Reflecţie la duminica a 4-a de după Paşti, Duminica Bunului Păstor - Anul A - 2017

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic (Ps 23,1).

Dacă până în această duminică apostolii, evangheliştii şi martorii mormântului gol ne-au vorbit despre învierea lui Cristos, astăzi Isus Cristos însuşi ne vorbeşte despre sine şi se prezintă ca fiind "Păstorul cel bun" care nu numai că îngrijeşte de orice oiţă sănătoasă sau bolnavă, sătulă sau flămândă, credincioasă sau pierdută; dar "Păstorul cel bun" care se face "Miel de jertfă" pentru turmă, Miel care îşi dă viaţa pentru oile sale, pentru a deveni pentru a deveni "Poartă a oilor". Prin distanţa de la păstor la oiţă, Isus a voit să scoată în evidenţă distanţa de la Dumnezeu la om, adică iubirea lui nemăsurată faţă de om şi faptul că el ne-a iubit mai întâi (cf. 1In 4,19)..

Referitor la "Păstor", trebuie să spunem că Dumnezeu este păstorul tuturor oamenilor (cf. Gen 48,15; Is 40,11; 63,11; Sir 18,13) şi că păstorirea lui Dumnezeu este veşnică (Ps 47,14; Qho 12,11). Iar Isus Cristos este Păstorul cel bun trimis de Tatăl, prin puterea Duhului Sfânt, pentru a-şi da viaţa pentru mântuirea tuturor oamenilor (In 10,1-17; Evr 13,20; 1Pt 2,25; 5,4) şi pentru a deveni "Poarta" oilor sale.

"Adevăr, adevăr vă spun", aşa îşi începe Isus discursul de astăzi. Totdeauna o dublare de cuvânt în sfânta Scriptură înseamnă că urmează o ştire importantă. Pericopa evanghelică de astăzi începând cu expresia: "Adevărat, adevărat vă spun", vrea să ne facă atenţi că urmează un anunţ important în ceea ce priveşte viaţa şi mântuirea noastră. Iar anunţul important este cuvântul lui Isus de astăzi: "Eu sunt Păstorul cel bun al lui Dumnezeu". Eu sunt Mielul de jertfă care am răscumpărat turma". "Eu sunt "Poarta oilor" prin care se intră la Tatăl ceresc. "Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă din belşug".

Imaginile lui Isus ca; "Bun Păstor" cu oiţa în braţe sau pe umeri; ca "Miel" care s-a răstignit şi a murit pentru ca fiecare oiţă să fie salvată; şi ca "Poartă" a oilor de intrat în cer, sunt sinteza şi culmea tuturor imaginilor şi vorbirilor despre Isus, Mesia. Este imaginea şi culmea a tot ceea ce Dumnezeu Tatăl a putut face pentru noi: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16). Este imaginea şi culmea a tot ceea ce Isus însuşi a putut face pentru noi: "Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi" (In 15,13). Este imaginea şi culmea a tot ceea ce Duhul Sfânt a putut face pentru noi: "Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt ce ne-a fost dat" (Rom 5,5).

Veştile cele bune pe care Isus, Păstorul nostru cel bun care a înviat, ni le aduce în acest timp pascal, sunt multe şi plăcute. Iată câteva dintre ele: am înviat şi sunt mereu cu tine (cf. Mt 28,20); am înviat şi am cheile vieţii şi ale morţii (cf. Ap 1,18); am înviat şi sunt viaţă şi înviere pentru toţi cei care mor (cf. In 11,25); am înviat şi merg după fiecare căzut (cf. In 20,27); am înviat şi trimit îngerul meu la toţi cei încercaţi (cf. Fap 12,7-8); am înviat si sunt picior pentru cel şchiop; am înviat şi sunt medicament şi ochi pentru cel nevăzător (cf. Iov 29,15); am înviat şi sunt haină de in curat pentru cel gol (cf. Ap 3,18); am înviat şi sunt pâine şi apă pentru toţi cei flămânzi şi însetaţi (cf. Is 55,1; In 6,35); am înviat şi sunt însoţitor de drum pentru toţi cei singuri şi abătuţi (cf. Lc 24,15); am înviat şi am pregătit o casă veşnică pentru toţi cei fără de adăpost (cf. In 14,2-3); am înviat şi sunt medic de vindecare pentru cei care nu au pe nimeni (cf. In 5,7). De aceea, noi putem spune de acum înainte cu psalmistul: "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţi nu mă tem de nici un rău, căci toiagul şi nuiaua ta, groază pentru alţii, pe mine mă apără şi mă mângâie (cf. Ps 23,4).

Psalmul 23 pe care l-am proclamat astăzi, sintetizează pentru noi în trei propoziţii toate darurile lui Isus, Păstorul cel bun, care a murit pentru păcatele noastre şi a înviat spre îndreptăţirea noastră:

- toate trebuinţele voastre sunt împlinite: "Domnul este Păstorul meu nu voi duce lipsă de nimic"

- toate temerile voastre sunt risipite: "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine"

- toate dorinţele voastre de fericire sunt împlinite: "Da, bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui pe veci în casa Domnului". "Promisiunile acestea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe" (Fap 2,39). Să le concretizăm în exemple:

Toate trebuinţele voastre sunt împlinite: Cineva îmi povestea zilele acestea: Trebuia să merg la un spital unde nu cunoşteam pe nimeni. Atunci m-am rugat lui Isus înviat care poartă de grijă de toate oiţele sale. Şi iată că Isus şi-a trimis "îngerii săi pământeşti" ca să mă ajute. Pentru că sufeream de picioare, Isus, a trimis un "înger" cu maşina ca să mă ducă până la spital. La spital, deşi erau mulţi oameni care aşteptau să ajungă la cabinetele medicale, un "înger" m-a condus până la cabinetul medicului unde trebuia să ajung; medicul, un alt "înger", m-a preluat, mi-a vorbit cu respect, m-a consultat cu amabilitate, m-a condus personal şi la alte cabinete medicale şi mi-a prescris un tratamentul. Când să merg acasă, Dumnezeu a trimis un alt "înger" cu maşina, care mergea în aceeaşi direcţie cu mine, şi m-a adus până acasă. "Am înviat şi sunt mereu cu tine", este o realitate certă. "Domnul este păstorul meu; nu trebuie sa mă îngrijorez".

Toate temerile voastre sunt risipite: Henri J. M. Nouwen (1932-1996), un renumit preot şi profesor catolic olandez, care a scris şi 39 de cărţi pe teme de spiritualitate, compara moartea cu "un salt sigur la trapez", unde unul sare zburând prin aer şi un altul îl prinde. Ceea ce trebuie să facă cel care execută saltul zburător, este să-şi întindă mâinile ca să poată fi prins de partenerul său. La fel se întâmplă şi cu omul credincios care moare, care face saltul în veşnicie, el trebuie doar să-şi întindă mâinile, iar Cristos care a înviat ca să fie mereu cu noi, îl va prinde cu toată siguranţa şi îl va aşeza lângă el în glorie (cf. Ps 28,2). Căci şi Isus şi-a întins braţele spre Tată ceresc şi a fost prins şi înviat (cf. Lc 23,46). "Am înviat şi sunt mereu cu tine", este o realitate certă, căci Isus însuşi a spus: "Pentru că eu trăiesc, şi voi veţi trăi" (In 14,19). O moarte, o mormântule, nu ne mai temem de puterea ta; datoria noastră a fost achitată de Isus la cruce (cf. 1Cor 15,55-56; Col 2,14).

Toate dorinţele voastre de fericire să fie împlinite: Când iudeii nefericiţi din prima lectură de astăzi nu ştiau cum să repare greşeala condamnării nedrepte a lui Isus la moarte prin care au rămas în păcatele lor, Isus însuşi le-a trimis "un înger", pe apostolul Petru, care să le spună ceea ce trebuie să facă pentru a ajunge la fericire: "Ce să facem, fraţilor?" Petru le-a zis: "Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt! Căci promisiunea de fericire este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe, pe oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru". Şi cu multe alte cuvinte dădea mărturie şi-i îndemna, zicând: "Salvaţi-vă de această generaţie perversă!" Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete" (Fap 2,37-41). "Am înviat şi sunt mereu cu tine", este o realitate certă. Ce fericire! Isus îi conduce pe toţi cei care l-au primit ca pe Mântuitorul lor, în cortul său, la Tatăl său şi la familia sa.

A fi cu Dumnezeu, acesta este secretul fericirii, chiar în mijlocul necazurilor. Despre Abraham, Biblia ne spune că murit la o vârstă înaintată după o bătrâneţe fericită (cf. Gen 25,8). Da, dar Abraham a fost omul care a umblat cu Dumnezeu, care a stat de vorba cu Dumnezeu, care a mâncat la masă cu Dumnezeu, care a ascultat de Dumnezeu până acolo că şi-a părăsit ţara şi familia şi a fost gată să-şi jertfească şi fiul din dragoste faţă de Dumnezeu. Psalmistul scrie: "Fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu" (Ps 73,28). Iar Isaia scrie că fericirea stă în împlinirea poruncilor divine (cf. Is 48,18).

