Papa Francisc: Vizita pastorală la Parohia "Sfânta Magdalena de Canossa" în Borgata Ottavia (Roma) (12 martie 2017)

Întâlnirea cu copiii

Elisabeta:

Mă numesc Elisabeta. Dragă papa Francisc, când a început prima ta întâlnire cu Isus?

Patrizio:

Mă numesc Patrizio. Dragă papa Francisc, eşti mulţumit că eşti papă? Sau ai fi preferat să fii simplu preot într-o mică parohie?

Sara:

Mă numesc Sara. Dragă papa Francisc, există ceva care te înspăimântă sau îţi provoacă frică?

Edoardo:

Mă numesc Edoardo. Dragă papa Francisc, care au fost momentele cele mai frumoase din viaţa ta?

Parohul:

Ea este una din grupul adolescenţilor, de după mir:

Camilla:

Mă numesc Camilla. Dragă papa, noi ne dăm seama că uneori folosim prea mult smartphone-ul sau stăm mereu în faţa televizorului. Însă ne place şi să ieşim cu prietenii, însă uneori nu reuşim să-i ascultăm pe alţii şi să ne ascultăm pe noi. Cum putem rezolva această problemă?

Papa Francisc:

Prima întrebare era: Când te-ai apropiat de Isus? Aceea era, nu-i adevărat? Eu voi pune în schimb o întrebare: De ce de fiecare dată când tu te apropii de Isus, îţi dai seama că El s-a apropiat mai înainte? Dacă noi putem să ne apropiem de Isus este pentru că El s-a apropiat mai înainte. El face mereu primul pas. Înţelegeţi asta? Isus, refuză să fie cu noi? Vă întreb pe voi...

Copiii:

Nu! Papa Francisc:

Iată. Isus ne aşteaptă? Ne aşteaptă sau nu ne aşteaptă?

Copiii:

Da! Papa Francisc:

Dar ne aşteaptă aşa, sau face alceva? [Unul spune: "Vine în întâmpinare"] Vine în întâmpinare! Bine spus! Cine a spus asta? Bravo! Isus mereu ne vine în întâmpinare. Şi dacă tu îl vezi pe Isus venind din această parte şi faci un pic pe prostul şi priveşti în cealaltă parte, Isus pleacă?

Copiii:

Nu! Te ajută!

Papa Francisc:

Tare!

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Tu, ce face Isus? Ai spus bine...

Copil:

Te ajută!

Papa Francisc:

Te ia de ureche şi îţi face aşa? [face gestul]

Copiii:

Nu! Te face să înţelegi că ai greşit.

Papa Francisc:

Iată. Îţi vorbeşte la inimă, te face să înţelegi ce este iubirea. Şi dacă tu nu vrei să-i auzi, ce face? Pleacă?

Copiii:

Nu.

Papa Francisc:

Rămâne. Rămâne acolo. Are răbdare. Isus aşteaptă mereu. Şi acesta este răspunsul la întrebarea ta. Noi ne apropiem de Isus, dar descoperim că El s-a apropiat mai înainte. Era acolo şi ne aştepta. Şi aşteaptă. Şi ne vorbeşte. Dar mereu este acolo, mereu este acolo, mereu este acolo. Şi dacă tu ai făcut ceva urât, te alungă?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu?

Copiii:

Te iartă...

Papa Francisc:

Ah... acesta este un cuvânt frumos, pe care l-aţi spus...

Copiii:

Te iartă!

Papa Francisc:

Şi dacă tu... Tu trebuie să-i spui că-ţi pare rău că ai făcut aceste lucruri, nu este adevărat?

Copiii:

Da.

Papa Francisc:

Şi El te iartă. Eşti căit, şi El te iartă. Dar Isus este cel care se apropie cel dintâi.

Copil:

Este mereu în inimile noastre.

Papa Francisc:

Tare, n-am auzit...

Copil:

Este mereu în inimile noastre.

