Reflecţie pentru Noaptea de Paşte - 2017

Cristos înviat din morţi nu mai moare (cf. Rom 6,9)

Este sfânta noapte de Paşte, când Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. Este sfânta noapte de Paşte, când Cristos a înviat şi se ridică biruitor din adâncuri, aducând la lumină şi mântuire sufletele luate în captivitate de diavol. Este sfânta noapte de Paşte, când Isus a înviat din morţi şi ne invită să-l urmăm pe drumul care duce de la pământ la cerul pe care ni l-a deschis în noaptea Învierii.

În această sfântă noapte de Paşte, Isus spune tuturor oamenilor, fraţii săi: Dacă sunteţi trişti, veniţi la mine căci eu sunt bucuria! Dacă sunteţi în întuneric, veniţi la mine căci eu sunt lumină! Dacă sunteţi robi ai diavolului şi ai patimilor rele, veniţi la mine căci eu sunt libertatea fiilor lui Dumnezeu. Dacă sunteţi sub stăpânirea morţii păcatului, veniţi la mine căci eu sunt viaţa cea nouă deoarece am înviat!

În această sfântă noapte de Paşte, Isus ne cheamă la el şi ne spune spre încurajare: Duhul Domnului Dumnezeu este peste mine, căci Domnul m-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor eliberarea şi prinşilor de război, libertatea; să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de izbăvire a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit (cf. Is 61,1-3).

Da, Isus Cristos a înviat şi a devenit pentru noi "tot ce este bun" şi "tot ceea ce ne lipseşte" pentru a fi fericiţi. De aceea, când am venit prin întuneric la biserică, am fost întâmpinaţi de lumina lumânării pascale, simbolul lui Isus înviat şi am mers după el în "casa Domnului". De aceea, când am venit descurajaţi de pe drumuri, am fost întâmpinaţi de imnul Preconiului pascal, care ne-a istorisit prin cânt tot ceea ce a făcut şi tot ceea ce face Isus pentru noi, pentru a învia fericiţi împreună cu el.

Este interesant de observat că toate ceremoniile Învierii Domnului încep din întuneric fizic sau moral şi se împlinesc în lumină fizică sau în lumina interioară. Adică, încep din întunericul lumii, al păcatului, al suferinţei sau al morţii şi se împlinesc în lumina harului, a bucuriei şi a credinţei în învierea lui Cristos şi a noastră.

Firul comun care uneşte toate lecturile biblice din noaptea de Paşte este tot întunericul şi lumina, fie întunericul de afară, fie întunericul din inimii - întuneric care, prin grija lui Dumnezeu, va fi inundat şi copleşit de lumina şi bucuria lui Cristos înviat.

Toată această bucurie a învierii, izvorâtă din mormântul gol al lui Isus, este redată apoi de imnul "Gloria" şi cântul "Aleluia", în dangătul clopotelor şi în iluminarea completă a bisericii. Toate acestea exprimă bucuria şi lumina deplină pe care le-au adus învierea lui Cristos şi vestirea ei în lume.

Urmează apoi binecuvântarea apei de Botez, în care se introduce lumânarea pascală. Apa simbolizează întunericul mormântului de unde ne-a scos Isus, Lumina lumii, şi ne-a introdus în intimitatea sa şi a sfinţilor săi: "Fiind îngropaţi împreună cu el, prin Botez, şi înviaţi în el şi împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu care l-a înviat din morţi" (Col 2,12). "Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună concetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Cristos" (Ef 2,19,20). Nu sunt doar cuvinte frumoase, ci realităţi inefabile realizate prin Botez, începând din noaptea de Paşte.

Învierea este punctul culminant al vieţii şi al activităţii lui Isus. Paştele este punctul central al istoriei. Paştele este cea mai mare şi cea mai importantă sărbătoare din lumea creştină. Sfântul Augustin a numit noaptea de Paşte "mama tuturor privegherilor sfinte, în care toată lumea trebuie să vegheze". Paştele este o sărbătoarea cu ziua cea mai lungă, care durează cât 50 de zile, prefigurată în oprirea soarelui pe cer de pe vremea lui Iosue (cf. Ios 10,13). Paştele este începutul nunţii Fiului de împărat divin, al Mielului jertfit şi înviat, al lui Isus, cu mireasa lui, Biserica (cf. Mt 22,2; Ap 19,7), nuntă care începe aici, pe pământ, şi se desăvârşeşte în veşnicie, nuntă la care toţi creştinii sunt invitaţi în calitate de mireasă (cf. Ap 19,9), nuntă care mai are încă porţile deschise ca mireasa lui Isus să se adune, să îmbrace haina de in, haina harului şi să-şi pregătească lampa credinţei (cf. Mt 25,1-7).

