Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 7 februarie 2018

Sfânta Liturghie – 9. Liturgia Cuvântului: II. Evanghelia şi omilia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm cu catehezele despre Sfânta Liturghie. Ajunsesem la lecturi.

Dialogul dintre Dumnezeu şi poporul său, dezvoltat în Liturgia Cuvântului de la Liturghie, ajunge la culme în proclamarea Evangheliei. O precede cântarea Aleluia – sau, în Postul Mare, o altă aclamaţie – cu care „adunarea credincioşilor îl primeşte şi îl salută pe Domnul care urmează să vorbească în Evanghelie”[1]. După cum misterele lui Cristos luminează întreaga revelaţie creştină, tot aşa, în Liturgia Cuvântului, Evanghelia constituie lumina pentru a înţelege sensul textelor biblice care o preced, atât din Vechiul cât şi din Noul Testament. De fapt, „Cristos este centrul şi plinătatea întregii Scripturi, ca şi a întregii celebrări liturgice”[2]. În centru mereu este Isus Cristos, mereu.

De aceea însăşi liturgia distinge Evanghelia de celelalte lecturi şi o înconjoară cu deosebită onoare şi veneraţie[3]. De fapt, citirea ei este rezervată slujitorului hirotonit, care termină sărutând cartea; este ascultată în picioare şi se trasează un semn al crucii pe frunte, pe gură şi pe piept; lumânările şi tămâia îl cinstesc pe Cristos care, prin lectura evanghelică, face să răsune cuvântul său eficace. Din aceste semne adunarea recunoaşte prezenţa lui Cristos care îi adresează „vestea bună” care converteşte şi transformă. Este un discurs direct cel care are loc, aşa cum atestă aclamaţiile cu care se răspunde la proclamare: „Mărire ţie, Doamne” şi „Laudă ţie, Cristoase”. Noi ne ridicăm în picioare pentru a asculta Evanghelia: Cristos e cel care ne vorbeşte, acolo. Şi pentru aceasta noi suntem atenţi, pentru că este un colocviu direct. Domnul e cel care ne vorbeşte.

Aşadar, la Liturghie nu citim Evanghelia pentru a şti cum au mers lucrurile, ci ascultăm Evanghelia pentru a conştientiza ceea ce Isus a făcut şi a spus odinioară; şi acel Cuvânt este viu, Cuvântul lui Isus care este în Evanghelie este viu şi ajunge la inima mea. Pentru aceasta, a asculta Evanghelia este atât de important, cu inimă deschisă, pentru că este Cuvânt viu. Scrie sfântul Augustin că „gura lui Cristos este Evanghelia. El domneşte în cer, dar nu încetează să vorbească pe pământ”[4]. Dacă este adevărat că în liturgie „Cristos încă vesteşte Evanghelia”[5], rezultă că, participând la Liturghie, trebuie să-i dăm un răspuns. Noi ascultăm Evanghelia şi trebuie să dăm un răspuns în viaţa noastră.

Pentru a face să ajungă mesajul său, Cristos se foloseşte şi de cuvântul preotului care, după Evanghelie, ţine omilia[6]. Recomandată viu de Conciliul al II-lea din Vatican ca parte a liturgiei însăşi[7], omilia nu este un discurs de circumstanţă – nici nu este o cateheză ca aceasta pe care o fac acum –, nici nu este o conferinţă nici o lecţie, omilia este altceva. Ce este omilia? Este „o reluare a acelui dialog care deja este deschis între Domnul şi poporul său”[8], pentru ca să găsească împlinire în viaţă. Exegeza autentică a Evangheliei este viaţa noastră sfântă! Cuvântul Domnului îşi termină drumul său făcându-se trup în noi, traducându-se în fapte, aşa cum s-a întâmplat în Maria şi în sfinţi. Amintiţi-vă ceea ce am spus ultima dată, Cuvântul Domnului intră prin urechi, ajunge la inimă şi merge la mâini, la faptele bune. Şi omilia urmează Cuvântul Domnului şi face şi acest parcurs pentru a ne ajuta aşa încât Cuvântul Domnului să ajungă la mâini, trecând prin inimă.

Am tratat deja tema omiliei în exortaţia Evangelii gaudium, unde aminteam că contextul liturgic „cere ca predica să orienteze adunare, şi chiar pe predicator, spre o comuniune cu Cristos în Euharistie care să transforme viaţa”[9].

