Iași: Prima zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor
În seara zilei de 18 ianuarie 2017, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași a avut loc deschiderea Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, moment marcat printr-o celebrare prezidată de PS Aurel Percă.
Aceste zile de rugăciune reprezintă un apel la unitatea tuturor creștinilor. De altfel, moto-ul pentru anul acesta, luat din Scrisoare a doua a sfântul apostol Paul către Corinteni: "Reconciliere - iubirea lui Cristos ne constrânge", ne amintește că această iubire cu care ne-a iubit Cristos, pe care a manifestat-o în mod desăvârșit prin jertfa crucii, ne obligă să fim adevărați apostoli ai carității, care repară prin acte concrete chipul rănit al Bisericii.
În cuvântul de învățătură, părintele Eduard Soare a subliniat faptul că creștinii sunt urmașii unui gest de iubire care transcende istoria: "Cristos a fost străpuns pentru păcatele noastre, pentru ca noi să ne îndumnezeim. Cristos este slujitorul prin ale cărui răni noi suntem vindecați (cf. Is 53,5), de aceea trebuie să acționăm în conformitate cu acest dar pe care l-am primit de la Dumnezeu: să ne angajăm într-un dialog al schimburilor de daruri spirituale, ca astfel să fim medicament pentru a curăța ceea ce mândria, ura și slava deșartă au distrus".
Plini de încredere, să-i adresăm Tatălui rugăciunile noastre pentru a împlini dorința lui Cristos de la ultima cină "ca toți să fie una", pentru ca astfel, în aceste zile ale Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, să mai facem încă un pas spre întărirea legăturii de caritate dintre membrii Bisericii lui Cristos.
Michail Iulian Echert
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
18 ianuarie: ITRC Iași: Prima zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
lecturi: 27.