Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

CCEE: "Europa are nevoie mai mult ca oricând de suflul credinței"

"Bisericile noastre catolică și ortodoxă proclamă centralitatea persoanei umane și demnitatea sa creată după imaginea lui Dumnezeu. Ele afirmă demnitatea naturii umane create libere. Libertatea umană se exercită la gradul său maxim în actul de credință religioasă. Actul de credință trebuie mereu să rămână liber. Constituțiile din statele noastre garantează drepturile fundamentale ale persoanei umane. Totuși în societățile noastre unele forțe sunt mereu în acțiune pentru a marginaliza, dacă nu chiar a șterge din spațiul public, religiile și mesajul lor. Noi credem că Europa are nevoie mai mult ca oricând de suflul credinței în Cristos și de speranța pe care o dă. Creștinismul are un marcator de identitate care nu neagă celorlalți drepturile lor umane, ci încearcă să coopereze cu toți pentru realizarea binelui comun". Este ceea ce au scris participanții la al V-lea Forum European Ortodox-Catolic în mesajul aprobat la sfârșitul întâlnirii cu tema Europa în teama amenințării terorismului fundamentalist și valoarea persoanei și libertății religioase.

Mesajul, împărțit în paisprezece puncte, dezvoltă câteva chestiuni discutate în cursul întâlnirii: demnitatea umană și libertatea religioasă; intoleranța religioasă, discriminarea și persecuția; fundamentalismul și terorismul de astăzi; coeziunea socială și fenomenul fricii în statul de drept privind la misiunea guvernanților și la contribuția Bisericii; angajarea Bisericilor în gestionarea conflictelor și în promovarea binelui comun și a solidarității; și, în sfârșit, vestirea lui Isus Cristos ca răspuns la amenințarea atât a fundamentalismului cât și a terorismului.

"Europa laică - scriu participanții - își înfige rădăcinile în tradițiile noastre creștine, care i-au furnizat viziunea sa universalistă, concepția sa despre demnitatea persoanei și principiile moralei sale. A tăia propriile rădăcini înseamnă a merge la derivă. Golul interior îi expune mai ales pe cei mai tineri la solicitările cele mai rele. Reafirmăm cu putere că credința creștină îl implică pe om în toate dimensiunile ființei sale personale și sociale. Se exprimă în dubla poruncă a iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele, care este cheia acceptării reciproce. Iubirea față de aproapele nu pune condiții nici nu face calcule (cf. Mt 22,39). Dialogul adevărului între persoane de religie sau convingeri diferite este singura cale de ieșire din situații caracterizate de frică și de excludere reciprocă. Dialogul ne învață să devenim mai umili. În confruntarea cu alții descoperim mereu bogății nebănuite ale umanității noastre comune. Suntem fericiți să înaintăm în acest mod spre o cunoaștere mai bună și o iubire mai mare a Celui care este pentru noi realizarea umanității noastre, Domnul nostru Isus Cristos, «Calea, Adevărul și Viața» (In 14,6)".

Al 5-lea Forum s-a desfășurat la Paris, la invitația arhiepiscopului de Paris, cardinalul André Vingt-Trois. Lucrările au fost conduse de cei doi co-președinți ai Forumului, mitropolitul Gennadios de Sassima din Patriarhia Ecumenică, și în numele președinției CCEE, de cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Esztergom-Budapest.

În afară de bogatele sesiuni de lucru, participanții au avut posibilitatea de a întâlni și de a se ruga cu respectivele comunități locale: la 10 ianuarie la catedrala "Sfântul Ștefan" a mitropoliei greco-ortodoxe pentru o Rugăciune (Doxologie) la invitația mitropolitului Emmanuel de Franța (Patriarhia Ecumenică), președinte al Conferinței Episcopale a Episcopilor Ortodocși din Franța, și la 11 ianuarie la catedrala "Notre Dame" pentru un moment de rugăciune cu ocazia expunerii coroanei de spini, condus de monseniorul Jérôme Beau, episcop auxiliar de Paris.

În cursul întâlnirii, participanții au putut experimenta călduroasa primire a nunțiului apostolic în Franța, monseniorul Luigi Ventura.

Sanctitatea Sa patriarhul ecumenic Bartolomeu a trimis un mesaj de urări și binecuvântări patriarhale, urând succes, rezultate constructive și continuarea Forumului. Cardinalul Angelo Bagnasco, arhiepiscop de Genova, Italia, era prezent ca nou președinte ales al CCEE.

(După Zenit, 13 ianuarie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 7.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat