Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Chile şi Peru
(15-22 ianuarie 2018)

Celebrare mariană – Virgen de la Puerta

Plaza de Armas (Trujillo – Peru)

Sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Iubiţi fraţi şi surori,

Îi mulţumesc monseniorului Héctor Miguel pentru cuvintele sale de bun-venit în numele întregului popor pelerin în aceste ţinuturi.

În această frumoasă şi istorică piaţă din Trujillo care a ştiut să provoace vise de libertate în toţi peruanii ne adunăm astăzi pentru a ne întâlni cu „Mamita de Otuzco”. Ştiu că mulţi dintre voi au trebuit să facă mulţi kilometri pentru a fi aici, reuniţi sub privirea Mamei. Această piaţă se transformă astfel într-un sanctuar sub cerul liber în care toţi vrem să ne lăsăm priviţi de Mama, de privirea sa maternă şi duioasă. Mamă care cunoaşte inima peruanilor din nord şi din atâtea alte părţi; a văzut lacrimile lor, râsetele lor, aspiraţiile lor. În această piaţă vrea să se păstreze amintirea unui popor care ştie că Maria este Mamă şi nu-i abandonează pe copiii săi.

Casa se îmbracă în sărbătoare în manieră specială. Ne însoţesc imaginile venite din diferite colţuri ale acestei regiuni. Împreună cu iubita Fecioară Neprihănită a Porţii de la Otuzco, salut şi adresez bun-venit Preasfintei Cruci de la Chalpón de Chiclayo, Domnului Prizonier de la Ayabaca, Fecioarei Harurilor de la Paita, Pruncului Divin al Minunii de la Eten, Fecioarei Îndurerate de la Cajamarca, Fecioarei Ridicării la Cer de la Cutervo, Neprihănitei Zămisliri de la Chota, Stăpânei Noastre al Înaltului Har de la Huamachuco, Sfântului Toribiu de Mongrovejo de la Tayabamba (Huamachuco), Fecioarei Ridicate la Cer de la Chachapoyas, Fecioarei Ridicării la Cer de la Usquil, Fecioarei Ajutorului de la Huanchoco, şi relicvelor martirilor conventuali de la Chimbote.

Fiecare comunitate, fiecare colţişor din acest ţinut este însoţit de faţa unui sfânt, de iubirea faţă de Isus Cristos şi faţă de Mama sa. Şi a contempla că acolo unde este o comunitate, unde sunt vieţi şi inimi palpitante şi doritoare să găsească motive de speranţă, motive pentru cântare, pentru dans, pentru o viaţă demnă… acolo este Domnul, acolo o găsim pe Mama sa, precum şi exemplul atâtor sfinţi care ne ajută să rămânem bucuroşi în speranţă.

Cu voi aduc mulţumire pentru delicateţea Dumnezeului nostru. El încearcă să se apropie de fiecare în modalitatea în care poate să-l primească şi astfel se nasc cele mai diferite titluri. Exprimă dorinţa Dumnezeului nostru de a fi aproape de fiecare inimă, pentru că limba iubirii lui Dumnezeu se pronunţă mereu „în dialect”, nu ştie alt mod pentru a face asta şi în afară de asta este motiv de speranţă a vedea cum Mama asumă trăsăturile copiilor, hainele, dialectul copiilor săi pentru a-i face părtaşi de binecuvântarea sa. Maria va fi mereu o Mamă metisă, pentru că în inima sa găsesc loc toate rasele, pentru iubirea caută toate mijloacele pentru a iubi şi a fi iubită. Toate aceste imagini ne amintesc duioşia cu care Dumnezeu vrea să fie aproape de fiecare sat, de fiecare familie, de tine, de tine, de mine, de toţi.

Cunosc iubirea pe care o aveţi faţă de Fecioara Neprihănită a Porţii de la Otuzco pe care astăzi, împreună cu voi, doresc s-o proclam Fecioară a Porţii, „Mama Milostivirii şi a Speranţei”.

Fecioară îndrăgită, care, în secolele trecute, a demonstrat iubirea sa faţă de fiii acestui ţinut când, aşezată deasupra unei porţi, i-a apărat şi i-a ocrotit de ameninţările care îi chinuiau, provocând iubirea tuturor peruanilor până în zilele noastre.

