Reflecţie la solemnitatea zilei de Crăciun - Anul A - 2016

"Celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu" (In 1,12).

Continuăm să celebrăm şi să aprofundăm misterul Naşterii Domnului, mister pe care l-am început în miez de noapte de Crăciun, dar pentru care ne-am pregătit în timpul celor patru săptămâni de Advent.

Sfântul Ioan, apostolul şi evanghelistul, ne spune că "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat fiinţă prin el şi fără el nu a luat fiinţă nimic din ceea ce există. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o" (In 1,1-5). Autorul Scrisorii către Evrei spune şi el: "După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurile. Acesta, fiind strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale şi ţinând totul prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit purificarea păcatelor, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în ceruri" (Evr 1,1-3)

Spuneam la sfânta Liturghie de noapte a Crăciunului că Biserica ne propune spre înţelegere misterul întrupării Fiului lui Dumnezeu în trei momente diferite, în trei sfinte Liturghii de Crăciun, în trei care evidenţiază: 1. taina iubirii lui Dumnezeu faţă de om; 2. umilinţa şi jertfa lui Isus faţă de om; şi 3. slava veşnică încă înainte de întrupare a lui Isus care a venit la noi ca să ne ia cu el în slava lui. Căci Isus, care acum s-a născut umil şi sărac pe paiele unui staul, are o împărăţie încă din veşnicie. "Mare este taina evlaviei, cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, şi a fost înălţat în slava sa" (1Tim 3,16).

După ce la sfânta Liturghie de noapte am văzut iubirea lui Dumnezeu care ni l-a trimis pe Isus ca să lumineze noaptea noastră şi să aline durerea noastră; după ce la Liturghia de dimineaţă am văzut că Dumnezeu l-a trimis pe Isus în trupul smereniei noastre ca să împlinească toată dreptatea, pentru că după păcat nu mai rămăsese o altă cale de mântuire decât smerenia, suferinţa şi moartea, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Isus blând şi ascultător, înfăşat în scutece şi culcat în ieslea de lemn, încălzit de animale de povară şi jertfă, ca semn că el va ridica povara păcatelor noastre, se va lăsa prins şi legat, va suferi şi se va jertfi pentru spălarea păcatelor pe lemnul crucii; acum la sfânta Liturghie a zilei vom vorbi despre Pruncul Isus care s-a întrupat şi a înfăptuit lucrarea mântuirii, care înainte de întrupare, din veşnicie, era una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în mărime, care din veşnicie avea o împărăţie şi legiuni de îngeri în slujire, dar care acum, asemenea păstorului bun, a lăsat pe cele 99 de oiţe în staulul fericirii, a coborât la noi "oiţa rătăcită" pentru a ne salva şi pentru a ne duce în slava paradisului de care ne-am făcut nevrednici, lăsându-ne amăgiţi de diavol, pentru a duce în paradisul său pe toţi cei care au iubit venirea lui şi l-au primit ca prunc mântuitor, care şi-au conformat viaţa cu viaţa lui şi care îl vor sluji prin dragoste şi prin vestirea evangheliei fraţilor noştri.

"Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,14). Şi n-a venit ca un mesager grăbit, care se întoarce repede la cel care l-a trimis. El a venit şi locuit între noi şi în noi. El şi-a întins cortul prezenţei sale în mijlocul nostru, fără totuşi a înceta vreodată să fie "în sânul Tatălui" (In 1,18). Tot ceea ce este Dumnezeu prin însăşi natura sa: dragoste, lumină şi har, s-a apropiat de noi şi ne-a strălucit în întruparea lui Isus din Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt.

Când Scrisoarea către evrei ne spune astăzi că Isus este mai presus de îngerii şi că a moştenit un nume mai deosebit decât al lor (cf. Evr 1,4), practic ne spune că Fiul lui Dumnezeu este cel care stă peste heruvimi, că ei nu pot să-l privească şi sunt nevoiţi să-şi acopere feţele cu aripile, dar a venit pe pământ şi ni s-a arătat nouă ca prunc mântuitor (cf. Is 6,2-3).

Dar, nu toţi oamenii cuprinşi de întuneric l-au primit pe Isus adevărata lumină (cf. In 1,5). Nu toată lumea şi-a cunoscut Creatorul şi Mântuitorul (cf. Is 1,3), căci mulţi dintre ai săi, amăgiţi de diavol, l-au refuzat pe Mesia trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lor (cf. In 1,11).

