A murit Navarro Valls, istoric purtător de cuvânt al lui Wojtyła

De Salvatore Cernuzio

Gândind la pontificatul lung al lui Ioan Paul al II-lea nu se poate să nu ne gândim la el, Joaquin Navarro Valls. Neuitatul purtător de cuvânt, mort astăzi (5 iulie 2017) la vârsta de 80 de ani, a fost timp de circa douăzeci de ani alături de papa polonez însoţindu-l în călătoriile sale prin lume, în etapele fundamentale ale pontificatului său, în timpul ultim şi dramatic al bolii pe care l-a descris cu mare competenţă în virtutea studiilor sale în medicină.

Membru laic al prelaturii Opus Dei, Navarro Valls a fost atâtea lucruri: student de medicină, psihiatru, toreador, jurnalist la ABC, trimis de război, în sfârşit director al Sălii de Presă a Vaticanului, mâna dreaptă şi omul din umbră al papei proclamat sfânt. Carismatic, mereu elegant, fumător înrăit, cu privirea sa pătrunzătoare era considerat o figură centrală din Vatican, stimat de prelaţi, jurnalişti, angajaţi care acum îl amintesc cu afect pe social network cu fotografii şi mesaje nostalgice de tipul: "Adio, mare şef".

Şi succesorul său, Greg Burke, actualul purtător de cuvânt al Vaticanului, ca şi el laic şi membru al Opus Dei, a voit să-l omagieze via Twitter: "Joaquin Navarro. Rip. Harul sub presiune", a scris în engleză, difuzând imediat după aceea un al doilea tweet: "Joaquin Navarro. 1936-2017. Continuă să zâmbească". Adăugată o fotografie zâmbitoare împreună cu Wojtyła.

Una dintre multele care-l imortalizează într-o colaborare care a durat decenii. Navarro a intrat în Sala de Presă a Vaticanului în 1984, când era deja director al Presei Străine şi Ioan Paul al II-lea l-a chemat să conducă comunicarea statului cel mai mic din lume. A menţinut această funcţie până la 11 iulie 2006, când pe scaunul lui Petru deja urcase Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea, care a acceptat demisia sa (cerută de trei ori lui Wojtyła şi respinsă mereu) şi l-a înlocuit cu iezuitul Federico Lombardi. Navarro Valls a continuat să lucreze ca preşedinte al Advisory Board de la Universitatea Campus Bio-Medical din Roma şi preşedinte al Fundaţiei Telecom Italia. Din 1996 era şi profesor la Facultatea de Comunicare Instituţională de la Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" din Roma şi colaborator la ziarul Repubblica.

S-a născut la Cartagena şi, deşi se mândrea cu o anumită italianitate, se declara mândru de rădăcinile sale spaniole precum şi iubitor al coridei în spatele căreia vedea o "filozofie". Voia să devină medic pentru că - explica într-un recent interviu la TV2000 - "medicina este o formă de umanism". A studiat la Barcelona, apoi a intrat în domeniul comunicării fiind trimis drept corespondent în Mediterana şi în Orientul Mijlociu, acţionând în zone de risc precum Siria, Turcia, Liban, unde a cunoscut profund lumea islamică. Apoi s-a mutat în Italia "pentru un an sabatic", dar de aici, în timp ce se gândea să se întoarcă la Barcelona pentru a relua studiile, a început "aventura" sa cu pontiful globe-trotter care l-a dus în Sacrele Palate şi umblând în lume. Convocarea a venit printr-un bileţel pe care i l-a dat o secretară uluită cu puţin înainte de o conferinţă de presă: "Astăzi la prânz să fiţi la papa", era scris pe bileţel.

În anii care au urmat Navarro Valls a desfăşurat un rol care mergea cu mult dincolo de cel încredinţat oficial directorului Sălii de Presă a Vaticanului, desfăşurând funcţiuni şi de consilier, de politician şi ambasador. Ca atunci când a trebuit să-l ajute pe Karol Wojtyła, papa care a contribuit la dărâmarea Zidului din Berlin, să organizeze vizita delicată în Cuba, unul dintre ultimele stindarde ale comunismului, în 1997, tratând o noapte întreagă cu lider maximo Fidel Castro în faţa unei sticle de vin. Pregătirea acestei etape istorice, capodoperă de diplomaţie, o povestea într-un interviu dat la La Stampa, una dintre ultimele sale interviuri.

Însă despre el se aminteşte mai ales marea muncă desfăşurată în ultimele şase luni de viaţă a sfântului Ioan Paul al II-lea, când Parkinson-ul a consumat trupul pontifului şi în jur se crea un circ mediatic. Navarro a prezentat cu amănunte corespunzătoare condiţiile de sănătate ale papei, deteriorarea sa progresivă, ajutându-i pe jurnalişti şi pe credincioşi să interpreteze diagnoza şi referinţele care proveneau de la Policlinica Gemelli şi însoţind această ultimă "călătorie" a pontifului.

Momente de mare tensiune. "Încercam să evit infarctul miocardic", glumea el. Şi a adunat totul în nişte notiţe păstrate într-un hard disk care a fost după aceea baza pentru cartea editată în 2009 cu titlul "În pas de om. Amintiri, întâlniri şi reflecţii între istorie şi actualitate". Un soi de jurnal format din relatări, experienţe, din întâlniri cu personalităţi precum Gorbaciov şi Maica Tereza, din anecdote şi amănunte inedite, din consideraţii intime şi personale despre papa care timp de mulţi ani a fost considerat omul cel mai puternic de pe pământ. Şi pe care el, în pofida succesiunii continue de evenimente care au caracterizat acel pontificat, l-a urmat mereu, întocmai "în pas de om".

(După Vatican Insider, 5 iulie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.