Parcurs al unei profeţii

Chiara Lubich şi economia de comuniune

De Maria Voce

"Parcursul unei profeţii" este tema întâlnirii care se ţine, în dimineaţa zilei de 3 mai 2018, la Ambasada Italiei pe lângă Sfântul Scaun. La întâlnire, organizată la zece ani de la moartea lui Lubich în colaborare cu Mişcarea Focolarelor, intervin, printre alţii, arhiepiscopul Angelo Becciu, substitut pentru problemele generale din Secretariatul de Stat, şi preşedinta focolarinilor, din a cărei conferinţă anticipăm mari fragmente.

Ce a determinat-o pe învăţătoarea foarte tânără din Trento, în timpul celui de-al doilea război mondial, să dea viaţă, aproape fără să-şi dea seama, unei vaste Mişcări care a ajuns de acum la bărbaţi şi femei din cele mai diferite naţiuni, culturi, credinţe? Există un singur răspuns: iubirea. Iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de om, orice om.

Evanghelia trăită, cuvânt cu cuvânt, a făcut să izbucnească în mica realitate trentină o adevărată revoluţie: "Ori de câte ori aţi făcut acestea numai unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut", citeşte Chiara în Evanghelie. Descoperirea feţei lui Isus în fiecare persoană l-a ridicat pe om la adevărata sa demnitate şi a determinat-o pe Chiara şi pe însoţitoarele sale la acea iubire gata şi să-şi dea viaţa pentru fraţi. Şi astfel ajutorul dat celor mai săraci a fost primul efect care izbucneşte al acestui lucru, până acolo încât credeau că, rezolvând problema socială din Trento, aveau să rezolve totul.

Atitudinea lor de împărtăşire deplină faţă de cei mai nevoiaşi - îi invită şi la prânz şi pentru ei aleg faţa de masă, tacâmurile şi mâncărurile cele mai bune - a fost bancul de probă al iubirii universale faţă de toţi care avea să ducă apoi Mişcarea să ajungă la ultimele graniţe.

Chiara însăşi amintea acele prime zile ale noii vieţi: deja învăţaseră să-l vadă pe Isus în cei mai mici şi încercau să-l slujească pe El care forma în ei unica lor bogăţie, dându-i ceea ce era disponibil în casă. Din primul moment săracii răspund, împărtăşind puţinul pe care-l au, sau ceea ce nu au, nevoile lor.

Reciprocitatea este cheia pentru a înţelege cum a fost posibil să se pună bazele acestei schiţe de societate reînnoită de viaţa Evangheliei care s-a compus mai întâi la Trento şi apoi în lume. Idealul care o însufleţeşte pe Chiara nu se adresează însă numai unei categorii de persoane, cum sunt săracii, ci foarte repede se lărgeşte la toţi.

Naşterea primului focolar (cămin) reprezintă ocazia pentru a pune în comun tot ceea ce aveau bunuri spirituale şi vremelnice, determinate de dorinţa de a-l iubi pe Dumnezeu împreună, sau mai bine zis, de a edifica împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul lor, în unitatea invocată de Isus în testamentul său. În succesiunea zilelor, în jurul focolarului (căminului), s-a format o aureolă compusă dintr-o mare ceată de persoane din cele mai diferite categorii.

Cunoscând că printre ele unele aveau bunuri, altele erau în strâmtorări, în foame şi în frig, într-o zi primele focolarine au făcut apel la toate, pentru ca aceea care avea să dăruiască ceea ce-i prisosea celei care nu avea; şi asta nu numai o dată, ci în fiecare lună, cu o angajare serioasă de a vărsa propria contribuţie, pentru ca să fie după aceea redistribuită celor care printre ele erau săraci. Aşa s-a întâmplat că, dacă înainte din 500 de persoane pe care le cunoscuseră, circa treizeci erau în nevoie, după aceea toate aveau cel puţin cu ce să se hrănească şi să se îmbrace, aşteptând ca iubirea tuturor să ajute la găsirea unui mod mai demn de întreţinere, cum ar fi vreun loc de muncă pe care fiecare s-a străduit să-l caute, doritori de acum să se dăruiască toţi pentru unul.

Planul lui Dumnezeu cu privire la om este o viaţă care începe slabă şi lipsită de apărare, creşte şi se afirmă în interacţiunea cu creaturile şi creaţia, depăşeşte moartea şi intră în noutatea perenă a condiţiei divine, pentru a deveni şi a trăi ca "fiu al lui Dumnezeu".

Pornind de la această convingere profundă că toţi oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu, deci fraţi între ei, Chiara munceşte, cu pasiune, timp de peste 60 de ani pentru ca în lume să se realizeze fraternitatea universală. Deci, cu o muncă neîncetată şi o convingere profundă, Chiara a format mii şi mii de persoane, care astăzi constituie Mişcarea Focolarelor în întreaga lume şi a permis să se altoiască în societate acea limfă nouă care, eventual încet-încet, fără zgomot, o schimbă la rădăcină.

Este o cale colectivă care iradiază, contagiază, se deschide la cei care se apropie de ea şi produce o acţiune care poate avea incidenţă şi transforma toate aspectele societăţii şi ale istoriei. Chiar şi situaţii tragice de război sau genocid pot să devină istorie de speranţă, dacă ne lăsăm plăsmuiţi de cuvintele Evangheliei: unul singur ar putea schimba lumea.

În afară de asta, din această viaţă, a fiecăruia şi a comunităţilor, au înflorit şi continuă să înflorească foarte multe opere în favoarea drepturilor umane, expresie tipică a acestei iubiri faţă de om, în angajarea continuă şi mereu reînnoită de a realiza doctrina socială creştină.

Şi Opera Mariei (alt nume care identifică oficial Mişcarea), nu ar ajunge la propria vocaţie dacă nu ar realiza ceea ce nouă ne place să numim prima pagina din amintita doctrină socială creştină, care este cântarea Magnificat, unde printre altele este scris: "I-a umplut de bunătăţi pe cei puternici şi i-a lăsat pe cei bogaţi cu mâinile goale". Am experimentat asta încă de la începutul Mişcării şi încă mai continuă: sunt cei care aduc în primărie bijuterii, fie terenuri, fie bunuri de tot felul, fie propriile nevoi. Alegând un stil sobru de viaţă, sunt ajutaţi toţi să aibă tot ce e necesar. Şi găsim în Evanghelie Şi găsim în Evanghelie cea mai înaltă şi distrugătoare revoluţie.

(După L'Osservatore Romano, 3 mai 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.