Papa Francisc:

Este mereu în inimile noastre. Nu ne abandonează niciodată. Este mereu cu noi. În momentele frumoase este cu noi, când ne jucăm, când suntem fericiţi este cu noi?... Tare!

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Şi în momentele urâte ale vieţii?

Copiii:

Da. Ne mângâie, este aproape de noi şi ne mângâie.

Papa Francisc:

Iată: ne mângâie. Este adevărat, Isus este aşa. Mulţumesc, frumos răspuns. Frumoasă întrebare. Mulţumesc pentru întrebare!

A doua era...

Parohul:

Papa sau paroh într-o parohie mică...

Papa Francisc:

Dar... tu ştii că nu se studiază pentru a fi papă. Se studiază sau nu se studiază?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu! Şi această întrebare: se plăteşte pentru a deveni papă?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu aud bine...

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu se plăteşte? Dacă tu ai o grămadă de bani şi mergi acolo şi îi dai cardinalilor, ei te vor face papă pentru aceasta?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu. Dar dacă nu se studiază şi dacă nu se plăteşte, cine te face papă?

Copiii:

Dumnezeu.

Papa Francisc:

Dumnezeu. Şi spuneţi-mi, spuneţi-mi voi toţi: care a fost primul papă, cum se numea?

Copiii:

Petru.

Papa Francisc:

Petru era un sfânt, nu-i aşa?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Mereu a fost sfânt?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Nu? A făcut ceva urât?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Ce a făcut? Cel mai urât lucru...

Copiii:

A spus că nu-l cunoştea pe Isus!

Papa Francisc:

A spus că nu-l cunoştea pe Isus, l-a renegat pe Isus. Un păcat urât, urât! Şi pe acest păcătos, cum l-au făcut Papă? Isus alege pe cine vrea ca să fie papă în acest timp; într-un alt timp alege un altul, şi un altul, şi un altul... Dar întrebare: mie, care am fost ales pentru a face această muncă, îmi place sau nu-mi place? Mie îmi place şi îmi plăcea şi când eram paroh într-o parohie, rector al facultăţii şi paroh, amândouă: îmi plăcea mult. Îmi plăcea şi să fac şcoală de cateheză, Liturghia pentru copii... îmi plăcea. Mereu, a fi preot este un lucru care mie mi-a plăcut mult. Astfel, ce este mai frumos: a fi Papă sau a fi preot? Gândiţi-vă bine, ce este mai frumos?

Copiii:

Papă...

Papa Francisc:

Nu aţi înţeles?

Copiii?

Amândouă...

Papa Francisc:

Amândouă: ceea ce vrea Dumnezeu. Ceea ce vrea Dumnezeu. Ceea ce Domnul îţi dă este frumos, pentru că atunci când Domnul îţi dă o misiune de făcut, o muncă, a fi păstor al unei parohii, sau al unei dieceze sau a fi papă, păstor, acolo, îţi dă o misiune. Şi ce anume îţi cere Domnul când te face paroh sau te face episcop? Ce anume îţi cere? Să faci ce anume?

Copiii:

Să duci pacea.

Papa Francisc:

Să duce pacea. Mai mult...

Copiii:

Să duci Cuvântul...

Papa Francisc:

Să înveţi Cuvântul lui Dumnezeu, să faci cateheză... ce altceva? Tu, tare! [unul spune: "Să iubeşti"] Să iubeşti, să iubeşti, să faci comunitate de iubire, ca toţi să se iubească.

Copiii:

Să-l ajuţi pe aproapele... să duci pacea în lume...

Papa Francisc:

Să duci pacea în lume: dar asta, trebuie să facă numai papa sau trebuie să facem toţi?

Copiii:

Toţi!

Papa Francisc:

Toţi! Şi cum se începe să se ducă pacea în lume? În familie, în şcoală, cu colegul tău, când te joci cu alţii... mereu pace. Şi dacă tu te superi pe coleg sau pe colegul de la şcoală, asta înseamnă a duce pace?

Copiii:

Nu!

