Papa Francisc: Întâlnire cu toţi angajaţii Sfântului Scaun şi ai statului Cetatea Vaticanului, însoţiţi de rude (21 decembrie 2017)

Bună ziua!

Înainte de toate, aş vrea să mulţumesc. Să mulţumesc fiecăruia dintre voi pentru munca pe care o faceţi aici înăuntru. Fiecare are munca sa, o cunoaşte... Există şi echipe de muncă, în Vatican... Această muncă este aceea care face să funcţioneze aceste "tren" care este Vaticanul, Sfântul Scaun, care pare atât de greu, atât de mare, cu atâtea probleme, atâtea lucruri... Şi fiecare dintre voi dă ceea ce este mai bun din sine pentru a face această muncă. Eu sunt conştient că fără munca voastră... - unul dintre voi îmi spunea că lucrează aici de 43 de ani; câtă amintire! - fără munca pe care voi o faceţi, lucrurile n-ar merge bine şi asta înseamnă că munca Bisericii n-ar merge bine, nu s-ar putea face atâta muncă pentru predicarea Evangheliei, pentru a ajuta atâţia oameni, pe bolnavi, şcolile, atâtea lucruri... Voi sunteţi o parte din acest "lanţ" care duce înainte munca noastră de Biserică.

Primul cuvânt pe care aş vrea să vă spun este muncă. Dar nu pentru a vă spune: munciţi mai mult, grăbiţi-vă! Nu, nu, pentru vă spune mulţumesc. Însă în Vatican, vorbind despre muncă, există şi o problemă. O doamnă dintre voi a intrat şi arătând un tânăr a spus: "Ajutaţi-i pe muncitorii precari". Alaltăieri am avut o reuniune cu cardinalul Marx, care este preşedintele Consiliului Economiei, şi cu mons. Ferme, secretarul, şi am spus: "Nu vreau muncă la negru în Vatican". Vă cer scuze dacă asta încă există. Vestitul articol 11, care este un articol valabil pentru o probă, dar o probă de unul sau doi ani, nu mai mult. Aşa cum am spus că nu trebuie lăsat nimeni fără loc de muncă, adică să fie concediat, afară de cazul în care există un alt loc de muncă în afară pentru aranjarea sa, sau ca să existe un acord care să fie potrivit pentru persoană, aşa spun: trebuie să muncim aici înăuntru pentru ca să nu fie munci sau muncitori precari. Este şi o problemă de conştiinţă pentru mine, pentru că nu putem învăţa doctrina socială a Bisericii şi apoi să facem aceste lucruri care nu merg bine. Se înţelege că pentru un anumit timp trebuie încercată o persoană, e adevărat, se încearcă un an, poate doi, dar opriţi-vă. Fără munca la negru. Aceasta este intenţia mea. Voi ajutaţi-mă, ajutaţii-şi pe superiori, cei care depind de Guvernatorat, pe cardinal, pe secretar, ajutaţi-i să rezolve aceste probleme ale Sfântului Scaun: muncile precare încă există.

Deci, primul cuvânt este muncă, pentru a mulţumi, a vorbi despre munca precară precum şi, un ultim lucru: munca este drumul vostru de sfinţenie, de fericire, de creştere. Astăzi, probabil, blestemul cel mai urât care există este de a nu avea loc de muncă. Şi atâţia oameni - voi cunoaşteţi atâţia, cu siguranţă - nu au loc de muncă. Pentru că locul de muncă ne dă demnitate, iar siguranţă locului de muncă ne dă demnitatea. Eu nu vreau să spun numele, dar în ziare le veţi găsi. Astăzi am văzut într-un ziar aceste două probleme, de la două firme importante, aici în Italia, care sunt în pericol, şi pentru a salva viaţa, trebuie "raţionalizată" - acela este cuvântul - munca şi concediate 3-4 mii de persoane. Este urât acest lucru, foarte urât. Pentru că se pierde demnitatea. Şi aceasta este o problemă nu numai aici, în Vatican, sau în Italia sau în Europa: este o problemă mondială. Este o problemă care depinde de atâţia factori în lume. A păstra locul de muncă şi a avea demnitate, a duce pâinea acasă: "O aduc eu, pentru că o câştig eu. Nu pentru că trec pe la Caritas ca s-o iau, nu. O câştig eu". Aceasta este demnitate. Astfel, locul de muncă. Mulţumesc. Ajutaţi-i pe superiori să pună capăt situaţiilor de muncă să nu reglementeze şi să păstraţi locul de muncă pentru că este demnitatea voastră. Aş spune: păstraţi locul de muncă, dar faceţi bine asta! Acest lucru e important!

