Colecta din duminica a doua din Advent
Centrul Diecezan Caritas Iași vă invită și în acest an, ca în timpul Adventului, să ne alăturăm cu disponibilitate și generozitate copiilor nevoiași din cele două centre de plasament de pe teritoriul diecezei.
Colecta din a doua duminică din Advent, 10 decembrie 2017, este destinată copiilor din centrele de plasament de pe teritoriul Diecezei de Iași și reprezintă participarea dumneavoastră la susținerea activității Centrului de Plasament "Sfântul Iosif", program al Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași, și a Casei de Copii "Sfânta Maria" din Barați, proiect al Asociației Casa de Copii "Sfânta Maria" Barați.
Papa Francisc ne îndeamnă să avem curajul de a merge la periferii, să-i ajutăm pe cei nevoiași, marginalizați, pe copii, să-i mângâiem, să le aducem alinare, încurajare și speranță.
Astfel, misiunea fiecărui creștin este tocmai aceasta: să aducă vestea cea bună transmisă și prin intermediul copiilor, să cultive credința în Dumnezeu-Tatăl. Isus ne spune să lăsăm copii să vină la el. A-i lăsa înseamnă pentru noi a le vorbi despre el, despre bunătatea și iubirea lui, despre frumusețea a tot ce a creat și despre valoarea de preț a vieții.
Vă mulțumim pentru disponibilitatea dumneavoastră și vă dorim un timp de Advent binecuvântat.
Centrul Diecezan Caritas Iași
lecturi: 18.