Reflecţie la duminica a 32-a de peste an - Anul C - 2016

Isus Cristos este primul născut dintre cei morţi; lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor (cf. Ap 1,5-6)

Isus urcă la Ierusalim pentru "a şterge zapisul păcatelor noastre" cu poruncile lui care ne era potrivnic şi pentru a-l nimici pironindu-l pe crucea sa (cf. Col 2,14). Isus urcă la Ierusalim pentru a "plăti în locul nostru" datoria lăsată de Adam, costul păcatului care este moartea (cf. Rom 6,23), iar nouă să ne aducă învierea şi viaţa sa: "Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos" (1Cor 15,21-22).

Mulţi oameni de ieri şi de astăzi, asemenea saduceilor din evanghelia de astăzi, care nu ştiu şi nu înţeleg Scripturile, nu ştiu şi nu înţeleg că păcatul şi moartea au fost numai un accident şi nu o rânduială divină, nu înţeleg că păcatul şi moartea au fost numai o virgulă şi nu un punct al existenţei umane, că acest accident şi această virgulă nu vor dăinui pentru că nu sunt voinţa şi lucrarea lui Dumnezeu (cf. Înţ 1,13), ci invidia diavolului (cf. Înţ 2,24), pentru că Dumnezeu va nimici păcatul şi moartea pentru vecie (cf. Dan 12,2). Mulţi oameni, chiar din zilele noastre, s-au resemnat în faţa morţii, ca slujitorii lui Iair (cf. Lc 8,49) şi nu cred şi nu înţeleg că Isus este biruitorul păcatului şi al morţii, că Isus a urcat la Ierusalim pentru a le birui pentru totdeauna.

Mulţi oameni au uitat că învierea din morţi a fost anunţată în Biblie chiar de la începutul revelaţiei: prin promisiunea mântuitorului (cf. Gen 3,15); prin rugul care ardea şi nu se consuma (cf. Ex 3,6); prin aşteptarea lui Iob (cf. Iob 19,1.23.27); prin vestirea lui Daniel (cf. Dan 12,3); certitudinea fraţilor Macabei (cf. 2Mac 7,12-29); prin dovedirea făcută de Isus (cf. Lc 20,27-38).

Iată şi alte texte biblice care vorbesc despre înviere: "Voi deschide mormintele voastre, vă voi scoate din ele, poporul meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Israel. Şi veţi şti că eu sunt Domnul când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din ele, poporul meu! Voi pune duhul meu în voi şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră şi veţi şti că eu sunt Domnul. Eu am spus-o şi eu o voi face, zice Domnul Dumnezeu!" (cf. Ez 37,12b-14). "El va nimici moartea pe vecie. Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe feţele tuturor şi va îndepărta de pe pământ ocara poporului său, căci Domnul a vorbit" (Is 25,8). Iar Isus a spus clar: "Eu sunt învierea şi viaţa, cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi, şi tot cel care trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci" (In 11,25-26). "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică; şi eu îl voi învia în ziua de apoi" (In 6,54).

Şi natura înconjurătoare ne vorbeşte despre înviere: zilnic soarele apune şi a doua zi răsare; mineralele sublimează; plantele şi pomii reînvie primăvara; omida se transformă în fluture multicolor. De aceea scriitorul bisericesc Origene (185-254) exclamă: "Omida ştie să se pregătească pentru moarte şi înviere, numai omul refuză".

Isus însuşi şi-a anticipat biruinţa sa asupra morţii prin victoriile sale asupra: satanei, a forţelor naturii, a duşmanilor săi, a fariseilor şi acum a saduceilor. Când va învia din morţi, Isus îi va reuni pe toţi oamenii credincioşi în împărăţia sa. Această credinţă o au toţi creştinii cei buni.

În cimitirul Campo Santo din Genova, Italia, pe o cruce se află următoarea inscripţie: "Occido cum sole", adică: Apun ca soarele! Aceasta este credinţa creştinilor buni. Omul care şi-a scris epitaful voia să spună familiei: Nu plângeţi fără nădejde la mormântul meu! Cine plânge apusul soarelui? Oricine ştie că în dimineaţa următoare va răsări iar în toată strălucirea lui. Aşa am apus şi eu în mormânt. Am apus ca soarele, dar voi răsări iar ca el.

Ceea ce strică credinţa oamenilor în învierea promisă de Dumnezeu este goana nebună după averi şi după plăceri trupeşti, averi şi plăceri exacerbate de diavol, pentru ca oamenii să nu se mai gândească la bucuriile lăcaşurilor şi plăcerile veşnice ale paradisului, rod al pătimirii, morţii şi învierii lui Isus (cf. In 14,2-3), şi astfel să le piardă veşnic.

De aceea, iată ceea ce ne spune Dumnezeu, în Biblie, despre goana după averi: "Bogăţiile de ar curge nu vă lipiţi inima de ele" (cf. Ps 62,10), căci ele "sunt rădăcina tuturor relelor, iar cei care s-au dedat la ele au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri" (cf. 1Tm 6,7-10). Ca exemple să ne gândim numai la bogatul căruia i-a rodit ţarina (cf. Lc 12,16-20) şi la bogatul nemilostiv (cf. Lc 16,22) care, lipindu-şi inima de bogăţiile pământului şi uitându-le pe cele veşnice, au ajuns în iad.

Şi iarăşi, ceea ce strică credinţei oamenilor în învierea promisă de Dumnezeu şi îi înnebuneşte este şi viaţa depravată. Să ne gândim numai la contemporanii lui Noe care pentru viaţa lor stricată au pierit în apele potopului (cf. Gen 7,21). Să ne gândim la oamenii din Sodoma şi Gomora care au pierit sub ploaie de foc şi pucioasă tot pentru viaţă stricată (cf. Gen 19,28). Să ne gândim la înţeleptul Solomon care şi-a pierdut credinţa tot pentru viaţă depravată (cf. 1Rg 11,1-4). Să ne gândim la cei doi bătrâni care din pofte necurate au voit să o dea pe Suzana la moarte, dar au sfârşit prin a fi ei înşişi ucişi pentru poftele lor josnice (cf. Dan 13,61-62). Să ne gândim la desfrânatul din Corint care pentru desfrânare a fost dat pe mâna satanei (cf. 1Cor 5,1-5).

Dar să ne gândim la atâtea suflete distruse şi pierdute din zilele noastre din cauza acestor păcate, despre care Gabriele Kuby, născută în 1944 la Konstanz în Germania, în vizită în aceste zile în ţara noastră, spunea, citez din memorie: "Depravarea la care a ajuns lumea de astăzi este o lucrare bine regizată de forţele răului pentru a prăbuşi civilizaţia umană, începând din familii".

Totul pare a fi o reeditare a atacului satanic pentru stricarea speciei umane din Cartea Genezei (cf. Gen 6,1-7). De aceea Scriptura spune: "Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (cf. 1Cor 6,18-20).

Am amintit toate acestea, pentru că au legătură cu saduceii şi cu cei mulţi asemenea lor, despre care vorbeşte evanghelia de astăzi. Conform multor biblişti, saduceii s-ar trage de la un anume Ţadoc şi de la un anume Boethius, amândoi discipoli al savantului şi teologului ebraic Antigonus din Soco (sec. III î.C.). Acest Antigonus a fost un ucenic al lui Simeon cel drept (310-273 îC), mare preot în timpul celui de-al Doilea Templu. Ţadoc şi Boethius, deşi ucenici de mare savant şi teolog, dar cunoscând elenismul păgân bazat numai pe materie şi plăceri trupeşti, fără a crede în existenţa sufletului nemuritor şi în învierea morţilor, apoi, înţelegând greşit învăţăturile maestrului lor, au alunecat în erezie, ajungând să afirme şi cu eleniştii păgâni că nu există nici viaţă de apoi, nici suflet nemuritor, nici îngeri şi nici înviere. Iar, dacă sufletul nu este nemuritor şi morţii nu învie, urmarea este simplă: "să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri" (1Cor 15,32). Referitor la credinţa eleniştilor materialişti, este suficient să ne amintim doar de replica primită de sfântul Paul de la aceştia, atunci când le-a predicat despre înviere în areopagul din Atena. Când au auzit ei că le vorbea despre învierea morţilor, unii îşi băteau joc de el, iar alţii i-au zis: "Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată" (cf. Fap 17,32). De aceea, sfântul Paul ne spune astăzi: "Fraţilor, rugaţi-vă ca să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă" (2Tes 3,1-2)!