Papa Francisc:

Ce trebuie să faci dacă tu te superi?

Copil:

Eventual, dacă tu te superi pe un prieten al tău, faci pace şi totul se termină acolo!

Papa Francisc:

Dar bine! Eventual, dacă tu te superi pe prietenul tău, aşa cum a spus el, fă pace şi mergi înainte. Eşti bun! Mulţumesc. De acord?

A treia întrebare... Dar înainte de a trece la a treia, un lucru despre pace. Când soţii se ceartă... Uneori voi aţi auzit că tata şi mama se ceartă despre ceva: acest lucru este normal, acest lucru se întâmplă. Mereu există lucruri pentru a ne certa, nu-i aşa? Dar ce trebuie să facă ei după aceea?

Copiii:

Trebuie să facă pace!

Papa Francisc:

Să facă pace. Şi voi, spuneţi părinţilor voştri...

Copil:

... că nu trebuie să se mai certe niciodată.

Papa Francisc:

Nu. "Dacă voi vă certaţi, faceţi pace înainte să se termine ziua". De acord? Acesta este un sfat pe care voi trebuie să-l daţi părinţilor. Să vedem dacă aţi învăţat bine: cum era sfatul? Dacă voi vă certaţi...

Copiii:

... faceţi pace înainte să se termine ziua!

Papa Francisc:

Înainte să se termine ziua.

Copil:

Şi pentru că este urât să se certe.

Papa Francisc:

Este urât, este urât... ce anume?

Copiii:

Să se certe...

Papa Francisc:

A ne certa este urât, dar se întâmplă, se întâmplă. Mereu. Pentru că suntem păcătoşi toţi, nu-i aşa? Dar...

Copil:

... a spune cuvinte murdare şi a înjura...

Papa Francisc:

Eh, înjurăturile, înjurăturile sunt mai urâte. Cuvintele murdare nu sunt frumoase, dar este un pic mai puţin, dar nu sunt frumoase! Însă înjurăturile: niciodată o înjurătură! Niciodată, niciodată! Cuvintele murdare, este urât, dar nu este atât de grav ca o înjurătură. Şi a se certa, cum este sfatul?... Toţi împreună: [împreună cu copiii] A face pace înainte să se termine ziua. De acord?

Papa Francisc:

A treia întrebare: dacă există ceva ce mă înspăimântă sau îmi provoacă frică... Şi când ea - Sara - mi-a adresat întrebarea, s-a apropiat şi mi-a spus: "Dar tu ştii? Mă înspăimântă vrăjitoarele!". [râde, râd] Dar există vrăjitoarele?

Copiii:

Nu - Da...

Papa Francisc:

Într-adevăr? Şi când voi auziţi că o doamnă spune: "Nu, eu merg la vrăjitoare pentru că am o indispoziţie [boală], şi ea îmi va face trei sau patru lucruri şi mă va vindeca"...Asta cum se numeşte?

Copiii:

Minciună.

Papa Francisc:

Minciună. A minţi. Eh da, se numeşte prostie, pentru că vrăjitoarele nu au nicio putere. De acord? Asta am spus [pentru acel] "mă înspăimântă vrăjitoarele".