Cel care ţine omilia trebuie să-şi împlinească bine slujirea sa – cel care predică, preotul sau diaconul sau episcopul –, oferind o reală slujire tuturor celor care participă la Liturghie, dar şi cei care o ascultă trebuie să-şi facă partea lor. Înainte de toate prestând atenţie cuvenită, adică asumând dispoziţiile interioare juste, fără pretenţii subiective, ştiind că fiecare predicator are calităţi şi limite. Dacă uneori există motiv de a ne plictisi datorită omiliei lungi sau necentrate sau incomprehensibile, alteori în schimb prejudecata este o piedică. Şi cel care face omilia trebuie să fie conştient că nu face un lucru propriu, predică, dând glas lui Isus, predicând Cuvântul lui Isus. Şi omilia trebuie să fie bine pregătită, trebuie să fie scurtă, scurtă! Îmi spunea un preot că odată a mers într-un alt oraş unde locuiau părinţii şi tatăl i-a spus: „Tu ştii, sunt bucuros, deoarece am găsit cu prietenii mei o biserică unde se face Liturghie fără omilie!”. Şi de câte ori noi vedem că la omilie unii adorm, alţii vorbesc sau ies afară să fumeze o ţigară… Pentru aceasta, vă rog, să fie scurtă, omilia, dar să fie bine pregătită. Şi cum se pregăteşte o omilie, dragi preoţi, diaconi, episcopi? Cum se pregăteşte? Cu rugăciunea, cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi făcând o sinteză clară şi scurtă, nu trebuie să fie mai mult de 10 minute, vă rog. Concluzând putem spune că în Liturgia Cuvântului, prin Evanghelie şi omilie, Dumnezeu dialoghează cu poporul său, care îl ascultă cu atenţie şi veneraţie şi, în acelaşi timp, îl recunoaşte prezent şi activ. Aşadar, dacă stăm în ascultarea „veştii bune”, de ea vom fi convertiţi şi transformaţi, prin urmare capabili să ne schimbăm pe noi înşine şi lumea. De ce? Pentru că Vestea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu intră prin urechi, merge la inimă şi ajunge la mâini pentru a face fapte bune.

APELURI

Apel pentru Ziua Mondială de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane

Mâine, 8 februarie, comemorarea liturgică a sfintei Iosefina Bakhita, este Ziua Mondială de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane. Tema de anul acesta este „Migraţie fără trafic de persoane. Da libertăţii! Nu traficului de persoane!”. Având puţine posibilităţi de canale regulamentare, mulţi migranţi decid să se aventureze pe alte căi, unde adesea îi aşteaptă abuzuri de tot soiul, exploatare şi reducere la sclavie. Organizaţiile criminale, dedicate traficului de persoane, folosesc aceste rute migratoare pentru a ascunde propriile victime printre migranţi şi refugiaţi. De aceea îi invit pe toţi, cetăţeni şi instituţii, să-şi unească forţele pentru a preveni traficul de persoane şi a garanta protecţie şi asistenţă victimelor. Să ne rugăm, toţi, pentru ca Domnul să convertească inima traficanţilor – este urât cuvântul acesta, traficanţi de persoane – şi să dea celor care suferă datorită acestei plăgi ruşinoase speranţa de a redobândi libertatea.

Apel pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang

Poimâine, vineri, 9 februarie, se vor deschide Ale XIII-lea Jocuri Olimpice de Iarnă în oraşul PyeongChang, în Coreea de Sud, cu participarea a 92 de ţări.

Tradiţionalul armistiţiu olimpic capătă anul acesta importanţă specială: delegaţii din cele două Corei vor defila împreună sub un unic drapel şi vor concura ca o unică echipă. Acest fapt ne face să sperăm într-o lume în care conflictele se rezolvă paşnic cu dialogul şi în respect reciproc, cum ne învaţă şi sportul să facem.

Adresez salutul meu Comitetului Olimpic Internaţional, atleţilor şi atletelor care participă la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, autorităţilor şi poporului din Peninsula Coreea. Pe toţi îi însoţesc cu rugăciunea, în timp ce reînnoiesc angajarea Sfântului Scaun de a susţine orice iniţiativă utilă în favoarea păcii şi a întâlnirii dintre popoare. Fie ca aceste Jocuri Olimpice să fie o mare sărbătoare a prieteniei şi a sportului! Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă păzească!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 62

[2] Introducere la Lecţionar, 5.

[3] Cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 60 şi 134.

[4] Sermo 85, 1: PL 38, 520; cf. şi Tratat despre Evanghelia lui Ioan, XXX, I: PL 35, 1632; CCL 36, 289.

[5] Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Sacrosanctum Concilium, 33.

[6] Cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 65-66; Introducere la Lecţionar, 24-27.

[7] Cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Sacrosanctum Concilium, 52.

[8] Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 137.

[9] Ibid., 138.

lecturi: 12.