PELERINAJUL SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
LA SANCTUARUL STĂPÂNEI NOASTRE DE LA FATIMA
cu ocazia centenarului apariţiilor Sfintei Fecioare Maria la Cova da Iria

(12-13 mai 2017)

"Cu Maria, pelerin în speranţă şi în pace"

Omilia cardinalului Parolin la Euharistia din ajun

Fátima, 12 mai 2017

Preaiubiţi pelerini de la Fátima,

Bucuroşi şi recunoscători, ne-am adunat în acest sanctuar care păstrează amintirea apariţiilor Sfintei Fecioare Maria celor trei păstoraşi, adăugându-ne la mulţimea de pelerini care, în cursul acestor o sută de ani, aici au venit pentru a mărturisi încrederea în Mama din cer. În cinstea Inimii sale Neprihănite, celebrăm această Euharistie. În prima lectură am auzit poporul exclamând: "Te-ai împotrivit căderii noastre umblând pe calea cea dreaptă a Dumnezeului nostru" (Idt 13,20). Sunt cuvinte de laudă şi recunoştinţă ale oraşului Betulia adresate Iuditei, eroina sa, pe care "Domnul Dumnezeul nostru, care a creat cerurile şi pământul, [...] a călăuzit-o să reteze capul comandantului duşmanilor noştri" (Idt 13,18). Totuşi aceste cuvinte capătă semnificaţia lor deplină în Neprihănita Fecioară Maria, care, graţie descendenţei sale - Cristos Domnul - a putut "strivi capul" (cf. Gen 3,15) "şarpelui de la început, care se cheamă diavolul şi Satana, cel care înşală toată lumea, care [...] s-a înfuriat pe Femeie şi a plecat să facă război cu urmaşii descendenţei ei, aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus" (Ap 12,9.17).

Ca mamă preocupată pentru suferinţele copiilor, ea a apărut aici cu un mesaj de consolare şi de speranţă pentru omenirea aflată în război şi pentru Biserica suferindă: "La sfârşit Inima mea Neprihănită va triumfa" (Apariţia din iulie 1917). Şi cu alte cuvinte: "Aveţi încredere! La sfârşit, vor învinge iubirea şi pacea, pentru că milostivirea lui Dumnezeu este mai puternică decât puterea răului. Ceea ce pare imposibil pentru oameni, este posibil pentru Dumnezeu". Şi Sfânta Fecioară Maria ne invită să ne înrolăm în această luptă a Fiului său divin, îndeosebi cu recitarea zilnică a Rozariului pentru pacea în lume. Pentru că, deşi totul depinde de Dumnezeu şi de harul său, trebuie acţionat ca şi cum totul ar depinde de noi, cerând Fecioarei Maria ca inima persoanelor, sălaşul familiilor, drumul popoarelor şi sufletul fratern al întregii omeniri să fie consacrate ei şi puse sub ocrotirea şi călăuzirea sa. Ea vrea oameni care să se încredinţeze ei! "Dacă vor face ceea ce eu vă voi spune, multe suflete se vor mântui şi vor avea pace" (Apariţia din iulie 1917). La sfârşit, ceea ce va trebui să câştige războiul este o inimă: Inima Mamei va obţine victoria, în fruntea milioanelor de fii şi fiice ai săi.

În această seară aducem mulţumire şi laudă Preasfintei Treimi pentru adeziunea atâtor bărbaţi şi femei la această misiune de pace încredinţată Fecioarei Mame. De la răsărit până la apus, iubirea Inimii Neprihănite a Mariei a cucerit un loc în inima popoarelor ca izvor de speranţă şi mângâiere. S-a adunat Conciliul al II-lea din Vatican pentru a reînnoi faţa Bisericii, prezentându-se în mod substanţial drept Conciliul iubirii. Oamenii, episcopii, Papa n-au rămas surzi la cererile Mamei lui Dumnezeu şi a oamenilor: ei i-a fost consacrată întreaga lume. Pretutindeni se formează grupuri şi comunităţi credincioase care, trezindu-se din apatia de ieri, se străduiesc acum să manifeste lumii adevărata faţă a creştinismului.

"Dacă vor face ceea ce eu vă voi spune, vor avea pace". Este adevărat că, după o sută de ani de la apariţii, "dacă pentru mulţi - cum spune Papa Francisc - astăzi pacea pare, într-un fel, un bun sigur, aproape un drept dobândit căruia nu i se mai acordă multă atenţie, pentru prea mulţi ea este încă numai un miraj îndepărtat. Milioane de persoane trăiesc încă în centrul conflictelor nesăbuite. Chiar şi în locuri considerate odinioară sigure, se observă un sentiment general de frică. Suntem năvăliţi frecvent de imagini de moarte, de durerea nevinovaţilor care imploră ajutor şi mângâiere, de doliul celui care plânge o persoană dragă din cauza urii şi a violenţei, de drama refugiaţilor care fug de război sau a migranţilor care pier tragic" (Discurs adresat Corpului diplomatic, 9 ianuarie 2017). În mijlocul acestei preocupări şi incertitudini cu privire la viitor, ce anume ne cere Fátima? Perseverenţa în consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei, trăită în fiecare zi cu recitarea Rozariului. Şi dacă, în pofida rugăciunii, vor persista războaiele? Chiar dacă nu se vor vedea rezultate imediate, să perseverăm în rugăciune; aceasta nu este niciodată inutilă. Mai devreme sau mai târziu va da roadele sale. Rugăciunea este un capital care se află în mâinile lui Dumnezeu şi pe care El îl face să rodească după timpurile sale şi după planurile sale, foarte diferite de ale noastre.