Ce mă înspăimântă sau îmi provoacă frică... Pe mine mă înspăimântă când o persoană este rea: răutatea oamenilor. Dar, când o persoană - pentru că noi toţi avem seminţele răutăţii, înăuntru, pentru că păcatul este cel care te duce la asta - dar când o persoană alege să fie rea, acel lucru mă înspăimântă mult. Pentru că o persoană rea poate să facă atâta rău. Şi mă înspăimântă şi când într-o familie, într-un cartier, într-un loc de muncă, într-o parohie, şi în Vatican, când există bârfele, asta mă înspăimântă. Vă voi spune un lucru, ascultaţi bine. Voi aţi auzit sau aţi văzut la televizor ce fac teroriştii? Aruncă o bombă şi fug: fac asta. Unul dintre lucruri. Bârfele sunt aşa: înseamnă a arunca o bombă şi a pleca. Şi bârfele distrug, distrug. Distrug o familie, distrug un cartier, distrug o parohie, distrug totul. Dar mai ales bârfele distrug inima ta. Pentru că dacă inima ta este capabilă să arunce bomba, tu eşti un terorist, tu faci răul în ascuns şi inima ta devine coruptă. Niciodată bârfele! Sunteţi de acord sau nu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Să vă fie frică de bârfe! Niciodată! "Dar eu aş vrea să spun ceva despre acesta...". Muşcă-ţi limba! Muşcă-ţi limba înainte să spui asta. "Dar mă doare!". Da, te va durea, dar nu vei face rău celuilalt! Aţi înţeles? Cu adevărat, pe mine mă înspăimântă capacitatea de distrugere pe care le au bârfele, acest a vorbi rău despre celălalt dar în ascuns; a-l distruge, în ascuns. Şi acest lucru este foarte urât. Asta, da, înseamnă "a fi vrăjitoare": este ca şi cum unul ar fi o vrăjitoare. Este un terorist. De acord?

Parohul:

Momentele cele mai frumoase din viaţa dumneavoastră, Sfinte Părinte...

Papa Francisc:

Eh, au fost atâtea. Atâtea momente frumoase... Un moment frumos din viaţa mea era când copil fiind mergeam la stadion cu tata; şi mama venea, uneori, să vadă meciul. În acele timpuri nu existau probleme la stadion şi acest lucru era foarte frumos. Duminicile, după-amiază, după prânz, să mergi la stadion şi apoi să te întorci acasă... Era foarte frumos, foarte frumos. Este un moment frumos. Un alt moment frumos din viaţă este...

Copil:

... să te auzi la televizor...

Papa Francisc:

Nu, nu-mi place: televizorul mă face urât! [râde, râd] Ai văzut că televizorul îţi schimbă faţa? Te face un pic... nu cum eşti... Nu, mie îmi plac direct, lucrurile. Acel lucru nu-mi place, înseamnă a pierde timp. Un alt moment frumos din viaţă este întâlnirea cu prietenii. Înainte de a veni la Roma, la fiecare două luni ne întâlneam zece prieteni, colegi de şcoală, care am terminat "şcoala medie" împreună, am terminat-o la 17 ani, şi continuam să ne întâlnim, da, fiecare cu familia sa... Era foarte frumos. Un moment frumos. Şi un moment foarte frumos pentru mine - mie-mi place mult - este atunci când pot să mă rog în tăcere, să citesc Cuvântul lui Dumnezeu: îmi face bine, îmi place mult. Sunt atâtea momentele frumoase, atâtea... Nu ştiu... Ce alte momente frumoase pot să spun, dar există atâtea, atâtea în viaţa mea... Şi îi mulţumesc Domnului. Şi voi aveţi momente frumoase sau nu?

Copiii:

Da...

Papa Francisc:

Da... Pare că nu sunteţi convinşi... Aveţi momente frumoase sau nu?

Copiii:

Da!

Papa Francisc:

Da. De exemplu, unul...

Copiii:

Astăzi.

Papa Francisc:

Înainte de a trece la întrebarea tinerei... Parohul a vorbit despre catehete. Să ridice mâna catehetele... Eu vă mulţumesc mult. Ce ar fi Biserica fără voi? Voi sunteţi pilaştri în viaţa unei parohii, în viaţa unei dieceze. Nu se poate concepe o dieceză, o parohie fără cateheţi. Şi asta din primele timpuri, din timpul de după Învierea lui Isus: existau femeile care mergeau să le ajute pe prietene şi erau catehete. Este o vocaţie foarte frumoasă. Este o vocaţie foarte frumoasă. Nu este uşor a fi catehet, deoarece catehetul nu trebuie numai să înveţe "lucruri", trebuie să înveţe atitudini, trebuie să înveţe valori, atâtea lucruri, cum se trăieşte... Este o muncă dificilă. Vă mulţumesc mult vouă, catehete şi cateheţi, pentru munca voastră. Multe mulţumiri. Mulţumesc.

Parohul:

[Aminteşte întrebarea tinerei] Atâta tehnologie care permite comunicarea, dar atâta dificultate de dialog...

Papa Francisc:

Este frumos, acest lucru, pentru că astăzi noi putem comunica peste tot. Dar lipseşte dialogul. Gândiţi-vă la asta... Închideţi ochii, imaginaţi-vă asta: la masă, mama, tata, eu, fratele meu, sora mea, fiecare dintre noi cu propriul telefon, vorbind... Toţi vorbesc dar vorbesc în afară: între ei nu se vorbeşte. Toţi comunică, e adevărat? Da, prin telefon, dar nu dialoghează. Aceasta este problema. Aceasta este problema. Lipsa de dialog. Şi lipsa de ascultare. Ieri am avut o reuniune, au venit în Vatican un grup frumos - erau 400 mai mult sau mai puţin - care aparţineau asociaţiei "Telefonul Prieten" - aţi auzit vorbindu-se despre asta? - Este o asociaţie care este dispusă să asculte: dacă tu eşti trist, dacă tu eşti în depresie, sau ai o problemă sau o îndoială, tu poţi suna acolo şi mereu este o persoană dispusă să te asculte. Ascultarea este primul pas al dialogului, şi asta cred că este o problemă pe care noi trebuie s-o rezolvăm. Una dintre bolile cele mai urâte ale timpului de astăzi este puţina capacitate de ascultare. Ca şi cum noi am avea urechile blocate. Ascultarea... Da, "eu comunic cu telefonul", dar nu-i asculţi pe cei care sunt aproape de tine, nu dialoghezi, eşti în comunicare cu altul care probabil nu este comunicare adevărată, nu este dialog: eu spun un lucru, tu spui alt lucru, dar totul virtual. Trebuie să ajungem la dialogul concret, şi o spun vouă, tinerilor. Şi cum se începe să se dialogheze? Cu urechea. A debloca urechile. Urechi deschise pentru a auzi ce anume se întâmplă. De exemplu: eu merg să vizitez un bolnav şi încep să vorbesc: "Nu-ţi face griji, te vei vindeca repede, bla-bla-bla..., ciao, Dumnezeu să te binecuvânteze". Dar de câte ori se face aşa? Sărmanul bolnav rămâne aşa... Dar el avea nevoie să fie ascultat! Când tu mergi să vizitezi un bolnav, stai liniştit. Dă-i o sărutare, mângâie-l, o întrebare: "Cum te simţi?" şi lasă-l să vorbească. Are nevoie să se descarce, are nevoie să se plângă, are nevoie şi să nu spună nimic dar să se simtă privită şi ascultată. Limba pe locul al doilea; pe primul loc ce este?

Copiii:

Urechea.

Papa Francisc:

N-am auzit...

Copiii:

Urechile!

Papa Francisc:

Şi limba pe ce loc este? Pe locul al doilea, mereu. A asculta. Şi de la ascultare la dialog. Şi la dialogul concret, pentru că acesta care se face cu telefonul este virtual, este "lichid", nu este concret. Concreteţea dialogului. Acest lucru este foarte important. Ai înţeles?

Parohul:

Sfinte Părinte, sunt chiar aici în faţă grupul mic care a dat naştere acestei întrebări: aceştia de aici.

Papa Francisc:

Bine. Faceţi asta: învăţaţi să puneţi întrebări: "Oh, cum te simţi?" - "Bine..." - "Ce ai făcut ieri?...". Pune o întrebare şi fă-l pe celălalt să vorbească. Şi astfel începe dialogul. Dar ca să vorbească mereu celălalt mai înainte şi tu să asculţi bine. Asta se numeşte "apostolatul urechii". Aţi înţeles? Aşa merge dialogul. La noi se spune că de atâtea ori preoţii trebuie "să vorbească nurorii pentru ca să audă soacra"; şi eu aceste lucruri le spun copiilor, dar pentru ca să audă şi cei mari! Toţi avem nevoie să învăţăm aceste lucruri.

