Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la cursul promovat de Tribunalul Rota Romana (25 noiembrie 2017)

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă întâlnesc la sfârşitul Cursului de formare pentru clerici şi laici promovat de Tribunalul Apostolic Rota Romana despre tema: Noul proces matrimonial şi procedura Super Rato. Îi mulţumesc decanului, monseniorul Pinto, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Cursul care s-a desfăşurat aici la Roma, precum şi cele care se ţin în alte dieceze, sunt iniţiative lăudabile şi pe care le încurajez, deoarece contribuie să se aibă o cunoaştere oportună şi un schimb de experienţe la diferitele niveluri ecleziale cu privire la proceduri canonice importante.

Îndeosebi este necesar să se rezerve mare atenţie şi analiză adecvată celor două recente Motu proprio: Mitis Iudex Dominus Iesus şi Mitis et misericors Iesus, cu scopul de a aplica noile proceduri pe care ele le stabilesc. Aceste două documente au provenit dintr-un context sinodal, sunt expresie a unei metode sinodale, sunt rezultatul unui drum sinodal serios. În faţa chestiunilor mai spinoase care se referă la misiunea evanghelizatoare şi la mântuirea sufletelor, este important ca Biserica să recupereze tot mai mult practica sinodală a primei comunităţi din Ierusalim, unde Petru împreună cu ceilalţi apostoli şi cu toată comunitatea sub acţiunea Duhului Sfânt încercau să acţioneze după porunca Domnului Isus.

Este ceea ce s-a făcut şi în Adunările sinodale despre familie, în care, în spirit de comuniune şi fraternitate, reprezentanţii episcopatului din toată lumea s-au reunit în adunare pentru a asculta glasul comunităţilor, pentru a discuta, a reflecta şi a face opera de discernământ. Sinodul avea finalitatea de a promova şi a apăra familia şi căsătoria creştină pentru binele cel mai mare al soţilor fideli faţă de legământul celebrat în Cristos. Trebuia să studieze şi situaţia şi dezvoltarea familiei în lumea de astăzi, pregătirea la căsătorie, modurile pentru a-i ajuta pe cei care suferă din cauza eşecului căsătoriei lor, educaţia copiilor şi alte tematici.

Întorcându-vă în comunităţile voastre, străduiţi-vă să fiţi misionari şi martori ai spiritului sinodal care este la originea lor, ca şi ai mângâierii pastorale care este scopul acestei noi normative matrimoniale, pentru a fortifica credinţa poporului sfânt al lui Dumnezeu prin caritate. Spiritul sinodal şi mângâierea pastorală să devină forma acţiunii voastre în Biserică, în special în acel domeniu aşa de delicat care este cel al familiei în căutarea adevărului cu privire la starea conjugală a soţilor. Cu această atitudine fiecare dintre voi să fie colaborator leal al propriului episcop, căruia noile norme îi recunosc un rol determinant, mai ales în procesul scurt, deoarece el este "judecătorul înnăscut" al Bisericii particulare.

În slujirea voastră, voi sunteţi chemaţi să fiţi aproape de singurătatea şi de suferinţa credincioşilor care aşteaptă de la justiţia eclezială ajutorul competent şi efectiv pentru a putea regăsi pacea conştiinţelor lor şi voinţa lui Dumnezeu cu privire la readmiterea la Euharistie. De aici necesitatea şi valoarea cursului la care aţi participat - şi îmi doresc ca să fie organizate şi altele -, pentru a favoriza o abordare justă a problemei şi un studiu tot mai vast şi serios al noului proces matrimonial. El este expresie a Bisericii care este în măsură să primească şi să îngrijească pe cel care este rănit de viaţă în diferite moduri şi, în acelaşi timp, este chemare la angajare pentru apărarea sacralităţii legăturii matrimoniale.

Cu scopul de a face aplicarea noii legi a procesului matrimonial, la doi ani de la promulgare, cauză şi motiv de mântuire şi pace pentru marele număr de credincioşi răniţi în situaţia lor matrimonială, am decis, în virtutea funcţiei de episcop de Roma şi Succesor al lui Petru, să precizez definitiv câteva aspecte fundamentale din cele două Motu proprio, îndeosebi figura episcopului diecezan ca judecător personal şi unic în procesul brevior.

