Roman: Vincențieni alături de cei în suferință
Asociația "Sfântul Vincențiu de Paul", Conferința "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman a oferit celor 70 de bolnavi psihomotor și locomotor de la Centrul de Asistență Socială de la Bozienii de Sus (NT) o masă caldă la prânz în ziua de 4 decembrie 2016.
Duminică, după sfânta Liturghie a comunității, la ora 12.45, aproximativ 60 de credincioși (copii, tineri, adulți și seniori) ai parohiei ne-am deplasat cu un autocar și câteva mașini personale la Bozieni, la acest centru social, care a fost cândva casa părintească a Monseniorului fericit Vladimir Ghika. Purtând în mâini candele aprinse enoriașii, conduși de preoții parohiei, au participat la un recviem de pomenire a răposaților lor, precum și a celor din acest centru.
La sfârșit am adresat tuturor urări pentru sărbătorile Crăciunului care se apropie și în timp ce cu toții cântam "O, ce veste minunată" și împărțeam fiecăruia dintre cei bolnavi daruri de la Moș Crăciun, preoții mergând prin saloane stropeau cu apă sfințită pe cei care stăteau la pat rostind asupra lor rugăciuni de binecuvântare.
Adresând urări și tuturor celor care lucrează cu multă răbdare și dăruire în Centrul de Asistență Socială de la Bozieni, la final părintele Pavel Chelaru, paroh, a apreciat gestul tuturor credincioșilor de a veni, a vizita și a bucura pe atâția bolnavi care sunt ai nimănui, spunându-le că acest act de caritate se înscrie așa de frumos în faptele bune pe care suntem invitați să le facem în Postul Adventului ca pregătire pentru Nașterea Domnului.
Paul Demișcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
4 decembrie: Roman: Vincențieni alături de cei în suferință
lecturi: 8.