Parohul:

Sfinte Părinte, aceasta este cartea care conţine toate întrebările, scrisorile şi desenele pe care copiii şi adolescenţii le-au făcut pentru dumneavoastră.

Papa Francisc:

Eu mulţumesc pentru asta, pentru că ştiu că fiecare dintre voi a făcut-o cu inima, cu iubire. Multe mulţumiri. Multe mulţumiri. Şi mulţumesc pentru aceşti poştaşi care au adus-o: pentru mine acest lucru are atâta valoare, pentru că aceasta este chiar o punte de dialog, pentru că dialogul este mereu o punte. Adu-l... Iată, mulţumesc. Există, mereu, în poştă, ultima: aceasta era ultima sosită. A sosit cu întârziere, dar este bine. Mulţumesc mult.

Acum, toţi împreună, vă invită s-o rugăm pe Mama noastră din cer, Maria. "Bucură-te, Marie...".

[Binecuvântare]

____________________

Salut adresat părinţilor nou-născuţilor botezaţi în ultimul an

Vă mulţumesc mult că sunteţi aici: este obositor să stai în picioare, cu copiii... Multe mulţumiri, multe mulţumiri!

Vă rog să vă rugaţi pentru mine, am nevoie de asta, şi eu mă voi ruga pentru voi, pentru ca aceşti copii să crească bine şi să fie persoane de bine. Mulţumesc că aduceţi viaţa: acest lucru este mare! Ne face să ne asemănăm mult cu Dumnezeu, a aduce viaţa: asta e ceea ce aduce El.

Acum vă invit să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria şi apoi voi da binecuvântarea familiilor. "Bucură-te, Marie..."

[Binecuvântare]

Multe mulţumiri! Rugaţi-vă pentru mine. Şi tot înainte!

_____________________

Întâlnirea cu bătrânii şi bolnavii

Vă mulţumesc că sunteţi aici. Vă promit să mă rog pentru voi.

Şi vreau să vă şi spun simplu că boala este o cruce - voi ştiţi asta - însă crucea este o sămânţă de viaţă, şi purtând-o bine se poate da atâta viaţă atâtor oameni pe care noi nu-i ştim; şi apoi, în cer, vom şti asta. Vă mulţumesc că purtaţi boala voastră astfel.

Sunt aproape de voi şi vă şi cer să vă rugaţi pentru mine, ca Domnul să-mi dea viaţă spirituală, ca să mă facă bun, ca să mă facă un preot bun pentru slujirea celorlalţi. Mă încredinţez rugăciunilor voastre.

Şi acum, împreună, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria: "Bucură-te, Marie...".

[Binecuvântare]

Pe curând şi rugaţi-vă pentru mine. Domnul să vă binecuvânteze! Mulţumesc!