Scriitorul italian Giovanni Papini (1881 1956) scria: "Cristos este întotdeauna viu printre noi, pentru că şi azi unii oameni îl iubesc, iar alţii îl urăsc. Oamenii s-au împărţit în două mari cete: unii îl preamăresc, iar alţii îl hulesc; unii îl înalţă în slăvi, iar alţii vor să îl omoare. Dar, chiar şi acei care îi tăgăduiesc existenţa, învăţătura şi mântuirea, îşi petrec viaţa amintindu-i numele".

Deşi acest lucru ne doare, noi în primul rând în această zi preasfântă de Crăciun ne bucurăm. Ne bucurăm pentru toţi cei care doresc mântuirea, căci chiar şi păgânilor li s-a deschis o poartă a salvării: "Ne-a strălucit o zi sfântă. Veniţi, neamuri, şi adoraţi-l pe Domnul! Astăzi a coborât pe pământ o lumină mare, adică o mântuire mare".

Important este că Isus, Mântuitorul cel mult aşteptat, a venit; important este că Isus şi-a asumat fiinţa noastră degradată de păcat pentru a o regenera; important este că Isus a luat păcatele noastre asupra sa şi le-a spălat în sângele său; important este că Isus a rămas cu noi până la sfârşitul veacurilor; important este că noi păcătoşii avem o cale deschisă spre el; important este că păcătoşii care vor salvarea îl pot primi ca mântuitor personal al lor; important este că celor care îl primesc pe el, Isus le dă puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu; important este că pe cei care au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinţă şi fapte bune Isus îi va duce în împărăţia sa veşnic fericită.

Da, important este că aşa spun şi lecturile biblice de astăzi: "Toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru" (cf. Ps 98,3). Important este că Domnul şi-a descoperit braţul său cel sfânt înaintea tuturor popoarelor şi oamenilor li se vesteşte bucuria mântuirii. Important este că noi păcătoşii, care eram ca "ruinele Ierusalimului devastat", suntem chemaţi la bucuria mântuirii: "Tresăltaţi, strigaţi de bucurie, ruine ale Ierusalimului, pentru că Domnul mângâie poporul său şi răscumpără Ierusalimul" (Is 52,9-10)! Important este că se mai găsesc încă mesageri ai bucuriei mântuirii şi că Dumnezeu îi fericeşte pe aceşti mesageri încă din această viaţă: "Cât sunt de plăcute pe munţi picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunţă pacea, care vesteşte binele, care anunţă mântuirea, zicând Sionului: «Dumnezeul tău domneşte»" (Is 52,7).

Cristos Isus, cel întrupat, este: Domnul şi Mântuitorul nostru; Dumnezeu adevărat şi om adevărat; Fiul şi Cuvântul veşnic al Tatălui; Domnul păcii şi împăratul cerului şi al pământului; arhiereul sufletelor noastre; medicul sufletelor şi al trupurilor noastre; mirele Bisericii; promisul care s-a născut pentru noi la Betleem; Mesia care a murit şi a înviat pentru noi la Ierusalim; cel care s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl în slavă; cel care a lăsat Bisericii sale peregrine pe pământ marea putere a Duhului Sfânt, pentru a putea a călca peste scorpionii şi şerpii spirituali, pentru a-i scoate pe diavoli, pentru a alina şi de a vindeca prin rugăciune, pentru a putea fi uniţi prin dragoste, pentru a ne învia, pentru ca atunci când el va reveni în slava sa să ne ia cu el.

Fără acest aspect escatologic al naşterii lui Isus, fără adevărul că Isus s-a născut la Betleem pentru a ne lua cu el în paradis, totul ar fi fost prea puţin. Dacă ar fi venit şi ne-ar fi lăsat tot aici pe pământul suferinţei şi morţii, pe pământul unde a fost aruncat şi satana (cf. Ap 12,9), ar fi fost prea puţin. Dar Isus s-a născut pentru a ne curăţa de păcate, pentru a ne mântui şi pentru a ne duce în cer. Acesta este mesajul central al sfintei Liturghii de ziua de Crăciun.

Deşi împărăţia cerurilor este atât de mare că îl încape pe întreitul Dumnezeu cel nesfârşit, ea este totuşi atât de mică că în ea nu încap nici măcar două persoane divine diferite. De aceea cele trei persoane divine sunt una în gândire şi acţiune. De aceea îngeri şi oameni pot locui în cer numai dacă sunt una cu Dumnezeu şi una între ei. Când satana a devenit diferit de Dumnezeu a trebuit să plece. Când omul a devenit diferit de Dumnezeu a trebuit să plece. De aceea Isus afirma mereu că el este una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. De aceea Biblia afirmă că cele trei persoane divine sunt una. De aceea ne-a lăsat ca testament al său să fim una cu el şi una între noi (cf. In 17,21). De aceea, când vom merge în cer, va trebui să fim găsiţi una cu Dumnezeu, una cu fraţii şi una cu îngerii.

