Propunere cu privire la cauza de canonizare a fericitului Ieremia
La începutul novenei la sărbătoarea Fericitul Ieremia, în ziua de 29 aprilie 2017, pr. Ubaldo Oliviero, rectorul sanctuarului diecezan "Fericitul Ieremia" din Onești, a adresat "tuturor credincioșilor, dar mai ales parohiilor care îl au ca patron pe fericitul nostru, ca și tuturor comunităților călugărești" propunerea ca, pe toată perioada procesului diecezan pentru canonizarea fericitului Ieremia, să fie inclusă, la Rugăciunea credincioșilor de la sfânta Liturghie și/sau la Rugăciunea Laudelor, următoarea intenție:
"Dumnezeule atotputernic și milostiv, te rugăm să-l preamărești pe slujitorul tău, fericitul Ieremia, cu titlul de sfânt, pentru ca Biserica ta să poată propune lumii un alt model luminos de sfințenie și o călăuză sigură pentru a iubi așa cum a iubit Isus și pentru a sluji cu generozitate pe frații săi".
Cu binecuvântarea noastră,
ep. Petru Gherghel
(Din scrisoarea semnată de pr. Ubaldo Oliviero)
*
La sediul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, în ziua de 9 mai 2017, va avea loc deschiderea procesului canonic eparhial pentru canonizarea fericitului Ieremia Valahul. Deschiderea procesului canonic va fi prezidată de PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, deoarece prezumtivul miracol a avut loc în orașul Cluj-Napoca, aflat sub jurisdicția canonică a PS Florentin.
Eparhia Greco-Catolice de Cluj-Gherla este situată la adresa: Calea Moților, 26, 400001-Cluj-Napoca (CJ), România; tel. 0264/439018; e-mail: cluj-gherla@bru.ro
Sanctuarul diecezan "Fericitul Ieremia" este situat la adresa: Str. Belvedere, 7, 601091-Onești; tel. 0234321100, 0751/694779; e-mail: rectorsanctuar@yahoo.it. Rectorul sanctuarului este pr. Ubaldo Oliviero.
lecturi: 14.