_______________________

Omilia în timpul celebrării euharistice

De două ori se face referinţă, în acest text din Evanghelie (cf. Mt 17,1-9), la frumuseţea lui Isus, a lui Isus-Dumnezeu, a lui Isus luminos, a lui Isus plin de bucurie şi de viaţă. Prima, în viziune: "Şi s-a schimbat la faţă". Se schimbă la faţă înaintea lor, a discipolilor: "faţa sa a strălucit ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina". Şi Isus se transformă, se schimbă la faţă. A doua oară, în timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu vorbească despre această viziune înainte ca El să învie din morţi, adică în înviere Isus va avea - a avut, dar în acel moment încă nu înviase - aceeaşi faţă luminoasă, strălucitoare, va fi aşa! Dar ce voia să spună? Că între această schimbare la faţă, atât de frumoasă, şi acea înviere, va exista o altă faţă a lui Isus: va exista o faţă nu atât de frumoasă; va exista o faţă urâtă, desfigurată, torturată, dispreţuită, însângerată de coroana de spini... Tot trupul lui Isus va fi tocmai ca un lucru de rebutat. Două transfigurări şi în mijloc Isus Răstignit, crucea. Trebuie să privim mult crucea! Este Isus-Dumnezeu - "acesta este Fiul meu", "acesta este Fiul meu, cel iubit!" -, Isus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu însuşi, în care Tatăl îşi află desfătarea: El s-a nimicit pentru a ne mântui! Şi pentru a folosi un cuvânt prea puternic, prea puternic, probabil unul dintre cuvintele cele mai puternice din Noul Testament, un cuvânt pe care-l foloseşte Paul: s-a făcut păcat (cf. 2Cor 5,21). Păcatul este lucrul cel mai urât; păcatul este ofensa adusă lui Dumnezeu, palma dată lui Dumnezeu, înseamnă a-i spune lui Dumnezeu: "Tu nu contezi pentru mine, eu prefer asta...". Şi Isus s-a făcut păcat, s-a nimicit, s-a înjosit până acolo... Şi pentru a-i pregăti pe discipoli să nu se scandalizeze să-l vadă aşa, pe cruce, a făcut această schimbare la faţă.

Noi suntem obişnuiţi să vorbim despre păcate: când ne spovedim - "Am făcut acest păcat, am făcut acel păcat..." -; şi la Spovadă, când noi suntem iertaţi, simţim că suntem iertaţi pentru că El a luat acest păcat în Pătimire: El s-a făcut păcat. Noi suntem obişnuiţi să vorbim despre păcatele altuia. Este un lucru urât... În loc de a vorbi despre păcatele altuia, nu spun să ne facem păcat noi, pentru că nu putem, dar să privim păcatele noastre şi pe El, care s-a făcut păcat.

Acesta este drumul spre Paşte, spre Înviere: cu siguranţa acestei schimbări la faţă să mergem înainte; să vedem această faţă atât de luminoasă, atât de frumoasă care va fi aceeaşi în Înviere şi aceeaşi pe care o vom găsi în cer, şi să vedem şi cealaltă faţă, care s-a făcut păcat, a plătit astfel, pentru noi toţi. Isus s-a făcut păcat, s-a făcut blestem al lui Dumnezeu pentru noi: Fiul binecuvântat, în Pătimire a devenit blestematul pentru că a luat asupra sa păcatele noastre (cf. Gal 3,10-14). Să ne gândim la asta. Câtă iubire! Câtă iubire! Şi să ne gândim şi la frumuseţea feţei transfigurate a lui Isus pe care o vom întâlni în cer. Şi ca această contemplare a celor două feţe ale lui Isus - cea transfigurată şi cea făcută păcat, făcută blestem - să ne încurajeze să mergem înainte pe drumul vieţii, pe drumul vieţii creştine. Să ne încurajeze să cerem iertare pentru păcatele noastre, să nu mai păcătuim atât de mult... Să ne încurajeze mai ales să avem încredere, pentru că dacă El s-a făcut păcat este pentru că a luat asupra sa păcatele noastre. Şi El este dispus mereu să ne ierte. Numai că trebuie să cerem asta.

____________________

Salut final în afara bisericii

Bună seara tuturor!

Multe mulţumiri pentru primirea voastră călduroasă. Văd că sunteţi o comunitate vie, care se mişcă, şi asta îmi face plăcere. Mergeţi înainte cu bucurie, mereu, fără a vă descuraja. Mergeţi înainte mereu, cu bucurie. Vă cer să vă rugaţi pentru mine: am nevoie, pentru că trebuie să fac munca bine, nu "aşa şi-aşa"; şi pentru a o face bine, este necesară rugăciunea voastră. Şi acum, vă invit s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria toţi împreună şi vă voi da binecuvântarea: "Bucură-te, Marie...".

[Binecuvântarea]

Seară frumoasă tuturor, Domnul să vă binecuvânteze! La revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.