Învierea este cea mai mare revelare a divinităţii şi a iubirii lui Isus faţă de oamenii păcătoşi, şi nu numai, unul dintre multele miracole făcute în beneficiul multor oameni care au crezut în el. Învierea lui Isus este esenţa şi piatra de temelie a creştinismului: "Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în el" (1Tes 4,14). "Dacă Isus Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră, zadarnică este şi credinţa voastră" (1Cor 15,14).

Învierea lui Isus este şi speranţa învierii noastre: "Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea sa" (1Cor 6,14); "Cristos a înviat din morţi, fiind pârga celor adormiţi" (1Cor.15,20).

"Ştim că cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi" (2Cor 4,14).

Învierea lui Cristos este şi tema centrală a predicii tuturor ucenicilor lui Cristos: "Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea" (Fap 2,24). "Dumnezeu l-a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori lui" (Fap 2,32). "L-aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi; noi suntem martori ai lui" (Fap 3,15). "Daca n-a înviat Cristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră" (1Cor 15,14).

Învierea lui Isus, învierea noastră şi învierea universului o predică şi o cântă în acest timp şi natura care înfloreşte după o iarnă grea.

Învierea lui Cristos este şi principalul argument al faptelor noastre: "Fac totul pentru evanghelie, să am şi eu parte de ea" (1Cor 9,23). Suntem credincioşi sau nu, facem sau nu fapte bune, în funcţie de credinţa noastră în înviere.

Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), fiind pe moarte, spunea: "N-aş fi crezut că e atât de dulce să mori". A cerut desingur sfintele taine. Plângea auzind clopoţelul care vestea că Isus vine să-l vadă şi să-l ia cu el. A murit pe când preotul Monnin recita rugăciunea de recomandare a sufletului: "Sfinţii îngeri ai lui Dumnezeu să vină întru întâmpinarea lui şi să-l conducă în Ierusalimul ceresc".

Un preot, fiind la căpătâiul mamei, care era aproape de moarte, a întrebat-o: "Mamă, nu-ţi este frică de moarte?" Ea l-a privit lung şi i-a spus: "De ce să-mi fie frică? Dacă trebuie să mor, n-are de ce să-mi fie frică". "Ce semeni tu, nu învie, dacă nu moare mai întâi" (1Cor 15,36). Răspunsul ei sincer şi calm l-a pus pe gânduri.

Celebrul Georg Friedrich Händel (1685-1759), un compozitor germano-englez care a trăit cea mai mare parte a vieţii în Anglia, fiind pe patul de moarte, a cerut să i se citească Psalmul 91. După aceea, el a zis: "Este frumos! Acest psalm este o hrană care înviorează. Mai citeşte-mi şi din 1Cor 15". "Da", a zis el după ce a ascultat citirea. "Aceasta este evanghelia: mântuit prin har, prin credinţa în Isus Cristos. Numai în tine, Doamne, mi-am pus speranţa învierii în ziua de apoi". A murit şoptind aceste cuvinte: "Dumnezeu care l-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea sa" (1Cor 6,13). "Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!"

La biruinţa asupra morţii suntem chemaţi să lucrăm şi noi, luând exemplu de la Cristos. Cum a învins Cristos moartea? Distrugând cauza morţii, adică păcatul. Aici este cheia spovezilor de Paşte. "Isus a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, iar acum trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi pentru păcat, dar că trăiţi pentru Dumnezeu" (Rom 6,10-11). Aceasta este piatra care trebuie dată la o parte. Acesta este cutremurul pe care trebuie să-l producem (cf. Mt 28,2)!

Sfânta Margareta (+ 284) a fost interogată de judecătorul păgân asupra credinţei. Ea i-a spus hotărât: "Sunt creştină". Judecătorul i-a replicat dur: "Este absurd să adori un om şi, mai ales, un om mort pe cruce într-un chip ruşinos". Margareta i-a răspuns cu toată liniştea: "De ce vorbeşti numai despre moartea lui Cristos şi nu despre învierea lui? Pătimirile şi moartea arată clar că el este om, dar învierea arată şi mai clar că el este Dumnezeu". A murit martiră, refuzând orice tentaţie a păcatului.

Cântarea învierii spre mântuirea tuturor o vom face şi după ce vom ajunge în cer. Victor Hugo (1802-1885), poet, dramaturg şi romancier francez, zicea: "Când voi merge în mormânt, voi putea spune împreună cu alţii: mi-am sfârşit lucrul. Dar nu voi putea spune: mi-am sfârşit viaţa. Lucrul meu va începe iarăşi în dimineaţa următoare". Da, atâta timp cât mai sunt oameni de mântuit, nimeni nu se odihneşte, nici creştinii de pe pământ, nici creştinii din paradis, nici îngerii, nici Dumnezeu (cf. In 5,17).

Cristos a înviat şi tuturor sărbători frumoase de Paşte! Nu vă temeţi. Mergeţi şi daţi mărturie despre învierea lui Isus, care este învierea şi bucuria noastră!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.