|
A apărut revista "Isus, prietenul copiilor" cu numărul 100 De curând a apărut revista "Isus, prietenul copiilor" care luna aceasta împlinește 25 de ani. Ca atare, acest ultim număr din anul 2016 a îmbrăcat haine de sărbătoare. Coperta redă cel puțin 30 de coperți ale revistei din cursul celor 25 de ani, în prim plan fiind cifra 100 cu lumânări aprinse, arătând numărul la care a ajuns revista. "Să-i mulțumim Domnului Dumnezeului nostru!", îndeamnă păstorul diecezei la ceas aniversar, felicitând, făcând urările cuvenite pentru copii și notând că revista "a reprezentat și continuă să reprezinte un adevărat cadou pe care redactorii acestei reviste vi l-au făcut an de an, și care a devenit pentru voi o comoară. De fapt, e darul prietenului vostru, Isus". "Douăzeci și cinci de ani într-o sută de numere" este articolul care anunță evenimentul și precizează: "Ne-au însoțit în acești ani mesajul și binecuvântarea PS Petru Gherghel și a PS Aurel Percă. Cele 1.600 de pagini adună gânduri frumoase, explică texte din Sfânta Scriptură și timpurile liturgice, propun modele biblice sau de sfinți, educă prin jocuri, dialoghează cu copiii, informează cu privire la evenimente, redau poezii, paginile fiind însoțite de imagini și desene. Au scris la redacție peste 3.000 de copii, unii dintre ei acum sunt mari, au familii și copii care la rândul lor citesc revista și o așteptă cu nerăbdare". Paginile 10 și 11 redau un istoric al revistei. De aici aflăm că primele trei numere au apărut la Onești, fiind numită și "Revista Armatei Albe a Maicii Domnului"; apoi a apărut la Iași, de patru ori pe an, cu 16 pagini (mai puțin în anul 1995 când au apărut trei numere), în două culori la început, iar din martie 2003, în patru culori. "Am ales acest nume pentru revistă - notează pr. Gelu Miclăuș, primul redactor -, deoarece în viață noi ne facem mulți prieteni, dar cel mai fidel, cel care nu ne părăsește niciodată și ne susține mereu în călătoria noastră pe acest pământ este Isus". Numărul aniversar păstrează rubricile obișnuite: "Editorial", "Scriptura și viața", "Istorioare interesante", "Personaje biblice", "Să cunoaștem", "Concurs", "Jocuri. Rebus. Glume", "În dialog cu copiii". Ultima copertă redă o imagine a colectivului de redacție (pr. Cornel Cadar, pr. Claudiu Bulai, sr. Lenuța Băcăoanu, sr. Liduina-Lidia Gherguț, Silviu Dogariu, Ovidiu Bișog, Gabriel Iulian Cocianga) cu urările cuvenite din partea acestuia pentru copii. Evident, redactorii de astăzi și-au propus "să rămână fideli scopului proclamat în primul număr, de a-i ajuta pe copii să învețe să-l iubească pe marele prieten al lor". Pr. Cornel Cadar * * * "Isus, prietenul copiilor"
* * * Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro * * * Pentru abonamente la revista "Isus, prietenul copiilor" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente. lecturi: 65.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |