Mesajul papei Francisc adresat participanților la primul simpozion internațional despre cateheză (Buenos Aires, 11-14 iulie 2017)
Excelenței Sale Monsenior Ramón Alfredo Dus
arhiepiscop de Resistencia
președinte al Comisiei Episcopale de Cateheză și Pastorație Biblică
Frate iubit,
Un salut cordial ție și tuturor celor care vor participa la diferitele întâlniri de formare pe care le-a organizat Comisia Episcopală de Cateheză și Pastorație Biblică.
Sfântul Francisc de Assisi a răspuns astfel unuia dintre ucenicii săi care insista cerându-i să-l învețe să predice: "Frate, [când vizităm bolnavii, când îi ajutăm pe copii și dăm de mâncare săracilor] deja predicăm". În această frumoasă lecție sunt cuprinse vocația și misiunea catehetului.
În primul rând, cateheza nu este o "muncă" sau o misiune externă persoanei catehetului, ci "suntem" cateheți și toată viața se învârte în jurul acestei misiuni. De fapt, "a fi" catehet este o vocație de slujire în Biserică, ceea ce a fost primit ca dar din partea Domnului trebuie la rândul său transmis. De aceea catehetul trebuie să se întoarcă în mod constant la acea primă vestire sau "kerygma" care este darul ce i-a schimbat viața. Este vestea fundamentală care trebuie să răsune încontinuu în viața creștinului, încă și mai mult în cel care este chemat să vestească și să învețe credința. "Nu există nimic mai solid, mai profund, mai sigur, mai consistent și mai înțelept decât această veste" (Evangelii gaudium, nr. 165). Această veste trebuie să însoțească credința care este deja prezentă în religiozitatea poporului nostru. Este necesar să luăm asupra noastră tot potențialul de evlavie și de iubire pe care-l cuprinde religiozitatea populară pentru ca nu numai să se transmită conținuturile credinței, ci să se creeze și o adevărată școală de formare în care să se cultive darul credinței care s-a primit, în așa fel încât faptele și cuvintele să reflecte harul de a fi discipoli ai lui Isus.
Catehetul merge la și cu Cristos, nu este o persoană care pornește de la propriile idei și de la propriile gusturi, ci se lasă privit de El, de acea privire care face să ardă inima. Cu cât Isus ocupă mai mult centrul vieții noastre, cu atât mai mult ne face să ieșim din noi înșine, ne descentrează și ne face mai apropiați de ceilalți. Acest dinamism al iubirii este ca mișcarea inimii: "sistolă și diastolă"; se concentrează pentru a-l întâlni pe Domnul și imediat se deschide, ieșind din ea însăși din iubire, pentru a da mărturie lui Isus și a vorbi despre Isus, pentru a-l predica pe Isus. Exemplul ni-l dă El însuși: se retrăgea pentru a-l ruga pe Tatăl și imediat mergea în întâmpinarea celor înfometați și însetați de Dumnezeu, pentru a-i vindeca și a-i salva. De aici se naște importanța catehezei "mistagogice", care este întâlnirea constantă cu Cuvântul și cu sacramentele, și nu ceva pur și simplu ocazional, prealabil celebrării sacramentelor inițierii creștine. Viața creștină este un proces de creștere și de integrare a tuturor dimensiunilor persoanei într-un drum comunitar de ascultare și de răspuns (cf. Evangelii gaudium, nr. 166).
În afară de asta, catehetul este creativ: caută diferite mijloace și forme pentru a-l vesti pe Cristos. Este frumos a crede în Isus, pentru că El este "calea, adevărul și viața" (In 14,6) care umple existența noastră de bucurie și de veselie. Această căutare pentru a-l face cunoscut pe Isus ca frumusețe supremă ne face să întâlnim noi semne și forme pentru transmiterea credinței. Mijloacele pot fi diferite dar important este a ține cont de stilul lui Isus, care se adapta la persoanele pe care le avea în fața sa, pentru a apropia de ele iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să știm "să schimbăm", să ne adaptăm, pentru a face mesajul mai apropiat, cu toate că este mereu același, pentru că Dumnezeu nu se schimbă, ci face noi toate lucrurile în El. În căutarea creativă pentru a-l face cunoscut pe Isus nu trebuie să simțim frică pentru că El ne precede în această misiune. El deja este în omul de astăzi și ne așteaptă acolo.
Dragi cateheți, vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, dar mai ales pentru că mergeți cu poporul lui Dumnezeu. Vă încurajez să fiți mesageri bucuroși, păzitori ai binelui și ai frumuseții care strălucesc în viața fidelă a discipolului misionar.
Fie ca Isus să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară, adevărată "educatoare a credinței", să aibă grijă de voi.
Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.
Vatican, 5 iulie 2017
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 16.