificul şi bogăţiile acestei forme de viaţă consacrată.

Contextul în care se situează documentul, motivaţiile publicării sale şi obiectivele sale sunt schiţate în Introducere, după o amplă premisă cu caracter istoric, menită să evidenţieze particularităţile lui Ordo virginum şi configuraţia sa eclezială originală.

Unele texte din Noul Testament dau mărturie că deja în comunităţile apostolice erau prezente femei care, primind carisma fecioriei, o îmbrăţişau ca o condiţie stabilă de viaţă pentru a se ocupa cu inimă neîmpărţită de cele ale Domnului. Împreună cu celelalte forme de viaţă ascetică, alegerea fecioriei a înflorit spontan în toate regiunile în care creştinismul se răspândea, asumând caracteristicile unei stări de viaţă recunoscute public în Biserică drept Ordo virginum, cu expresie analogă cu acelea folosite pentru a indica alte Ordines (Ordo episcoporum, Ordo presbyterorum, Ordo diaconorum, Ordo viduarum).

Făcând referinţă la învăţătura paulină, Sfinţii Părinţi le refereau şi fecioarelor creştine titlul de sponsa Christi, care este propriu Bisericii: de fapt, în ele vedeau reflectată imaginea Bisericii, fecioară pentru că păstrează integră credinţa, mireasă pentru că este indisolubil unită cu Cristos Mirele său, mamă pentru că Răstignitul Înviat generează în ea viaţa nouă conform Duhului. În perioada persecuţiilor fecioare creştine foarte numeroase au înfruntat martiriul; după aceea alegerea lor feciorelnică a continuat să fie înconjurată cu deosebită stimă şi consideraţie. Încă din secolul al IV-lea intrarea în această stare de viaţă avea loc prin ritualul solemn al consecratio virginum, prezidat de episcopul diecezan. Fecioarele consacrate rămâneau în propriul ambient familial şi social şi participau activ la viaţa comunităţii creştine adunate în jurul episcopului, manifestând caracterul escatologic al Bisericii, Mireasa purificată şi făcută sfântă de iubirea Mirelui, vigilentă în aşteptarea întoarcerii sale glorioase şi anticipatoare a întâlnirii cu El.

În timpul Evului Mediu, cu afirmarea monahismului şi din motive istorice şi culturale complexe, fecioarele consacrate s-au reunit progresiv în mănăstiri şi în legislaţia canonică starea de viaţă consacrată feminină a ajuns să se identifice cu viaţa contemplativă de claustrare. Ritualul consecratio virginum, folosit numai în unele mănăstiri, se îmbogăţea în forma sa de celebrare, însă apartenenţa la comunitatea monastică făcea să dispară înrădăcinarea în comunitatea creştină, caracteristică în perioada primară şi patristică, cu referinţa sa directă la autoritatea episcopală. Cu excepţii foarte rare, această situaţie a durat până la Conciliul al II-lea din Vatican.

Impulsul de reînnoire eclezială care a precedat Conciliul a provocat un nou interes şi faţă de ritualul consecratio virginum şi a pus bazele pentru revizuirea sa, dispusă apoi de Sacrosanctum Concilium, nr. 80. Prin mandat special al fericitului Paul al VI-lea, la 31 mai 1970 Sfânta Congregaţie pentru Cultul Divin a promulgat noul Ordo Consecrationis Virginum, în care era prevăzută posibilitatea de a consacra şi femei care rămân în propriul context obişnuit de viaţă, după modalităţile din vechiul Ordo virginum. Acelaşi text liturgic şi normele conţinute în el schiţează în elementele esenţiale fizionomia şi disciplina acestei forme de viaţă consacrată, caracterul său instituţional - propriu şi distinct de cel al institutelor de viaţă consacrată - a fost după aceea confirmat pentru Biserica latină de Codul de Drept Canonic în can. 604.