După imaginile cu Isus "Bunului Păstor" cu oiţa în braţe sau răstignit pentru ele, evanghelia de astăzi ne prezintă imaginea lui Isus "Poarta Oilor", singura poartă a oamenilor pentru a ajunge din nou la Tatăl (cf. In 14,6).

Ezra şi Nehemia au fost cei care au condus lucrările de reconstrucţie a Ierusalimului şi a templului după exilul Babilonic. Ei i-au pus Ierusalimului mai întâi 10 porţi, iar mai apoi i-au au mai adăugat 2. Simbolic, Ierusalimul şi templul reconstruit este imaginea Ierusalimului ceresc şi a lăcaşurilor veşnice; cele 10 porţi reprezintă cele 10 porunci în care Dumnezeu a lăsat voinţa sa oamenilor. Apoi, cele 12 porţi, reprezintă învăţătura sa trăită şi transmisă prin cei 12 patriarhi şi prin cei 12 apostoli.

Porţile Ierusalimului sunt următoarele: Poarta Oilor, Poarta Peştilor, Poarta Zidului vechi, Poarta Văii, Poarta Gunoiului, Poarta Fântânii, Poarta Apelor, Poarta Cailor, Poarta de Răsărit, Poarta Mifcad (cf. Neh 3,1-32); poţi la care mai târziu s-au mai adăugat încă două: Poarta lui Efraim, Poarta Închisorii (cf. Neh 12,39).

Dar dintre toate cele 12 porţi, cea mai semnificativă este "Poarta oilor", o poartă strâmtă şi o poartă care îl reprezintă pe Isus (cf. Mal 2,6-7; In 10,7). Pe această poartă erau aduse la templu oile pentru jertfă; pe această poartă a păşit însuşi Isus purtând crucea păcatelor noastre. Isus Cristos a fost Mielul lui Dumnezeu fără meteahnă care "a ridicat" păcatele lumii (cf. In 1,29), Mielul lui Dumnezeu care întruchipa şi recapitula în sine toate jertfele curate de animale şi de mâncare de până atunci. Biblia spune clar: "Plata păcatului este moartea" (cf. Rom 6,23) şi că "Fără vărsare de sânge nu este iertare" (cf. Evr 9,22). Iar Isus, Mielul lui Dumnezeu, a murit vărsându-şi sângele pentru mântuirea noastră, intrând pe Poarta oilor.

Jertfele Legii vechi dădeau o curăţie rituală pentru rugăciunea de la templu, o curăţie imperfectă şi temporară (cf. Evr 9,13). Dar jertfele Legii vechi au avut un rol mare şi important pentru că ele le aminteau oamenilor, de două ori pe zi, că pentru spălarea vinovăţiei păcatului lor, că pentru a rămâne în viaţă, căci plata păcatului este moartea (cf. Rom 6,23), trebuia făcută o plată care de cele mai multe ori se făcea jertfind o altă viaţă pe altar. Apoi, jertfele din Vechiul Testament au avut menirea şi de a-l anunţa pe Mesia care trebuia să vină, pe Mesia care va înlocui jertfele nesfârşite pentru păcat, cu jertfa nerepetată de sine însuşi, cu jertfă adusă o singură dată pentru totdeauna (cf. Evr 9,11-28). Iar prin jertfa de sine împlinită la Calvar, Isus a plătit cu viaţa sa vinovăţia oamenilor (cf. Evr 10,1-18).

Pe lângă faptul că Isus este singurul "Păstor bun" al oilor lui Dumnezeu, ceilalţi fiind hoţi şi tâlhari (cf. In 10,8). Pe lângă faptul că Isus este unica "Poartă a Oilor", poarta de intrare în staulul paradisului (cf. In 14,6). pe lângă faptul că Isus unicul "Miel de jertfă" acceptat de Tatăl. Isus mai este şi singurul Mare Preot curat şi despărţit de păcătoşi care a oferit jertfa nepătată (cf. Evr 7,26); Isus mai este şi singurul nostru altar nou de pe care Tatăl ceresc primeşte jertfa de ispăşire (cf. Evr 13,10.12); Isus mai este şi singurul templu nou de închinare în duh şi adevăr dorit de Tatăl ceresc (cf. Ap 21,22; In 4,23).

