Card. Sarah: Există un atac diabolic la adresa Euharistiei, care se primeşte pe limbă îngenuncheaţi

De Domenico Agasso jr

Împărtăşania se primeşte pe limbă, în genunchi. Nu în alte moduri. Subliniază asta cardinalul Robert Sarah, prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Cardinalul scrie asta în prefaţa la cartea părintelui Federico Bortoli "Distribuirea Împărtăşaniei pe mână. Profile istorice, juridice şi pastorale", în care denunţă un atac diabolic la multiplu la adresa Euharistiei.

Premisa cardinalului este bazată pe îngerul de la Fátima: "Înainte de apariţia Fecioarei Maria, în primăvara anului 1916, s-a arătat lui Lucia, Iacinta şi Francisc, şi le-a spus: «Nu vă fie frică, eu sunt îngerul păcii. Rugaţi-vă cu mine»". În primăvara anului 1916, "la a treia apariţie a îngerului, copiii şi-au dat seama că îngerul, mereu acelaşi, ţinea în mâna sa stângă un potir, pe care era suspendată o ostie. I-a dat sfânta Ostie lui Lucia, şi Sângele din potir lui Iacinta şi Francisc, care au rămas în genunchi, în timp ce spunea: «Luaţi şi beţi Trupul şi Sângele lui Isus Cristos, insultat în mod oribil de oamenii ingraţi. Reparaţi fărădelegile lor şi mângâiaţi-l pe Dumnezeul vostru»".

Sarah afirmă că această scenă "ne arată cum trebuie noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Isus Cristos". Şi rugăciunea "de reparare dictată de înger este, din păcate, mai mult decât depăşită", spune cardinalul.

Cardinalul explică după aceea care sunt "insultele pe care Isus le primeşte în Ostia sfântă".

În primul rând cele împotriva Sacramentului însuşi: "Profanările oribile, despre care unii foşti satanişti convertiţi au dat ştire şi descriere înfiorătoare"; insulte sunt şi "Împărtăşaniile sacrilege, primite nu în stare de har al lui Dumnezeu, şi nemărturisind credinţa catolică (mă refer la anumite forme ale aşa-numitei «intercomuniuni»)".

Al doilea element: "Tot ceea ce ar putea împiedica rodnicia Sacramentului, mai ales erorile semănate în minţile credincioşilor pentru ca să nu mai creadă în Euharistie". Pentru Sarah, "teribilele profanări care se desfăşoară în aşa-numitele «liturghii negre» nu-l rănesc direct pe Cel care în Ostie este insultat", ajungând numai pe "accidenţii pâinii şi vinului. Desigur, Isus suferă pentru sufletele profanatorilor, pentru care şi-a vărsat acel Sânge pe care ei aşa de mizerabil şi crud îl dispreţuiesc. Însă Isus suferă mai mult când darul extraordinar al Prezenţei euharistice divino-umane nu poate să aducă potenţialele efecte în sufletele credincioşilor".

Aşa se înţelege cum "cel mai viclean atac diabolic constă în a încerca să se stingă credinţa în Euharistie, semănând erori şi favorizând un mod necorespunzător de a o primi". Scopul satanei este "Jertfa Liturghiei şi Prezenţa reală a lui Isus în Ostia consacrată".

Şi această tentativă de "răpire merge la rândul său pe două şine: prima este reducerea conceptului de «prezenţă reală». Mulţi teologi nu încetează să ironizeze sau să trateze cu indiferenţă - în pofida intervenţiilor continue ale magisteriului - termenul «transsubstanţiere»".

Pentru prefectul Congregaţiei Cultului Divin, credinţa în prezenţa reală "poate influenţa modul de a primi Împărtăşania, şi viceversa". A o primi pe mână comportă "fără îndoială o mare dispersare de fragmente; dimpotrivă, atenţia faţă de micile firimituri, grija în purificarea vaselor sacre, a nu atinge Ostia cu mâinile transpirate, devin mărturisiri de credinţă în prezenţa reală a lui Isus, chiar şi în cele mai mici părţi din speciile consacrate: dacă Isus este substanţa Pâinii Euharistice şi dacă dimensiunile fragmentelor sunt numai accidenţi ai pâinii, are puţină importanţă cât de mare sau mică este o bucată de Ostie! Substanţa este aceeaşi! Este El!", exclamă cardinalul.

