Am cunoscut un preot sfânt. In memoriam pr. Iosif Matei

În anul 2006, începeam practica într-un spital din Iaşi şi din prima zi, într-un salon, am întâlnit zâmbetul unui pacient, zâmbet care mi-a atras atenţia. Aveam să aflu imediat că acest zâmbet era al unui preot, părintele Iosif Matei, care, deşi era foarte suferind, dăruia speranţă tuturor celor care aveau curajul să-şi ridice privirea şi să-i vadă sclipirea blândă a ochilor.

La amiază, părintele era vizitat de un seminarist (azi pr. Ioan Bălan) care-l ajuta să mănânce şi timp de câteva momente vorbeau între ei, iar zâmbetul şi speranţa din ochi le erau caracteristică. M-a impresionat foarte mult şi dedicaţia şi delicateţea tânărului seminarist. Mărturisesc că în acea secţie a spitalului, erau persoane care sufereau de boli grave, atmosfera era apăsătoare, iar răbdarea şi blândeţea părintelui creau o licărire de speranţă, chiar şi pentru cadrele medicale.

Într-o dimineaţă, părintele Iosif şi-a făcut curaj şi, cu multă discreţie şi umilinţă, m-a rugat să-i fac rost de nişte medicamente care nu se găseau la noi în ţară. Cunoscându-mă cu surorile de la Butea, am telefonat imediat la sora Elisabetta Barolo care în cel mai scurt timp a venit la Iaşi şi a rezolvat problema.

Din acea întâlnire a început toată frumoasa şi fructuoasa colaborare dintre părintele Iosif Matei şi Congregaţia "Surorile Misionare ale Patimii lui Isus".

Au trecut aproximativ 12 ani de atunci.

Duminică, 18 februarie 2018, am primit vestea prin telefon că părintele Iosif a plecat să-şi ia răsplata de la Domnul, Cel căruia i-a slujit şi despre care ne-a vorbit atât de coerent prin viaţa sa şi, cât a mai reuşit, prin cuvinte şi privire.

Mi s-a spus că a plecat zâmbind şi că lumea din zonă (Villanova Mondovì, Italia) a continuat duminică să vină în pelerinaj la capela în care este depus trupul neînsufleţit al părintelui.

Mulţi dintre noi l-am cunoscut pe părintele Iosif Matei într-un moment al vieţii sale. Am aflat de la sora Sfinţiei Sale, Maria, care i-a fost alături zi şi noapte ultimii 12 ani, că, pe când era copil, părintele era foarte evlavios şi cuminte, dar şi plin de bucurie. Apoi am aflat de la mai mulţi preoţi că, pe vremea când era seminarist, părintele Iosif era chemat "mielul lui Dumnezeu", tocmai pentru blândeţea care-i era caracteristică. Am mai aflat că, atunci când a devenit preot, era dedicat total rugăciunii şi poporului pe care-l păstorea, că nu s-a cruţat niciodată.

Şi apoi l-a "vizitat" boala.

După întâlnirea cu "Misionarele Patimii lui Isus", părintele a plecat imediat în Italia într-o clinică pentru a se încerca alternative de tratament, iar la externare a rămas în casa mamă a surorilor, în localitatea Villanova Mondovì.

În anul 2007, împreună cu alte persoane suferinde din România şi Italia, am mers în pelerinaj la Lourdes. Părintele Iosif a fost sufletul pelerinajului, pe tot parcursul ne-a transmis bucuria şi pozitivitatea sa.

Reîntors la Villannova Mondovì, a fost "adoptat" de către surori, le-a fost confesor şi "stâlp" în credinţă. Boala, încet, încet l-a ţintuit pe părintele la pat, lăsându-i doar luciditatea şi privirea. Chiar şi aşa, lumea venea la Sfinţia Sa pentru a se spovedi (veneau italieni, dar şi români rezidenţi în Italia şi de la 50-60 km) şi mai apoi pentru a-i cere rugăciuni şi binecuvântări.

Îmi amintesc câtă bucurie îi făceau părintelui vizitele pe care i le făcea PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, ca şi preoţii din dieceza noastră, cu care concelebra sfânta Liturghie de pe patul suferinţei, erau momente care-l întăreau şi-l ajutau să meargă mai departe.

L-am vizitat împreună cu soţul meu, să-i cerem binecuvântări şi rugăciuni, de mai multe ori. Părintele în camera sa avea sfântul sacrament, iar când intram nu ne privea, abia după ce îngenuncheam şi-l salutam pe Isus, Sfinţia Sa se întorcea cu privirea la noi, plin de seninătate şi ne aştepta să-l îmbrăţişăm.

Am scris aceste câteva lucruri frumoase despre părintele, pentru a da mărturie despre cum am văzut eu, simplu laic, frumoasa vocaţie la preoţie, chiar în misterul suferinţei profunde şi de durată, părintele Iosif mi-a vorbit clar despre Isus.

La 1 februarie, papa Francisc ne vorbea despre adevărul cel mai concret şi cel mai cenzurat: moartea. "Gândul la moarte ne salvează de iluzia de a fi stăpânii timpului şi în fiecare zi ar trebui să ne întrebăm: dacă Domnul mă cheamă la el acum, ce moştenire aş lăsa în ceea ce priveşte mărturia vieţii mele?", spunea Sfântul Părinte.

Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Iosif în lumina sa şi să le răsplătească pe Surorile Misionare ale Patimii lui Isus pentru toată dăruirea şi generozitatea cu care l-au îngrijit.

Eugenia Dămătăr

* * *

A trecut la Domnul pr. Iosif Matei

lecturi: 223.