Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat Acţiunii Catolice Italiene (30 aprilie 2017)

Dragi prieteni din Acţiunea Catolică, bună ziua!

Sunt într-adevăr fericit să vă întâlnesc astăzi, aşa de numeroşi şi în sărbătoare pentru a 150-a aniversare a înfiinţării asociaţiei voastre. Vă salut pe toţi cu afect începând de la asistentul general şi de la preşedintele naţional, cărora le mulţumesc pentru cuvintele cu care au introdus această întâlnire. Naşterea Acţiunii Catolice Italiene a fost un vis, născut în inima a doi tineri, Mario Fani şi Giovanni Acquaderni, care a devenit în timp drum de credinţă pentru multe generaţii, vocaţie la sfinţenie pentru foarte multe persoane: copii, tineri şi adulţi care au devenit discipoli ai lui Isus şi, pentru aceasta, au încercat să trăiască drept martori bucuroşi ai iubirii sale în lume. Şi pentru mine este un pic de aer de familie: tatăl meu, bunica mea, erau din Acţiunea Catolică!

Este o istorie frumoasă şi importantă, pentru care aveţi atâtea motive să fiţi recunoscători Domnului şi pentru care Biserica vă este recunoscătoare. Este istoria unui popor format din bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie, care au pariat pe dorinţa de a trăi împreună întâlnirea cu Domnul: mici şi mari, laici şi păstori, împreună, independent de poziţia socială, de pregătirea culturală, de locul de provenienţă. Credincioşi laici care în orice timp au împărtăşit căutarea de căi prin care să vestească frumuseţea iubirii lui Dumnezeu cu propria viaţă şi să contribuie, cu propria angajare şi propria competenţă, la construirea unei societăţi mai drepte, mai fraterne, mai solidare. Este o istorie de pasiune pentru lume şi pentru Biserică - aminteam când v-am vorbit despre o carte scrisă în Argentina în 1937 care spunea: "Acţiune catolică şi pasiune catolică"! - şi în această istorie au crescut figuri luminoase de bărbaţi şi femei cu credinţă exemplară, care au slujit ţara cu generozitate şi curaj.

Însă a avea o frumoasă istoria în urmă nu foloseşte pentru a merge cu ochii îndreptaţi în spate, nu foloseşte pentru a se privi în oglindă, nu foloseşte pentru a se aşeza comozi în fotoliu! Nu uitaţi asta: să nu mergeţi cu ochii îndreptaţi în spate, vă veţi izbi de ceva! Să nu priviţi în oglindă! Atâţia suntem urâţi, mai bine să nu ne privim în oglindă! Şi să nu vă puneţi comozi în fotoliu, asta îngraşă şi face rău la colesterol! A comemora un lung itinerar de viaţă ajută să devenim conştienţi că suntem popor care merge îngrijindu-se de toţi, ajutând pe fiecare să crească din punct de vedere uman şi în credinţă, împărtăşind milostivirea cu care Domnul ne mângâie. Vă încurajez să continuaţi să fiţi un popor de discipoli-misionari care trăiesc şi mărturisesc bucuria de a şti că Domnul ne iubeşte cu o iubire infinită, şi că împreună cu El iubesc profund istoria în care locuim. Aşa ne-au învăţat marii martori de sfinţenie care au trasat calea asociaţiei voastre, între care îmi place să-l amintesc pe Giuseppe Toniolo, Armida Barelli, Piergiorgio Frassati, Antonietta Meo, Teresio Olivetti, Vittorio Bachelet. Acţiune Catolică, trăieşte la înălţimea istoriei tale! Trăieşte la înălţimea acestor femei şi a acestor bărbaţi care v-au precedat.