Revenim la Isus "Poarta Oilor", care în evanghelia de astăzi a făgăduit trei lucruri pentru omul care intră prin această poartă: va fi mântuit; va intra şi va ieşi; va găsi păşune. Isus este singura poartă prin care se intra la Tatăl. (cf. In 14,6). De aceea, cine are pe Fiul îl are şi pe Tatăl (cf. 1In 2,23); căci nu este alt nume dat oamenilor pentru a fi mântuiţi decât numele lui Isus (cf. Fap 4,12).

O legendă creştină ne spune că într-o zi s-a prezentat la poarta paradisului un om care avea mâna stângă mânjită de sânge proaspăt. Cine eşti tu, l-a întrebat îngerul de serviciu? Sunt Dismas, un tâlhar răstignit pentru multe fărădelegi! Un tâlhar care a săvârşit multe fărădelegi? Cum îndrăzneşti să te prezinţi la poarta paradisului cu mâinile mânjite de sânge? Dar nu este un sânge oarecare, este sângele lui Isus Cristos, împreună cu care am fost răstignit. Pe când eram răstignit lângă Isus, am reuşit să-mi scot mâna din legătoare, şi am cules câţiva stropi care curgeau din coasta lui Isus. Văzând sângele lui Cristos, îngerul Domnului a îngenuncheat şi i-a permis lui Dismas să intre în paradis. Isus răstignit şi înviat este "Poarta oilor" de intrare în cer. "Sângele lui Cristos ne curăţă de orice păcat" (1In 1,7). "Nimeni nu intră la Tatăl decât prin mine" (In 14,6).

Isus ne mai spune astăzi că mântuirea noastră are duşmani, are hoţi care vor să ne-o fure. Isus ne mai spune că până la el toţi au fost hoţi şi tâlhari care ne-au furat, făcându-ne săraci, orbi şi goi (cf. Ap 3,17-18). Dar acum a venit Samariteanul Milostiv, ne-a uns rănile, ne-a dat haină nouă, ne-a scos din drumul tâlharilor, ne-a dus în casa sa, (cf. Lc 10,30-37; Ps 84,4), casa care este zidită din pietre vii (cf. Ef 2,19-22; Evr 3,6). De aceea să venim la Isus cel blând, smerit şi îndurător (cf. Mt 11,29) şi să ne procurăm gratuit de la el veşminte şi bogăţii (cf. Ap 3,18), mâncare, apă şi medicamente (cf. Is 55,1).

Isus spune că hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Dar cine este oare hoţul? Toţi cei care ne fură viaţa cea nouă adusă de Isus, sunt "hoţul". Între ei sunt: diavolul, firea veche, păcatul sub toate formele lui, duhul de clică, mentalitatea lumii, lucrurile de jos, prietenii răi şi necredincioşi. Isus a venit ca noi să avem viaţă şi viaţă din belşug (cf. In 10,10), adică cerul întreg. Fără el nu putem face nimic (cf. In 15,5), dar cu el păşim peste ziduri (cf. Ps 18,29).

Monseniorul Corrado Balducci (1923-2008), membrul al Curiei romane şi prieten al sfântului papă Ioan Paul II, spunea: "Astăzi, mulţi creştinii au apucat pe poarta largă, uitând că numai calea cea strâmtă şi anevoioasă duce spre cer" (cf. Mt 7,13-14)

De aceea, sfântul Petru ne spune astăzi: "Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui" (1Pt 2,21). Isus nu numai că a purtat crucea, dar în primul rând a valorificat-o: el nu s-a împiedicat de ea, dar s-a sprijinit de ea; din cruce, o urmare a păcatului, el a făcut un leac contra păcatului; din semn al urii a făcut-o semn al dragostei; din obiect de plâns a făcut-o un instrument util; din amară a făcut-o dulce; din pricină de plâns a făcut-o mijloc de slavă (cf. Evr 2,10).

Cum Isus a fost Isus un păstor, o jertfă şi o poartă pentru toţi, tot aşa şi ucenicii săi trebuie să fie: nişte păstori şi nişte îngeri pentru toţi, nişte oameni cu acelaşi fel de a fi ca al lui, nişte oameni cu acelaşi fel de jertfă ca a lui, nişte oameni cu aceeaşi dragoste ca a lui, nişte oameni cu aceeaşi slujire ca a lui. Iar nişte exemple concludente în acest sens avem în fericitul Ieremia de azi şi în sora Tereza de Calcutta.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 22.