Roman: Inaugurarea noului spațiu de lucru de la Editura "Serafica"
După operațiunile de lărgire și reamenajare, a fost inaugurat joi, 10 noiembrie 2016, spațiul în care se desfășoară activitatea de prelucrare și tipărire a cărților și a celorlalte imprimate la Editura "Serafica" din Roman, cu scopul de a oferi condiții de lucru mai bune, având în vedere că editura și-a dezvoltat și lărgit progresiv câmpul de lucru.
Ceremonia, la care au participat diferiți frați ai Provinciei, profesori de la Institutul Teologic Franciscan, elevi ai Liceului Teologic Franciscan, persoane consacrate, angajați ai Editurii "Serafica", ai Fundației "Pacea" și alți invitați, a fost deschisă de salutul părintelui Mihai Afrențoae, directorul Editurii "Serafica". A luat apoi cuvântul părintele Adrian Sorin Giurgi, vicar provincial, care i-a felicitat pe toți frații care s-au implicat în realizarea acestui proiect, ce favorizează contribuția fraților la înlesnirea accesului la cultură, în general, și la cultura spirituală și teologică, în special.
Primul moment al întâlnirii a fost prefațat de discursul părintelui Mihai Afrențoae în care a făcut o scurtă prezentare a pașilor parcurși în elaborarea și realizarea acestui proiect aprobat de frații Provinciei în Capitulul Provincial Ordinar ce a avut loc în acest an. Totodată a mulțumit tuturor celor care s-au ocupat îndeaproape de punerea sa în aplicare. Ca exemplificare a rezultatelor muncii echipei Editurii "Serafica", a urmat prezentarea a două dintre cărțile editate recent: prima, Relatare din Sihem, a scriitorului Isidor Chicet, a fost prezentată de fr. Cristian Clopoțel, și a doua, Evanghelia pentru libertatea ta. Itinerar vocațional, scrisă de card. Carlo Maria Martini, în traducerea fr. Mihai Afrențoae, a fost prezentată de fr. Marcelin Amariei.
Al doilea moment al serii, cel mai important, sfințirea locului reamenajat al tipografiei, a fost introdus de fr. Daniel Cătălin Romila, responsabilul de coordonarea activității editoriale și cel care a implementat acest proiect, care a mulțumit celor care au muncit efectiv pentru a duce la capăt acest plan, atât fraților din colegiul editorial: părintelui Dumitru Patraș și părintelui Marius Tomulesei, cât și laicilor colaboratori. Ritualul de binecuvântare a fost celebrat de părintele vicar provincial, fr. Sorin Adrian Giurgi, împreună cu toți cei prezenți, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru harurile oferite cu îmbelșugare zi de zi și cerându-i sprijinul pentru a putea lucra pentru împărăția sa.
Ultima parte a constat într-un moment fratern în timpul căruia toți au putut vizita spațiile editurii, au împărtășit opinii, pizza și prăjituri.
Editura "Serafica" are site-ul www.edituraserafica.ro și următoarele date de contact: Str. Teiului, nr. 20, 611047-Roman, jud. Neamț, tel. 0741/120321, 0785/222017, 0233/744611; e-mail: edituraserafica@yahoo.com.
Pr. Daniel Romila
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
10 noiembrie: Roman: Inaugurarea noului spațiu de lucru de la Editura "Serafica"
lecturi: 7.