Reluată după multe secole şi într-un context istoric, social şi eclezial în mod radical schimbat, această consacrare a revelat o surprinzătoare forţă de atracţie. Astăzi, încă netrecând cincizeci de ani de la promulgarea lui Ordo Consecrationis Virginum, există fecioare consacrate în cele cinci continente, în foarte multe dieceze, în contexte ecleziale şi sociale foarte diferite între ele. În timpul Anului Vieţii Consacrate, o statistică cu siguranţă aproximativă estima prezenţa a peste cinci mii de fecioare consacrate în lume. Foarte numeroşi sunt episcopii care au promovat reapariţia acestei forme de viaţă consacrată, încredinţate direct îngrijirii lor pastorale.

Congregaţia pentru Viaţă Consacrată, care conform propriilor competenţe şi-a îndreptat spre ea o atenţie constantă, cu Instrucţiunea Ecclesiae Sponsae Imago vrea să răspundă la cererile, venite din mai multe părţi, de indicaţii care să orienteze acţiunea episcopilor diecezani în îngrijirea pastorală a lui Ordo virginum. Elaborarea documentului s-a folosit de experienţa din aceste decenii, din care apare clar că identitatea lui Ordo virginum trebuie să fie păstrată respectând şi valorizând diversitatea contextelor ecleziale, culturale şi sociale în care se exprimă carisma şi ţinând cont de situaţiile locale.

Instrucţiunea se dezvoltă în trei părţi: Vocaţia şi mărturia lui Ordo virginum; Configurarea lui Ordo virginum în Bisericile particulare şi în Biserica universală; Discernământul vocaţional şi formarea pentru Ordo virginum.

Pornind de la fundamentul biblic şi cristologic al fecioriei consacrate şi având ca referinţă constantă ritualul de consacrare, prima parte prezintă carisma, fizionomia spirituală şi forma de viaţă asumată de femeile care constituie Ordo virginum. Este scoasă în evidenţă conexiunea indisolubilă dintre consacrarea baptismală, care inserează în reţeaua generativă şi fraternă a relaţiilor ecleziale, şi consacrarea feciorelnică, prin care femeia este constituită semn escatologic al Bisericii mireasă şi în condiţia feciorelnică se deschide la darul maternităţii spirituale. Instrucţiunea subliniază gratuitatea absolută şi profilul marian al acestei vocaţii, amintind că Fecioara Mamă a lui Dumnezeu este Virgo virginum, mamă, soră şi învăţătoare a fecioarelor consacrate. Chemate în sequela Christi să îmbrăţişeze stilul său de viaţă curat, sărac şi ascultător, consacratele se dedică rugăciunii, pocăinţei, faptelor de milostenie şi apostolatului, fiecare după propriile carisme, primind Evanghelia ca regulă fundamentală pentru viaţa lor. Elementul specific al lui Ordo virginum, prin care se distinge de institutele de viaţă consacrată, este că această carismă a fecioriei se armonizează cu carisma proprie a fiecărei consacrate, dând loc unei mari varietăţi de răspunsuri la vocaţie, într-o libertate creativă care cere simţ de responsabilitate şi exercitarea unui serios discernământ spiritual. Deşi poate să se inspire din bogăţia diferitelor spiritualităţi prezente în Biserică, această carismă feciorelnică este plăsmuită înainte de toate de meditarea în rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu, de celebrarea sacramentelor şi a Liturgiei Orelor: astfel găsesc unitate şi orientare nu numai celelalte practici de rugăciune şi de asceză, ci şi concreta lor "a deveni aproape" faţă de femeile şi de bărbaţii din propriul timp. De fapt, consacrarea le rezervă lui Dumnezeu fără a le abate de la ambientul în care trăiesc. Pot trăi singure, în familie, împreună cu alte consacrate sau în alte situaţii favorabile exprimării vocaţiei lor şi realizării proiectului lor concret de viaţă. Se îngrijesc de propria întreţinere cu roadele muncii lor, pe care o aleg liber şi în care se pun în slujba progresului integral al societăţii. Menţinând o privire contemplativă asupra realităţii, sunt părtaşe de bucuriile şi de speranţele, de tristeţile şi de neliniştile oamenilor din timpul lor, în special ale celor mai săraci, şi contribuie la reînnoirea culturii după spiritul Evangheliei.