Dimpotrivă, neatenţia faţă de fragmente face "să se piardă din vedere dogma: încet-încet ar putea prevala gândul: «Dacă nici parohul nu este atent la fragmente, dacă administrează Împărtăşania în aşa fel încât fragmentele pot să se disperseze, atunci înseamnă că în ele nu este Isus, sau este până la un anumit punct»".

Cealaltă "şină" pe care se "desfăşoară atacul împotriva Euharistiei este tentativa de a elimina din inima credincioşilor simţul sacrului". Scrie Sarah: "În timp ce termenul «transsubstanţiere» ne indică realitatea prezenţei, simţul sacrului ne face să-i întrevedem particularitatea şi sfinţenia sa absolută. Ce nenorocire ar fi să se piardă simţul sacrului chiar în ceea ce este mai sacru! Şi cum este posibil! Primind hrana specială în acelaşi mod ca pe o hrană obişnuită".

Liturgia este făcută din multe "mici rituri şi gesturi - fiecare dintre ele este capabil să exprime aceste atitudini încărcate de iubire, de respect filial şi de adoraţie faţă de Dumnezeu. Tocmai pentru aceasta este oportun să se promoveze frumuseţea, corespunderea şi valoarea pastorală a unei practici dezvoltate în timpul lungii vieţi şi tradiţii a Bisericii, adică actul de a primi Sfânta Împărtăşanie pe limbă şi în genunchi". Spune cardinalul: "Măreţia şi nobleţea omului, precum şi cea mai înaltă exprimare a iubirii sale faţă de Creator, constă în a se pune în genunchi în faţa lui Dumnezeu. Isus însuşi s-a rugat în genunchi în prezenţa Tatălui".

Sarah propune exemplul a doi "mari sfinţi din timpurile noastre: Ioan Paul al II-lea şi Tereza de Calcutta. Întreaga viaţă a lui Karol Wojtyła - aminteşte el - a fost marcată de un respect profund faţă de Sfânta Euharistie. Cu toate că era extenuat şi fără forţe şi-a impus mereu să îngenuncheze în faţa Preasfântului Sacrament. Era incapabil să îngenuncheze şi să se ridice singur. Avea nevoie de alţii pentru a-şi pleca genunchii şi apoi pentru a se ridica. Până în ultimele sale zile, a voit să ne dea o mare mărturie de reverenţă faţă de Preasfântul Sacrament".

Se întreabă Sarah: "Este cu adevărat prea umilitor să ne prosternăm şi să stăm în genunchi în faţa Domnului Isus Cristos?".

Sfânta Maica Tereza de Calcutta, "călugăriţă excepţională pe care nimeni n-ar îndrăzni s-o trateze ca tradiţionalistă, fundamentalistă sau extremistă, a cărei credinţă, sfinţenie şi dăruire totală de sine lui Dumnezeu şi săracilor sunt cunoscute de toţi, avea un respect şi un cult absolut faţă de Trupul divin al lui Isus Cristos. Desigur, ea atingea zilnic «carnea» lui Cristos în trupurile deteriorate şi suferinde ale celor mai săraci dintre săraci". Şi totuşi, "umplută de uimire şi de veneraţie respectuoasă, Maica Tereza se abţinea să atingă Trupul transsubstanţiat al lui Cristos; mai degrabă ea îl adora şi îl contempla în tăcere, rămânea timp îndelungat în genunchi şi prosternată în faţa lui Isus Euharistie". În afară de asta, primea Împărtăşania "în gura sa, ca un mic prunc care se lăsa hrănit cu umilinţă de Dumnezeul său".

Altă întrebare: "De ce ne încăpăţânăm să ne împărtăşim în picioare şi pe mână? De ce această atitudine de lipsă de supunere faţă de semnele lui Dumnezeu?". Apoi avertizează: "Niciun preot să nu îndrăznească să pretindă a impune propria autoritate cu privire la această chestiune refuzând sau maltratând pe cei care doresc să primească Împărtăşania în genunchi şi pe limbă: venim ca nişte copii şi primim cu umilinţă în genunchi şi pe limbă Trupul lui Cristos".

După aceea, Sarah susţine că a primi Euharistia pe mână a devenit practică pentru că "printr-o reformă liturgică ce ar fi trebuit să fie omogenă cu riturile precedente, o concesie particulară a devenit un şperaclu pentru a forţa şi a goli seiful comorilor liturgice ale Bisericii".

Prefectul Congregaţiei Cultului Divin îl citează şi pe papa emerit Benedict al XVI-lea, "care în ultimii ani ai pontificatului său a voit să distribuie Euharistia în gură şi în genunchi".

(După Vatican Insider, 23 februarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 31.