Tomești: Vizita PS Petru Gherghel la Grădinița "Fericitul Ieremia Valahul"
Copiii de la Grădinița "Fericitul Ieremia Valahul" din Tomești s-au bucurat vineri, 31 martie 2017, de vizita PS Petru Gherghel, în jurul orei 11.00. Excelența Sa și-a manifestat bucuria că Surorile de Caritate ale Sfântului Apostol Paul, cele care administrează grădinița, se îngrijesc de educarea a aproximativ 70 de copii.
Excelența Sa a fost întâmpinat de sr. Alina Husariu, responsabilă a grădiniței, și a fost înconjurat cu multă bucurie de către copii. Preasfințitul a vizitat fiecare grupă de grădiniță, salutându-i pe copii. Ei au fost foarte bucuroși de prezența păstorului diecezei în mijlocul lor, iar bucuria lor a crescut și mai mult atunci când acesta le-a dăruit o pungă mare de bomboane.
Sr. Alina a explicat modul în care personalul calificat, surorile, precum și mulți voluntari se implică profesional în această operă de educație. Drept recunoștință pentru activitatea pe care o desfășoară păstorul diecezei le-a oferit în dar icoana sfintei Fecioare Maria de la Cacica.
Preasfințitul s-a desprins cu greu din mijlocul copiilor care l-au înconjurat cu dragoste, și numai după ce le-a promis că va mai reveni. Împreună cu episcopul au fost pr. Alois Fechet, vicar episcopal și pr. Ioan Lungu, paroh al comunității din Tomești.
După vizita la grădiniță, Excelența Sa împreună cu cei doi preoți s-au îndreptat către biserica "Fericitul Ieremia Valahul" din Tomești unde s-au rugat "Îngerul Domnului".
Gabriel Iulian Cocianga
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
31 martie: Tomești: Vizita PS Petru Gherghel la Grădinița "Fericitul Ieremia Valahul"
lecturi: 16.