Reflecţie la căpătâiul confratelui preot decedat

"Mamă, simt în sufletul meu că Dumnezeu mă cheamă să fiu preot! Să te ajute Dumnezeu şi Sfânta Fecioară, dar să ştii că nu o să fie simplu..." "Mamă, eu aşa simt!" "Eu şi cu tatăl tău îţi vom fi alături..."

Cred că fiecare preot are în memorie acest dialog ca de la inimă la inimă cu mama, cea dintâi persoană căreia i-a vorbit despre ceea ce simţea în inima lui.

Şi au trecut anii, copilul care se împleticea în cuvinte ca să exprime ce simţea în sufletul său, iată-l în faţa unei comisii de examinare, s-a bucurat de vestea admiterii la seminar, a făcut experienţa întâlnirii cu Isus din evanghelie, cu Isus din tabernacol, cu filozofii antici, cu teologii antici şi moderni, cu filozofia, teologia, morala, dreptul, exegeza şi alte materii folositoare în viaţa preotului.

Deodată iată-l la altar, da, cel care tremura în faţa examinatorilor, cel care nu reuşea să spună trei cuvinte fără să se uite pe o ciornă, cel care s-a perfecţionat în întâlnirea sa cu Dumnezeu de-a lungul anilor de seminar. După ce a spus "Da-ul" său lui Dumnezeu prin mâinile episcopului, pregătit pentru seceriş, iată-l gata să meargă... prima parohie ca vicar, a doua, a treia..., apoi ca paroh şi iar ca paroh, într-un cuvânt, preot al lui Cristos pentru oameni, pentru toţi şi pentru fiecare în parte.

Preotul botează, el dă prima Împărtăşanie, el pregăteşte pentru Mir, pentru Căsătorie, pentru viaţă, dar şi pentru moarte. El iartă în numele lui Dumnezeu păcatele, mângâie, încurajează, la nevoie dojeneşte, dar cu tact părintesc, el celebrează sfânta Liturghie, predică, se roagă, face cateheză, se bucură, suferă, se simte singur, se îmbolnăveşte şi într-o zi, ca în cazul fiecărui om, moare, moare ca toată lumea...

Pr. Iosif Sescu, pentru că de el este vorba, nu a fost cu nimic mai prejos de modelul descris mai sus. Consacrat preot, numit vicar şi apoi paroh, incomod pentru securitate, până acolo încât trebuia "exclus", cu rozariul în mâini de dimineaţă de la trezire până seara la culcare, şi de multe ori şi peste noapte, cu uzata sa carte de rugăciuni, în tăcerea care îl caracteriza, s-a dus la Dumnezeu, la cel pe care l-a slujit o viaţă, s-a dus lăsând un loc gol într-o capelă, într-un apartament, în dieceză, dar completând cu prezenţa sa împărăţia cerurilor spre care a năzuit mereu...

Dumnezeu să te fericească, "bunicule"!

Pr. Felician Tiba

* * *

A trecut la Domnul pr. Iosif Sescu
 

lecturi: 43.