Din totdeauna episcopul diecezan este Iudex unum et idem cu vicario iudiciali; dar pentru că acest principiu este interpretat în manieră de fapt excluzătoare a exercitării personale a episcopului diecezan, delegând aproape tot tribunalelor, stabilesc în continuare ceea ce consider determinant şi exclusiv în exercitarea personală a episcopului diecezan judecător:

1. Episcopul diecezan în virtutea funcţiei sale pastorale este judecător personal şi unic în procesul brevior.

2. Deci figura episcopului diecezan - judecător este arhitrava, principiul constitutiv şi elementul discriminant al întregului proces brevior, instituit de cele două Motu proprio.

3. În procesul brevior sunt cerute, ad validitatem, două condiţii indisolubile: episcopatul şi faptul de a fi conducător al unei comunităţi diecezane de credincioşi (cf. can. 381 § 2). Dacă lipseşte una din cele două condiţii, procesul brevior nu poate avea loc. Instanţa trebuie să fie judecată cu procesul ordinar.

4. Competenţa exclusivă şi personală a episcopului diecezan, pusă în criteriile fundamentale ale procesului brevior, face referinţă directă la ecleziologia Conciliului al II-lea din Vatican, care ne aminteşte că numai episcopul are deja, în consacrare, plinătatea întregii puteri care este ad actum expedita, prin missio canonica.

5. Procesul brevior nu este o opţiune pe care episcopul diecezan poate s-o aleagă ci este o obligaţie care provine din consacrarea sa şi din missio primită. El este competent exclusiv în cele trei faze ale procesului brevior:

- instanţa trebuie adresată mereu episcopului diecezan;

- instrumentarea, aşa cum am afirmat deja în discursul din 12 martie anul trecut la cursul de la Rota Romana, episcopul s-o facă "mereu ajutat de vicarul judecătoresc sau de un alt judecător instructor, chiar laic, de asesor, şi fiind prezent mereu apărătorul legământului". Dacă episcopul nu are clerici sau laici canonişti, caritatea, care distinge funcţia episcopală, a unui episcop mai apropiat va putea să-l ajute pentru timpul necesar. În afară de asta, amintesc că procesul brevior trebuie să se încheie în mod obişnuit într-o singură sesiune, cerându-se drept condiţie de care nu se poate face abstracţie claritatea absolută a faptelor care dovedesc presupusa nulitate a căsătoriei, în afară de consimţământul celor doi soţi;

- decizia de pronunţat coram Domino, este întotdeauna şi numai a episcopului diecezan.

6. A încredinţa întregul proces brevior tribunalului interdiecezan (atât a celui vicinior cât şi al mai multor dieceze) ar duce la denaturarea şi reducerea episcopului părinte, conducător şi judecător al credincioşilor săi la un simplu semnatar al sentinţei.

7. Milostivirea, unul dintre criteriile fundamentale care asigură salus, cere ca episcopul diecezan să realizeze cât mai repede procesul brevior; apoi, în cazul în care nu s-ar considera pregătit în prezent pentru a-l realiza, trebuie să trimită cauza la procesul ordinar, la care oricum trebuie condus cu grija cuvenită.

8. Proximitatea şi gratuitatea, cum am reafirmat de mai multe ori, sunt cele două perle de care au nevoie săracii, pe care Biserica trebuie să-i iubească mai presus de orice lucru.

9. Cât priveşte competenţa mitropolitului sau a episcopului indicat în noul can. 1687, în primirea apelului împotriva sentinţei afirmative, se precizează că noua lege a conferit decanului de la Rota Romana o potestas decidendi nouă, deci constitutivă, asupra respingerii sau admiterii apelului.

În concluzie, aş vrea să reafirm cu claritate că acest lucru are loc fără a cere permisiunea sau autorizarea altei instituţii sau Signaturii Apostolice.

Iubiţi fraţi şi surori, urez tot binele pentru acest studiu şi pentru slujirea eclezială a fiecăruia dintre voi. Domnul să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească. Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.