Miile de manipulări ale Magdalenei

Interviu luat lui Lucetta Scaraffia în "Le Monde de la Bible"

De Nicolas Senèze

Istorică ce studiază de decenii realitatea feminină în raport cu tradiţia creştină (şi director al "femei biserică lume", revistă lunară de la L'Osservatore Romano unde este editorialist şi consultant editorial), Lucetta Scaraffia explică în acest interviu din ultimul număr al "Le Monde de la Bible" cum în decursul secolelor Biserica a şters încet-încet rolul de apostolă al Mariei Magdalena în folosul feţei sale de păcătoasă căită.

Pentru dumneavoastră care aţi studiat profund raporturile dintre femei şi Biserică, Maria Magdalena este mai mult păcătoasa sau apostola?

Aş vrea să încep cu o amintire personală. Când eram tânără, la Milano, după mai 1968, multe femei în mediile feministe italiene o numeau pe propria fiică Magdalena. Pentru ele era clar în antiteză cu Maria: era vorba de a contrapune figurii femeii ascultătoare pe cea a figurii femeii libere şi păcătoase. Atunci am început să mă interesez de Maria Magdalena, care cred că a fost una din figurile cele mai manipulate din istorie. Fie din partea Bisericii fie a feministelor, între altele.

După părerea dumneavoastră, de ce această dublă privire asupra Mariei Magdalena?

Maria Magdalena este o figură puternică încă de la începuturile creştinismului. Însă, într-o societate patriarhală, faptul că Isus a apărut unei femei mai întâi, încredinţându-i misiunea de a le vesti apostolilor învierea sa - cea mai înaltă misiune posibilă! - a fost o problemă pentru oamenii din timpul său.

Asta s-a tradus în diferite moduri. De exemplu, în gnosticism, prima erezie creştină, care simţea mare interes pentru Magdalena: gnosticii credeau că Cristos a transmis o învăţătură secretă, cuprinsă în Pístis sophía. Magdalena apare aici ca o apostolă cu titlu deplin, care ajunge să i se opună lui Petru, până acolo încât să-l învingă după ce a devenit un bărbat, sau mai degrabă un soi de a fi androgin.

Cu Maria Magdalena se pune de altfel întrebarea despre sexualitatea lui Isus, adevărat filon al unei întregi serii de autori scandalizatori, începând de la Dan Brown...

Dacă Isus a avut raporturi sexuale cu femei s-ar fi ştiut! În evanghelii se aud criticile fariseilor pentru că mânca şi bea "împreună cu vameşii şi cu păcătoşii" (Mt 9,11), motiv pentru care dumneavoastră vă puteţi imagina că dacă ar fi avut o soţie s-ar fi ştiut. Oricum nu cred că pentru El lipsa unei soţii exprima înainte de toate un refuz radical al sexualităţii. Însă exista riscul unei familii ereditare. Dacă ar fi avut un copil, identitatea de Fiu al lui Dumnezeu ar fi fost pusă în pericol şi asta ar fi marcat sfârşitul creştinismului. De altfel, sunt cunoscute dificultăţile, în sânul Bisericii primare, între cei care veneau din păgânism şi iudeo-creştinii grupaţi în jurul familiei naturale a lui Isus. Nu, cu adevărat, dacă Isus ar fi avut copii, s-ar fi ştiut!

Problema raporturilor familiale este oricum importantă pentru că faptul că Isus, după învierea sa, a ales să-i apară Magdalenei cea dintâi, şi nu mamei sale, este de fapt în contrast cu tradiţiile familiale ale epocii. De acolo s-a născut o întreagă serie de legende conform cărora Isus s-ar fi arătat mai întâi în secret Mariei şi numai după aceea Magdalenei; era un mod de a salvgarda raporturile familiale tradiţionale. Însă acele relatări nu sunt prezentate în textele canonice. Deci eu cred că dacă evangheliile, scrise de bărbaţi - şi de bărbaţi din acel timp în care femeia era considerată că are o demnitate inferioară - au păstrat tradiţia apariţiei lui Isus mai întâi Magdalenei, este într-adevăr pentru că nu puteau să facă altfel!

Atunci de ce s-a impus imaginea Mariei Magdalena ca păcătoasă?

S-a început să se asimileze figura Magdalenei cu aceea a altor două Marii prezente în evanghelie: sora Martei (cf. Lc 10,38-41) şi prostituata care i-a spălat picioarele cu lacrimile sale (cf. Lc 7,36-50). Maria din Betania, sora Martei, este şi sora lui Lazăr, prietenul lui Isus (cf. In 11,1-45): este aşadar o figură aproape de familie care permite să facă mai puţin periculoasă şi mai puţin neliniştitoare apropierea de Isus. Cât priveşte prostituata, este uşor de a arunca asupra ei un văl de suspiciune şi a permite astfel Mariei Magdalena să fie mai puţin în competiţie cu figura Mariei.

De altfel, trebuie subliniat că tradiţiile din Orient şi din Occident intră în opoziţie cu privire la acest punct: Orientul creştin sărbătoreşte separat pe Maria din Betania şi pe Maria Magdalena, în timp ce Occidentul, începând din secolul al IV-lea, le-a unit cu prostituata în figura Mariei Magdalena. Acesta escamotare a transformat-o pe Maria Magdalena în femeie căită care plânge pentru păcatele sale şi încetează deci să fie misionara care are rolul de a anunţa vestea învierii.

De ce această escamotare?