Ca psalm responsorial am avut cântarea Magnificat, unde se evidenţiază contrastul dintre "marea" istorie a naţiunilor şi a conflictelor lor, istoria celor mari şi a celor puternici cu însăşi cronologia şi geografia sa a puterii, şi "mica" istorie a celor săraci, a celor umili şi a celor slabi. Aceştia sunt chemaţi să intervină în favoarea păcii cu o altă forţă, cu alte mijloace aparent inutile sau ineficace precum convertirea, rugăciunea reparatoare, încredinţarea. Este o invitaţie de a opri înaintarea răului intrând în oceanul Iubirii divine ca rezistenţă - şi nu capitulare - în faţa banalităţii şi fatalităţii răului.

Cum trebuie să facem? Permiteţi-mi să vă explic cu un exemplu (cf. Eloy Bueno de la Fuente, A Mensagem de Fátima. A misericórdia de Deus: o triunfo do amor nos dramas da história, 2014, pag. 235-237): dacă primim o bancnotă falsă, o reacţie spontană, şi chiar considerată logică, ar fi de a o pasa altuia. În asta se vede cât de înclinaţi suntem cu toţii să cădem într-o logică perversă care ne domină şi ne determină să propagăm răul. Dacă mă comport după această logică, situaţia mea se schimbă: eu eram victimă nevinovată când am primit bancnota contrafăcută; răul altora a căzut asupra mea. Însă în momentul în care în mod conştient pasez bancnota falsă altuia, eu nu mai sunt nevinovat: am fost învins de forţa şi de seducţia răului, provocând o nouă victimă; m-am făcut transmiţător al răului, am devenit responsabil şi vinovat. Alternativa este aceea de a opri înaintarea răului; dar acest lucru este posibil numai plătind un preţ, adică rămânând eu cu bancnota falsă şi eliberând astfel pe celălalt de înaintarea răului.

Această reacţie este singura care poate opri răul şi să-l învingă. Fiinţele umane obţin această victorie când sunt capabile de o jertfă care devine reparaţie; Cristos face asta, manifestând că modul său de a iubi este milostivire. Un astfel de exces de iubire îl putem vedea în crucea lui Isus: El ia asupra sa ura şi violenţa care cad asupra Lui, fără a insulta şi fără a ameninţa răzbunare, ci iertând, demonstrând că există o iubire mai mare. Numai El poate face asta, luând asupra sa - ca să spunem aşa - "bancnota falsă". Moartea sa a fost o victorie obţinută asupra răului dezlănţuit de călăii săi, care suntem noi toţi: Isus răstignit şi înviat este pacea şi reconcilierea noastră (cf. Ef 2,14; 2Cor 5,18).

"Te-ai împotrivit căderii noastre umblând pe calea cea dreaptă a Dumnezeului nostru": ne rugăm noi, în această noapte de veghe, ca un imens popor în drum pe urmele lui Isus Cristos înviat, luminându-ne reciproc, unul trăgându-l pe celălalt, sprijinindu-ne pe credinţa în Cristos Isus. Cu privire la Maria, au scris sfinţii părinţi că ea l-a zămislit pe Isus mai întâi în credinţă şi după aceea în trup, când a spus "da" la invitaţia pe care Dumnezeu i-a adresat-o prin intermediul îngerului. Dar ceea ce a avut loc în mod unic în Fecioara Mamă se verifică spiritual în noi de fiecare dată când ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi îl punem în practică, aşa cum cerea Evanghelia (cf. Lc 11,28). Cu generozitatea şi curajul Mariei, să-i oferim lui Isus trupul nostru pentru ca El să poată continua să locuiască printre oameni; să-i oferim mâinile noastre pentru a-i mângâia pe cei mici şi pe cei săraci; picioarele noastre pentru a merge în întâmpinarea fraţilor; braţele noastre pentru a-i susţine pe cei care sunt slabi şi a lucra în via Domnului; mintea noastră pentru a gândi şi a face proiecte în lumina Evangheliei; şi mai ales inima noastră pentru a iubi şi a lua decizii după voinţa lui Dumnezeu.

Aşa să ne formeze Fecioara Mamă, strângându-ne la Inima sa Neprihănită, aşa cum a făcut cu Lucia şi cu fericiţii Francisc şi Iacinta Marto. În acest centenar al apariţiilor, recunoscători pentru darul care evenimentul, mesajul şi sanctuarul de la Fátima au fost în cursul acestui secol, să unim glasul nostru cu acela al Sfintei Fecioare: "Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul, [...] căci a privit la smerenia slujitoarea sale [...]. Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el" (Lc 1,46-50).

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.