Rugăciune, lecturi și trezire mai târziu. Vacanțele acasă ale lui Francisc
De Domenico Agasso jr și Andrea Tornielli
Francisc trăiește în apartamentul 201 din Casa "Sfânta Marta", în Cetatea Vaticanului, construită de Wojtyła pentru a da o reședință cardinalilor în timpul conclavului. Este o clădire cu cinci etaje; apartamentul papei este la etajul al doilea. Cuprinde sufragerie, birou, dormitor și baie.
Pentru papa Wojtyła vacanța era egală cu muntele, pe cât posibil înalt, cu drumeții lungi și multă tăcere contemplând piscurile. Pentru Benedict al XVI-lea vacanță însemna mai ales a citi, a studia și a cânta la pian, la munte sau la Castel Gandolfo. Pentru succesorul său Francisc vacanță înseamnă a încetini activitățile zilnice, audiențele și celebrările, dar fără a se îndepărta de casă. Și astfel și reședința istorică pentru șederea Pontifilor - la care Ioan Paul al II-lea a adăugat o piscină, pentru a putea înota nederanjat - nefolosită de titularul său pro-tempore, devine deschis publicului.
Ultimele vacanțe înțelese drept concediu departe de casă, Jorge Mario Bergoglio le-ea făcut în anii '70. De atunci, actualul pontif a preferat mereu să trăiască timpul de odihnă de vară fără a se îndepărta de reședința sa obișnuită și de orașul său. Încetinind ritmurile muncii zilnice dar fără a pleca vreodată.
Amintirile
În familia Bergoglio vacanțele nu se făceau: "Noi nu eram bogați, ajungeam la sfârșitul lunii în mod normal, dar nu mai mult. Nu aveam o mașină, nu făceam vacanțe sau astfel de lucruri", povestea viitorul papă. Mai mult, tatăl lui Jorge Mario dorește ca fiul să-și găsească un loc de muncă în perioada de vacanță de la școală. Lucrează mai întâi într-o fabrică de ciorapi, unde inițial se ocupă de curățenie. În al treilea an, îi încredințează câteva treburi administrative. În anii următori va studia și va lucra în același timp într-un laborator chimic. Decizia de a nu face vacanțe este legată așadar și de o obișnuință încă de când era copil și apoi adolescent.
Francisc a vorbit despre vacanțele sale în zborul de întoarcere din Coreea, în 2014: "Eu am făcut concediu, acum, acasă, așa cum fac de obicei, pentru că... odată, am citit o carte, interesantă, titlul era: «Bucură-te că ești nevrotic!». Și eu am unele nevroze... Una dintre aceste nevroze este că sunt un pic prea alipit de habitat. Ultima dată când am făcut concediu în afara lui Buenos Aires, cu comunitatea iezuită, a fost în 1975. Apoi, mereu fac concediu - cu adevărat! -, dar în habitat: schimb ritmul. Dorm mai mult, citesc lucrurile care-mi plac, ascult muzică, mă rog mai mult... Și acest lucru mă odihnește".
Bergoglio se trezește un pic mai târziu față de trezirea normală la 4.45, celebrează Liturghia privat (fără participarea oamenilor), nu ține audiențele generale. Unica întâlnire cu credincioșii rămâne Angelus duminical. Este mai mult timp pentru întâlniri și colocvii cu persoanele prietene, dar nu lipsește studiul asupra dosarelor și pregătirea discursurilor pentru călătorii.
Istoria
Între timp la Castel Gandolfo, în locul papei merg oamenii. Înainte, era accesibil șefilor de stat sau înaltelor ierarhii ecleziastice. În schimb din octombrie 2016 oricine poate intra în camera sobră a pontifilor și să vadă patul cu deschidere spre piață, pe care au murit Pius al XII-lea și Paul al VI-lea, să vadă telefoanele modelul SIP folosite de episcopii de Roma, divanul și fotoliul din biblioteca unde s-au așezat, unul în fața celuilalt, doi papi, Bergoglio și Ratzinger, și măsuța pe care erau așezate dosarele Vatileaks.
(După Vatican Insider, 31 iulie 2017)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.