CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA

(6-11 septembrie 2017)

Sfânta Liturghie
Parcul Simón Bolívar, Bogotá
Vineri, 8 septembrie 2017

"Constructori ai păcii, promotori ai vieţii"

Evanghelistul aminteşte că chemarea primilor discipoli a avut loc pe malurile lacului Genezaret, acolo unde oamenii se îngrămădeau pentru a asculta un glas capabil să-i orienteze şi să-i lumineze; este şi locul unde pescarii termină zilele lor obositoare, în care caută întreţinerea pentru a duce o viaţă fără lipsuri, o viaţă demnă şi fericită. Este singura dată în toată Evanghelia lui Luca în care Isus predică la aşa-numita mare a Galileii. În marea deschisă se confundă rodnicia râvnită a muncii şi frustrarea datorită inutilităţii eforturilor zadarnice. Şi conform unei vechi interpretări creştine, marea reprezintă şi imensitatea unde convieţuiesc toate popoarele. În sfârşit, din cauza agitării şi obscurităţii sale, ea evocă tot ceea ameninţă existenţa umană şi care are puterea de a o distruge.

Noi folosim expresii analoge pentru a defini mulţimile: o maree umană, o mare de oameni. În acea zi, Isus ajunge să aibă în spatele său marea şi în faţa sa o mulţime care l-a urmat pentru că ştie despre înduioşarea sa în faţa durerii umane şi despre cuvintele sale juste, profunde, sigure. Toţi vin ca să-l asculte; Cuvântul lui Isus are ceva special care nu-l lasă indiferent pe nimeni; Cuvântul său are puterea de a converti inimile, de a schimba planuri şi proiecte. Este un Cuvânt confirmat de acţiune, nu sunt concluzii scrise la măsuţă, expresii reci şi dezlipite de durerea oamenilor şi de aceea este un Cuvânt care foloseşte fie pentru siguranţa malului fie pentru fragilitatea mării.

Acest iubit oraş, Bogotá, şi această ţară foarte frumoasă, Columbia, prezintă multe dintre scenariile umane descrise în Evanghelie. Aici se află mulţimi care tânjesc după un cuvânt de viaţă, care să lumineze cu lumina sa toate eforturile şi să arate sensul şi frumuseţea existenţei umane. Aceste mulţimi de bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni locuiesc într-un ţinut cu rodnicie inimaginabilă, care ar putea să dea roade pentru toţi. Dar şi aici, ca în alte părţi ale lumii, există întunericul des care ameninţă şi distruge viaţa: întunericul nedreptăţii şi al inegalităţii sociale; întunericul corupător al intereselor personale sau de grup, care consumă în mod egoist şi neînfrânat ceea ce este destinat pentru bunăstarea tuturor; întunericul lipsei de respect faţă de viaţa umană care seceră zilnic existenţa atâtor nevinovaţi, al căror sânge strigă la cer; întunericul setei de răzbunare şi de ură care pătează cu sânge uman mâinile celor care-şi fac dreptate singuri; întunericul celor care sunt insensibili în faţa durerii atâtor victime. Tot acest întuneric Isus îl risipeşte şi îl distruge cu porunca sa în barca lui Petru: "Înaintează în larg" (Lc 5,4).

Noi putem să ne încurcăm în discuţii interminabile, să numărăm tentativele eşuate şi să prezentăm eforturile care au ajuns în nimic; dar ca Petru, ştim ce înseamnă experienţa de a munci fără niciun rezultat. Şi această naţiune cunoaşte această realitate, când într-o perioadă de şase ani, la începutul său, a avut 16 preşedinţi şi a plătit scump diviziunile sale ("patria boba" [literar, "patrie toantă"]); şi Biserica din Columbia a trăit experienţa activităţilor pastorale zadarnice şi nerodnice..., însă ca Petru, sunt capabili şi să ne încredem în Învăţătorul, al cărui Cuvânt provoacă rodnicia chiar şi acolo un lipsa de ospitalitate a întunericului uman face nerodnice atâtea eforturi şi trude. Petru este omul care primeşte cu îndrăzneală invitaţia lui Isus, care lasă toate şi-l urmează, pentru a se transforma într-un pescar nou, a cărui misiune constă în a-i conduce pe fraţii săi la Împărăţia lui Dumnezeu, unde viaţa devine deplină şi fericită.

Însă porunca de a arunca năvoadele nu este adresată numai lui Simon Petru; lui i-a revenit să înainteze în larg, ca aceia care în patria voastră au recunoscut cei dintâi ceea ce este mai urgent, cei care au luat iniţiative de pace, de viaţă. A arunca năvoadele comportă responsabilitate. La Bogotá şi în Columbia este pe drum o comunitate imensă, care este chemată să devină un năvod robust care să-i adune pe toţi în unitate, muncind pentru apărarea şi îngrijirea vieţii umane, îndeosebi când este mai fragilă şi vulnerabilă: în sânul matern, în copilărie, în bătrâneţe, în condiţiile de neputinţă şi în situaţiile de marginalizare socială. Şi mulţimile care trăiesc la Bogotá şi în Columbia pot deveni adevărate comunităţi vii, drepte şi fraterne dacă ascultă şi primesc Cuvântul lui Dumnezeu. În aceste mulţimi evanghelizate se vor ridica mulţi bărbaţi şi femei deveniţi discipoli care, cu inimă cu adevărat liberă, să-l poată urma pe Isus; bărbaţi şi femei capabili să iubească viaţa în toate fazele sale, s-o respecte, s-o promoveze.

Şi ca apostolii, trebuie să ne chemăm unii pe alţii, să ne trimitem semne, ca pescarii, să ne considerăm din nou fraţi, colegi de drum, colaboratori ai acestei activităţi comune care este patria. Bogotá şi Columbia sunt, în acelaşi timp, mal, lac, mare deschisă, oraş prin care Isus a trecut şi trece, pentru a oferi prezenţa sa şi cuvântul său rodnic, pentru a ne face să ieşim din întuneric şi a ne duce la lumină şi la viaţă. A-i chema pe alţii, pe toţi, pentru ca nimeni să nu rămână în voia valurilor; a primi în barcă toate familiile: ele sunt sanctuare ale vieţii; a face spaţiu binelui comun mai presus de interese meschine sau particulare, a-i lua asupră-şi pe cei mai fragili promovând drepturile lor.

Petru experimentează micimea sa, experimentează măreţia Cuvântului şi a acţiunii lui Isus; Petru cunoaşte propriile fragilităţi, faptul de a se arunca înainte şi de a se retrage, aşa cum îl cunoaşte şi noi, cum îl cunoaşte istoria de violenţă şi de diviziune a poporului vostru care nu întotdeauna ne-a găsit disponibili să împărtăşim barca, furtunile, nenorocirile. Dar, aşa cum a făcut cu Simon, Isus ne invită să înaintăm în larg, ne determină să împărtăşim riscul - nu vă temeţi să riscaţi împreună - ne invită să părăsim egoismele noastre şi să-l urmăm; să abandonăm frici care nu vin de la Dumnezeu, temerile care ne paralizează şi întârzie urgenţa de a fi constructori ai păcii, promotori ai vieţii.

"Înaintează în larg", a spus Isus. Şi discipolii şi-au făcut semn pentru a se reuni toţi în barcă. Fie ca aşa să fie pentru acest popor.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.