Ea continuă să ne apere şi să ne indice Poarta care ne deschide calea spre viaţa autentică, Viaţa care nu se ofileşte. Ea este cea care ştie să însoţească pe unul fiecare dintre copiii săi pentru ca să se întoarcă acasă. Ne însoţeşte şi ne conduce până la Poarta care dă viaţă pentru că Isus vrea ca nimeni să nu rămână afară, la intemperii. Astfel însoţeşte „nostalgia atâtora de a se întoarce la casa Tatălui, care aşteaptă venirea lor”[1] şi de atâtea ori nu ştiu cum să se întoarcă. Spunea sfântul Bernard: „Tu care te simţi departe de uscat, purtat de valurile acestei lumi, în mijlocul vijeliilor şi furtunilor: priveşte steaua şi invoc-o pe Maria”[2]. Ea ne arată calea spre casă, ea ne conduce la Isus care este Poarta Milostivirii şi ne lasă cu El, nu cere nimic pentru sine, ne duce la Isus.

În 2015 am avut bucuria de a celebra Jubileul Milostivirii. Un an în care i-am invitat pe toţi credincioşii să treacă prin Poarta Milostivirii, prin care – scriam eu – „oricine va intra, va putea experimenta iubirea lui Dumnezeu care consolează, care iartă şi dăruieşte speranţă”[3]. Şi vreau să repet împreună cu voi aceeaşi dorinţă pe care o aveam atunci: „Cât de mult doresc ca anii care vin să fie pătrunşi de milostivire pentru a merge în întâmpinarea fiecărei persoane ducând bunătatea şi duioşia lui Dumnezeu!”[4]. Cât de mult doresc ca acest ţinut care o găzduieşte pe Mama Milostivirii şi a Speranţei să poată înmulţi şi transmite peste tot bunătatea şi duioşia lui Dumnezeu. Pentru că, iubiţi fraţi, nu există medicament mai bun pentru a îngriji atâtea răni decât o inimă capabilă de milostivire, o inimă capabilă să aibă compasiune în faţa durerii şi a nenorocirii, în faţa greşelii şi a voinţei de ridicare a atâtora care nu ştiu cum pot să facă asta.

Compasiunea este activă pentru că „am învăţat că Dumnezeu se apleacă asupra noastră (cf. Os 11,4) pentru ca şi noi să-l putem imita aplecându-ne asupra fraţilor”[5]. Aplecându-ne în special în faţa celor care suferă mai mult. Ca Maria, să fim atenţi la cei care nu au vinul bucuriei, aşa cum s-a întâmplat la nunta din Cana.

Privind la Maria, n-aş vrea să închei fără să vă invit să vă gândiţi la toate mamele şi bunicile din această naţiune; sunt adevărată forţă motrice a vieţii şi familiilor din Peru. Ce ar fi Peruul fără mame şi bunici? Ce ar fi viaţa noastră fără ele? Iubirea faţă de Maria trebuie să ne ajute să generăm atitudini de recunoştinţă şi gratitudine faţă de femeie, faţă de mamele şi bunicele noastre care sunt o cetate de scăpare în viaţa oraşelor noastre. Aproape întotdeauna tăcute duc înainte viaţa. Este tăcerea şi forţa speranţei. Mulţumesc pentru mărturia voastră!

A recunoaşte şi a mulţumi; dar privind la mame şi la bunice vreau să vă invit să luptaţi împotriva unei plăgi care loveşte continentul nostru american: numeroasele cazuri de ucidere a femeilor. Şi sunt multe situaţiile de violenţă care sunt ţinute sub tăcere dincolo de atâţia pereţi. Vă invit să luptaţi împotriva acestui izvor de suferinţă cerând ca să se promoveze o legislaţie şi o cultură de respingere a oricărei forme de violenţă.

Fraţilor, Fecioara Porţii, Mama Milostivirii şi a Speranţei, ne arată calea şi ne indică apărarea cea mai bună împotriva răului indiferenţei şi al insensibilităţii. Ea ne conduce la Fiul său şi astfel ne invită să promovăm şi să iradiem „o cultură a milostivirii, bazată pe redescoperirea întâlnirii cu alţii: o cultură în care nimeni nu priveşte la celălalt cu indiferenţă nici nu-şi întoarce privirea când vede suferinţa fraţilor”[6]. Fie ca Fecioara să vă acorde acest har.

[Rugăciune]

[Încredinţare către Fecioara Porţii]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Scrisoarea apostolică Misericordia et misera la încheierea Jubileului extraordinar al Milostivirii (20 noiembrie 2016), 16.

[2] Hom. II super «Missus est», 17: PL 183, 70.

[3] Bula Misericordiae vultus (11 aprilie 2015), 3.

[4] Ibid.¸ 5.

[5] Scrisoarea apostolică Misericordia et misera la încheierea Jubileului extraordinar al Milostivirii (20 noiembrie 2016), 16.

[6] Ibid., 20.

lecturi: 11.