Ca atunci când va trebui să fim luaţi în cer să fim găsiţi una cu Dumnezeu şi una între noi, trebuie să începem încă de pământ să fim una cu Isus şi una între noi, primindu-l în euharistie şi în cuvântul Scripturilor, primindu-l în fraţii şi în surorile noastre care poartă în ei chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26). Apoi, până atunci, trebuie ca Isus să se nască, să locuiască, să crească şi să trăiască în noi (cf. Gal 2,20) şi să trăim aşa cum a trăit el (cf. 1In 2,6), fiind recunoscuţi ca atare şi de alţii.

Isus spunea într-o cuvântare a sa că cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc, aceia îi sunt frate, soră şi mamă (cf. Mt 12,50; Mc 3,35; Iac 2,15). Am auzit de multe ori că diferiţi oameni ajutaţi de alţii îi întrebau pe binefăcătorii lor: "Sunteţi Isus?" "Sunteţi soţia lui Dumnezeu?" "Sunteţi mama lui Dumnezeu?" "Sunteţi fratele lui Dumnezeu?" "Sunteţi sora lui Dumnezeu?" Când oamenii vor recunoaşte în noi pe Isus şi pe apropiaţii lui Dumnezeu, atunci Isus s-a născut, trăieşte şi creşte în inima noastră.

Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună, spunea psalmistul (cf. Ps 34,4). De fapt, cel care îl cunoaşte pe Domnul, dar neglijează să-l preamărească pe cât poate şi să sfinţească numele său, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor (cf. Mt 5,19).

Sfântul Augustin (354-430) obişnuia să spună: "Poate să se nască Isus de mii de ori în altă parte, dar dacă nu s-a născut şi în inima noastră totul este zadarnic".

Iar sfânta Tereza de Calcutta (1910-1997) obişnuia să spună şi ea: "Este Crăciun ori de câte ori îi zâmbeşti unui frate şi îi dai mâna; ori de câte ori rămâi în tăcere pentru a-l asculta pe altul; ori de câte ori speri cu cei închişi, cu cei oropsiţi de sărăcia fizică, morală şi spirituală. Este Crăciun ori de câte ori îi permiţi lui Dumnezeu să-i iubească pe alţii prin tine".

Astăzi învăţăm de la Pruncul Isus că numai smerindu-ne ne vom înălţa; numai jertfindu-ne ne vom mântui; numai iubind vom fi iubiţi; numai dăruind vom dobândi; numai murind cu Isus vom trăi cu Dumnezeu. Îmi place un frumos colind de Crăciun care spune: "Dacă în fiecare zi Crăciunul ar veni ce bucurie ar fi. Dacă în fiecare zi Crăciunul ar veni mai buni poate am fi, ce bucurie ar fi! Daruri multe să primim, dar şi noi să dăruim".

Iar cea mai mare iubire pe care o putem oferi aproapelui este să-l conducem la mântuirea adusă de Isus. Aşa au făcut primii martori ai Naşterii Domnului, îngerii, Iosif şi Maria împreună cu păstorii: "După ce îngerii au plecat de la păstori întorcându-se în cer, după ce păstorii l-au văzut pe prunc, au vestit cuvântul ce li se spusese despre acest copil. Toţi câţi îi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese" (cf. Lc 2,17-20). Aşa cum nu ajunge numai să te opreşti din a face răul, dar trebuie să începi a face binele, tot astfel nu ajunge numai să-l vezi şi să-l crezi pe Isus, mai trebuie şi să vesteşti şi altora ceea ce crezi, pentru ca şi alţii să creadă şi să ajungă la mântuire.

Doi creştini, doi sfinţi martiri, Lucian şi Marcian, ce au trăit în secolul al doilea în Asia Mică, au fost arestaţi şi duşi înaintea lui Sabinus, guvernatorul Bitiniei. Întrebaţi fiind cine i-a autorizat să predice, Lucian a răspuns: "Legea dragostei şi a umanismului obligă pe toţi oamenii să caute să-şi convertească aproapele la ceva mai bun, să facă tot ce le stă în putinţă spre a-l salva din ghearele diavolului". Ei au căutat să împărtăşească vestea cea bună a mântuirii şi altora, chiar dacă aceasta a atras asupra lor condamnarea la moarte, prin ardere pe rug. Oare suntem noi astfel de creştini vestitori ai mântuirii lui Isus? Dacă nu, la muncă, pentru a răscumpăra vremea (cf. Col 4,5)!

Crăciun fericit şi apostolat binecuvântat împreună cu îngerii, cu Iosif şi Maria,
cu păstorii şi cu toţi creştinii cei buni,
pentru a ajunge în cer!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 12.