Al doilea cuvânt care îmi vine în minte să fă spun este: familie. Eu aş vrea să vă spun cu sinceritate: cînd eu aflu că o familie a voastră este în criză, că sunt copii care se neliniştesc pentru că văd că familia este... o problemă, eu sufăr. Dar lăsaţi-vă ajutaţi. În Guvernatorat am voit ca secretarul general să fie episcop pentru ca să aibă această dimensiune pastorală. Vă rog, salvaţi familiile. Eu ştiu că nu este uşor, că există probleme de personalitate, probleme psihologice, probleme... atâtea probleme într-o căsătorie. Dar încercaţi să cereţi ajutor din timp, să păstraţi familiile. Eu ştiu că printre voi sunt unii despărţiţi; ştiu asta şi sufăr, sufăr cu voi... viaţa a mers aşa. Dar aş vrea să vă şi ajut, în asta; lăsaţi-vă ajutaţi. Dacă lucrul s-a făcut, cel puţin să nu sufere copiii; pentru că atunci când părinţii se ceartă, copiii suferă, suferă. Şi un sfat pe care vi-l dau: niciodată să nu vă certaţi în faţa copiilor. Niciodată. Pentru că ei nu înţeleg. A păstra familia. Şi pentru aceasta voi îl aveţi aici pe mons. Verges precum şi pe capelani; vă vor spune unde să mergeţi pentru a fi ajutaţi. Familia: aceasta este bijuteria mare, pentru că Dumnezeu ne-a creat familie. Imaginea lui Dumnezeu este căsătoria, bărbat şi femeie, rodnici: "înmulţiţi-vă", faceţi copii, mergeţi înainte. Eu am fost bucuros, astăzi, când am văzut atâţia, atâţia copii aici. Este o familie. A păstra familia este al doilea cuvânt care-mi vine în minte.

Al treilea cuvânt care-mi vine în minte - poate că vreunul dintre voi va vrea să-mi spună: "Mai termină cu asta!" - este un cuvânt care apare des: bârfele. Probabil că greşesc... în Vatican nu se bârfeşte... probabil, nu ştiu... Îmi spunea unul dintre voi, un muncitor dintre voi, într-o zi în care eu predicasem despre bârfe, şi el a venit la Liturghie cu soţia, mi-a zis: "Părinte, dacă nu se bârfeşte, în Vatican, rămânem izolaţi". Gândiţi-vă, gândiţi-vă! Voi aţi auzit ce anume spune despre bârfe: bârfitorul este un terorist, pentru că face precum teroriştii: aruncă bomba, pleacă, bomba explodează şi dăunează atâtor altora, cu limba, acea bombă. Nu faceţi terorism! Nu faceţi terorismul bârfelor, vă rog. Acesta este al treilea cuvânt care-mi vine.

Dar cineva ar putea să-mi spună: "Părinte, daţi-ne un sfat: cum să facem pentru a nu bârfi?". Muşcă-ţi limba! Cu siguranţă se va umfla, dar vei face bine să nu bârfeşti. Bârfele, chiar şi ale unor persoane care trebuie să dea exemplu şi nu, nu-l dau.

Şi aici, al patrulea cuvânt pe care aş vrea să-l spun: iertare. "Iertare" şi "scuze". Pentru că noi nu dăm întotdeauna exemplu bun; noi - vorbesc despre "fauna clericală" - noi [zâmbeşte] nu dăm mereu exemplu bun. Există în viaţă greşeli pe care le facem noi clericii, păcate, nedreptăţi, sau uneori îi tratăm rău pe oameni, un pic nevrotici, nedreptăţi... Iertare pentru toate aceste exemple care nu sunt bune. Noi trebuie să cerem iertare. Şi eu cer iertare, pentru că uneori "îmi zboară păsările" [râde] [îmi pierd răbdarea]...

Dragi colaboratori, fraţi şi surori. Iată cuvintele, cele patru cuvinte care au venit din inimă: muncă, familie, bârfe, iertare.

Şi ultimul cuvânt este urarea de Crăciun: Crăciun fericit! Dar Crăciun fericit în inimă, în familie, precum şi în conştiinţă. Nu vă fie frică, nici vouă, să cereţi iertare dacă vă va reproşa ceva conştiinţa; căutaţi un duhovnic bun şi faceţi o curăţenie frumoasă! Spun că duhovnicul cel mai bun este preotul surd [zâmbeşte]: nu te face să te ruşinezi! Dar fără ca să fie surd, sunt atâţia milostivi, atâţia, care te ascultă şi te iartă: "Mergi înainte!". Crăciunul este o bună oportunitate pentru a face pace şi înlăuntrul nostru. Toţi suntem păcătoşi, toţi. Eu, ieri, am făcut spovada de Crăciun: a venit duhovnicul... şi mi-a făcut bine. Toţi trebuie să ne spovedim.

Vă urez un Crăciun fericit, cu bucurie, dar acea bucurie care vine dinăuntru. Şi n-aş vrea să-i uit pe cei bolnavi, care probabil sunt în familia voastră, care suferă, şi să le trimit şi lor o binecuvântare. Multe mulţumiri. Să păstrăm locul de muncă, unul care să fie corect; să păstrăm familia, să păzim limba; şi, vă rog, daţi-ne nouă iertarea pentru exemplele rele; şi să facem o frumoasă curăţenie a inimii la acest Crăciun, pentru a fi în pace şi fericiţi.

Şi înainte de a pleca, eu aş vrea să vă dau binecuvântarea, vouă şi familiilor voastre, tuturor. Multe mulţumiri pentru ajutorul vostru.

Să ne rugăm un "Bucură-te Marie" Sfintei Fecioare: "Bucură-te Marie...".

[Binecuvântarea]

Şi rugaţi-vă pentru mine: nu uitaţi de asta!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 30.