În aceşti o sută cincizeci de ani, Acţiunea Catolică a fost caracterizată mereu de o iubire mare faţă de Isus şi faţă de Biserică. Şi astăzi sunteţi chemaţi să continuaţi vocaţia voastră specială punându-vă în slujba diecezelor, în jurul episcopilor - mereu -, şi în parohii - mereu -, acolo unde Biserica locuieşte în mijlocul persoanelor - mereu. Întregul popor al lui Dumnezeu se bucură de roadele dăruirii voastre, trăite în armonie între Biserica universală şi Biserica particulară. În vocaţia tipic laicală la o sfinţenie trăită în cotidian voi puteţi găsi forţa şi curajul pentru a trăi credinţa rămânând acolo unde sunteţi, făcând din primire şi din dialog stilul cu care să vă deveniţi aproape unii de alţii, experimentând frumuseţea unei responsabilităţi împărtăşite. Nu încetaţi să parcurgeţi căile prin care este posibil să faceţi să crească stilul unei sinodalităţi autentice, un mod de a fi popor al lui Dumnezeu în care fiecare poate contribui la o lectură atentă, meditată, rugătoare a semnelor timpurilor, pentru a înţelege şi a trăi voinţa lui Dumnezeu, fiind siguri că acţiunea Duhului Sfânt lucrează şi face noi toate lucrurile în fiecare zi.

Vă invit să duceţi înainte experienţa voastră apostolică înrădăcinaţi în parohie, "care nu este o structură trecătoare" - aţi înţeles bine? Parohia nu este o structură trecătoare! -, pentru că "este prezenţă eclezială în teritoriu, loc al ascultării Cuvântului, al creşterii vieţii creştine, al dialogului, al vestirii, al carităţii generoase, al adoraţiei şi al celebrării" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 28). Parohia este spaţiul în care persoanele pot să se simtă primite aşa cum sunt şi pot să fie însoţite prin parcursuri de maturizare umană şi spirituală ca să crească în credinţă şi în iubire faţă de creaţie şi faţă de fraţi. Însă acest lucru este adevărat numai dacă parohia nu se închide în ea însăşi, dacă şi Acţiunea Catolică ce trăieşte în parohie nu se închide în ea însăşi, ci ajută parohia pentru ca să rămână "în contact cu familiile şi cu viaţa poporului şi să nu devină o structură prolixă separată de oameni sau un grup de aleşi care privesc la ei înşişi" (ibid.). Vă rog, asta nu!

Dragi membri ai Acţiunii Catolice, orice iniţiativă a voastră, orice propunere, orice drum să fie experienţă misionară, destinată evanghelizării, nu autoconservării. Apartenenţa voastră la dieceză şi la parohie să se întrupeze de-a lungul străzilor oraşelor, ale cartierelor şi ale satelor. Aşa cum s-a întâmplat în aceşti o sută cincizeci de ani, simţiţi puternic înlăuntrul vostru responsabilitatea de a arunca sămânţa bună a Evangheliei în viaţa lumii, prin slujirea carităţii, angajarea politică - intraţi în politică, dar vă rog în marea politică, în Politica având majusculă! - şi prin pasiunea educativă şi participarea la confruntarea culturală. Lărgiţi inima voastră pentru a lărgi inima parohiilor voastre. Fiţi călători ai credinţei, pentru a-i întâlni pe toţi, a-i primi pe toţi, a-i asculta pe toţi, a-i îmbrăţişa pe toţi. Fiecare viaţă este viaţă iubită de Domnul, fiecare faţă ne arată faţa lui Cristos, în special cea a săracului, a celui care este rănit de viaţă şi a celui care se simte abandonat, a celui care fuge de moarte şi caută adăpost printre casele noastre, în oraşele noastre. "Nimeni nu se poate simţi scutit de preocuparea faţă de cei săraci şi faţă de dreptatea socială" (Ibid., 201).

Rămâneţi deschişi la realitatea care vă înconjoară. Căutaţi fără teamă dialogul cu cel care trăieşte lângă voi, chiar şi cu cel care gândeşte diferit dar care asemenea vouă doreşte pacea, dreptatea, fraternitate. În dialog se poate proiecta un viitor împărtăşit. Prin dialog construim pacea, îngrijindu-ne de toţi şi dialogând cu toţi.

Dragi copii, tineri şi adulţi din Acţiunea Catolică: mergeţi, duceţi-vă la toate periferiile! Mergeţi, şi acolo fiţi Biserică, având forţa Duhului Sfânt.

Să vă susţină ocrotirea maternă a Fecioarei Neprihănite; să vă însoţească încurajarea şi stima episcopilor; precum şi Binecuvântarea mea pe care din inimă o împart asupra voastră şi asupra întregii asociaţii. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.