În partea a doua, dedicată configurării ecleziale a lui Ordo virginum, Instrucţiunea se concentrează asupra implicaţiilor concrete ale înrădăcinării diecezane. Aceasta este o specială legătură de iubire şi de apartenenţă reciprocă: consacrata se recunoaşte fiică a unei Biserici particulare, împărtăşeşte istoria sa de sfinţenie, şi cu propriile daruri contribuie la edificarea sa şi participă la misiunea sa. În această perspectivă, în afară de responsabilitatea pastorală a episcopului diecezan, se scoate în evidenţă că apartenenţa la Ordo virginum, deşi este trăită în mod obişnuit în condiţii de singurătate, instaurează profunde raporturi de comuniune. Şi deoarece înrădăcinarea diecezană nu constă într-o închidere particularistă în graniţele diecezei, consacratele se deschid la orizonturile misiunii universale a Bisericii şi experimentează forme de comuniune şi în cadru supra-diecezan, fie la nivelul grupărilor de Biserici particulare, cu sprijinul respectivelor Conferinţe Episcopale, fie la nivelul Bisericii universale, referindu-se la Sfântul Scaun şi îndeosebi la dicasterul nostru.

În lumina înrădăcinării diecezane, partea a doua a Instrucţiunii ia în considerare după aceea rămânerea temporară şi transferările în altă dieceză; eventuala constituire de fundaţii pentru sprijinul economic al lui Ordo virginum sau de asociaţii şi experienţele de viaţă comună; eventuala implicare în alte asociaţii ecleziale; diferite ipoteze de separare de Ordo virginum.

Partea a treia a Instrucţiunii găseşte principiile şi criteriile fundamentale pentru discernământul vocaţional, formarea prealabilă consacrării şi formarea permanentă. Ceea ce s-a ilustrat anterior cu privire la Ordo virginum este repropus în cheie pedagogică, evidenţiind primatul acţiunii Duhului Sfânt, responsabilitatea femeilor chemate la această vocaţie, sensul eclezial al proceselor de discernământ şi formare. Îndeosebi este schiţat rolul episcopului diecezan, căruia îi revine să discearnă vocaţia aspirantelor şi a candidatelor; să se îngrijească pentru ca fiecare să poată primi o formare iniţială îngrijită; să ducă la împlinire discernământul referitor la admiterea la consacrare; să prezideze celebrarea ei şi după aceea să însoţească şi să susţină drumul de formare permanentă a consacratelor. Pentru a desfăşura aceste îndatoriri atât de importante şi angajante, episcopul va trebui să valorizeze resursele prezente în dieceză, în primul rând experienţa şi competenţa fecioarelor consacrate înseşi, şi să activeze colaborări oportune pentru a stabili în mod eficace parcursurile de discernământ vocaţional şi de formare, aşa încât să se evite genericul, lipsa de organicitate, graba, riscul unei uniformităţi excesive care n-ar respecta singularitatea fiecărei vocaţii, şi riscul opus al individualismului care ar ameninţa nu numai dobândirea simţului de apartenenţă la Ordo virginum, ci mai profund înţelegerea valorii ecleziale a acestei consacrări.

Închei cu două consideraţii scurte. Faptul de a fi repropus această formă de viaţă în Biserică pare un anacronism, dar este un act de încredere în acţiunea Duhului, care conduce multe femei să primească şi să interpreteze această vocaţie în lumina drumului parcurs de Biserică de-a lungul secolelor şi conform exigenţelor actualului context istoric: este vorba despre o adevărată cale de sfinţire, fascinantă şi exigentă.

În sfârşit, reapariţia, lui Ordo virginum, vocaţie specific feminină, este o realitate semnificativă, nu numai pentru înţelegerea şi valorizarea prezenţei femeilor în poporul lui Dumnezeu, ci şi mai radical în ce priveşte aprofundarea conştiinţei pe care o are Biserica despre ea însăşi ca Mireasă a lui Cristos, popor al lui Dumnezeu care în istorie merge spre împlinirea escatologică.

Deci încredinţăm cu încredere şi speranţă mijlocirii Fecioarei Maria, Mama lui Dumnezeu şi Mama Bisericii, tot Ordo virginum şi femeile care îi vor aparţine în viitor, împreună cu receptarea acestei Instrucţiuni.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 10.