A alege imaginea păcătoasei căite permite să se ascundă alipirea lui Isus de femei, pe care în schimb el le iubea mult. Şi pe cele cu o viaţă "iregulară" sunt mereu foarte importante în toate evangheliile. Isus vede că femeile iubesc mai mult decât bărbaţii, că înţeleg iubirea mai bine decât bărbaţii. Aşa este samariteana, prima persoană cărei îi vesteşte că este Mesia (cf. In 4,26). Chiar dacă ea a avut o viaţă iregulară - evanghelia ne prezintă că a avut cinci soţi şi "cel pe care îl ai acum nu este soţul tău" îi spune Isus - este o femeie care caută iubire şi pentru Isus acesta este lucrul cel mai important.

A spune că Magdalena este o prostituată este aşadar un mod pentru a o diminua, dar arată şi apropierea lui Isus de aceste femei aflate în căutare de iubire, femei pe care El le-a iubit mult şi care sunt adesea şterse în evanghelie, pentru a semnifica faptul că pe atunci n-a fost înţeles locul pe care Isus îl dădea lor. De altfel, nu se poate exclude că Isus a avut alte relaţii cu femei, care nu sunt prezentate de evanghelii. Dar ar fi fost într-adevăr imposibil să fie ascunsă Maria Magdalena din moment ce a fost o figură centrală în viaţa lui Isus. Astfel, a o transforma în păcătoasă a permis să se şteargă rolul său de apostolă timp de două mii de ani şi de a bloca rolul femeilor în Biserică.

Această ştergere a fost completă în Biserică?

Da. Poate cu excepţia Franţei, unde o tradiţie populară a luat în posesie figura Mariei Magdalena, probabil confundând-o cu figura Mariei Egipteanca, sfânta din Palestina care a trăit în dezmăţ înainte de a se retrage într-o grotă în pustiu. O tradiţie prezintă că Maria Magdalena ar fi ajuns pe malurile Galiei şi ar fi început s-o evanghelizeze, înainte de a-şi termina zilele sale într-o grotă în pustiu, la Sainte-Baume. A face din Maria Magdalena evanghelizatoarea Galiei permitea Bisericii din Franţa să revendice o origine apostolică la fel ca a Romei (Petru), a Bizanţului (Andrei) sau a Spaniei (Iacob), chiar dacă aici e vorba de o femeie. Aşa a primit-o tradiţia populară ca apostolă, în timp ce Biserica o constrângea în rolul său de păcătoasă.

Cum s-a exprimat acest rol în practică?

Un exemplu este cel al numeroaselor institute create în decursul istoriei şi destinate păcătoaselor, prostituatelor, tinerelor care au "păcătuit" şi care, mai mult sau mai puţin constrânse, alegeau să se căiască într-o viaţă de tip religios. Aproape toate acele case, care le converteau la o bună viaţă de familie, erau sub patronatul Mariei Magdalena, inclusiv cele pentru văduve, la rândul lor suspecte deoarece cunoşteau sexul. În schimb fecioarele mergeau în alte institute, cea mai mare parte sub patronatul Mariei.

De fapt, vine în minte filmul "Magdalene" (2001) despre teribila condiţie a tinerelor din aceste institute în secolul al XX-lea în Irlanda...

Din fericire nu era numai asta! Existau şi multe conventuri în care lucrurile mergeau bine. În Italia, în multe dintre ele femeile învăţau o meserie sau chiar li se dădea o dotă pentru ca să se căsătorească. Se preocupau numai să le ofere o viaţă familială onestă şi regulară.

Un alt exemplu al dezvoltării figurii Mariei Magdalena ca păcătoasă este cel al picturii. Chiar dacă cea mai mare parte a modelelor pictorilor erau prostituate, la Roma oricum era interzis să fie reprezentate. Nu se putea admite de fapt ca să existe prostituate în oraşul papei! Aşadar se pictau prostituate "veneţiene" sau Maria Magdalena ca păcătoasă căită. Era şi un mod pentru pictori de a face să treacă şi conţinuturi erotice, cu decolteuri mari şi şuviţe de păr roşii, semn al pasiunii sexuale.

De ce a revenit în prim plan figura Mariei Magdalena ca apostolă?

În aceşti ultimi ani, multe femei exegete au recitit evangheliile şi au început să protesteze. Munca lor a permis să se înţeleagă mai bine raporturile lui Isus cu femeile, să se vadă mai bine locul diferitelor personaje care compun figura actuală a Mariei Magdalena şi să se redescopere rolul său de apostolă. Să se restabilească adevărul.

Dar acelaşi lucru este valabil pentru Maria: s-a făcut din ea un exemplu de ascultare şi de umilinţă pe care toate femeile ar trebui să-l urmeze. Însă Maria este înainte de toate un exemplu de curaj! Această tânără acceptă să fie însărcinată încă înainte de a se căsători, deşi ştia că riscă astfel uciderea cu pietre: a avut nevoie de un curaj incredibil. Însă, timp de secole, nimeni n-a subliniat acest aspect.

La 10 iunie 2016, Vaticanul a ridicat comemorarea liturgică a sfintei Maria Magdalena la rangul de sărbătoare liturgică şi a publicat o nouă prefaţă pentru cea care acum este "apostola apostolilor". Pentru ce motiv este importantă această decizie?

Este vorba tocmai despre o decizie a papei Francisc. Că a dat Mariei Magdalena titlul de "apostola apostolilor" este fundamental! Pentru mine, a o pune pe Magdalena pe acelaşi plan al apostolilor este şi mai important decât a hirotoni femei preoţi, pentru că atribuie femeilor o egalitate şi mai profundă în domeniul evanghelizării. Consider că este o decizie tot atât de importantă ca aceea a lui Paul al VI-lea care, în 1975, a atribuit Terezei de Avila şi Ecaterinei de Siena titlul de învăţător al Bisericii. Cred că este o decizie liturgică şi teologică ce nu va fi posibil să se şteargă şi pornind de la ea se va putea ajunge la egalitate deplină în orice domeniu.

(După L'Osservatore Romano, 8 martie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 36.