Ei bine, aceşti oamenii care s-au dat cu păgânii, aceşti oameni căzuţi în erezia materialistă şi hedonistă a timpului: mâncare, băutură şi plăceri trupeşti; aceşti oameni cărora bogăţiile şi plăcerile le-au amăgit inima ca lui Balaam (cf. Iuda 1,11), au venit la Isus să-i contrazică învăţătura despre suflet şi despre învierea fericită a credincioşilor, pentru care Isus urca acum la Ierusalim şi la Golgota.

Atacul acestor saducei materialişti şi hedonişti exprima de fapt respingerea lui Isus de către înalta societate iudaică care gândea şi acţiona ca ei. Saduceii, care negau existenţa sufletului şi a învierii, au inventat pe marginea Legii leviratului (cf. Dt 25,5-6) un caz ipotetic al unei femei pe care au avut-o de soţie, rând pe rând, şapte fraţi şi l-au întrebat ironic pe Isus, "a cui va fi femeia la înviere, căci toţi şapte au avut-o de soţie"? Deşi, saduceii l-au întrebat cu necredinţă şi ironie, Isus le răspunde cu bunătate că morţii vor învia, şi asta dintr-o logică foarte simplă: "Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, nu ai celor morţi. Căci trecuţi din această viaţă: bunici, fii şi nepoţi, ca Abraham, Isaac şi Iacob, sunt pururi vii înaintea lui (cf. Lc 20,38; Ex 3,6).

Că morţii sunt vii la Dumnezeu, Isus ne-a arătat-o nouă pe viu la schimbarea sa la faţă, unde pe muntele Tabor a apărut însoţit de Moise şi Ilie care erau morţi de multă vreme (cf. Mt 17,3; Mc 9,4; Lc 9,30). Apoi ne-a arătat-o când ni l-a prezentat viu pe Lazăr cel sărac, la sânul tatălui său spiritual, Abraham (cf. Lc 16,23). Cei înţelepţi nu pot avea decât un singur răspuns: "Învăţătorule, bine ai zis". Şi apoi să tacă.

Isus le-a răspuns astăzi saduceilor materialişti şi hedonişti din toate timpurile că: "Numai fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de viaţa viitoare şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii" (cf. Lc 20,34-40).

Acum înţelegem mai bine de ce scriitorii biblici ai Noului Testament ne învaţă că după învierea lui Isus, la timpul hotărât de Dumnezeu, morţii vor învia nesupuşi putrezirii (cf. 1Cor 15,52); nu va mai fi moarte şi durere (cf. Ap 21,4); nu va mai fi noapte acolo (cf. Ap 21,35); înviaţii vor fi asemenea îngerilor (cf. Lc 20,36); înviaţii vor fi chiar superiori îngerilor în privilegii (cf. Evr 1,4: 2,5-8); înviaţii vor fi asemenea cu Dumnezeu (cf. 1In 3,2); înviaţii vor sta la masă cu Dumnezeu (cf. Lc 13, 29; 14,15); înviaţii vor fi serviţi la masa veşnică de Isus (cf. Lc 12,37); înviaţii vor petrece veşnicia cu Isus, care a fost învierea şi viaţa lor (cf. In 11,25).

Şi iarăşi, la obiecţiile saduceilor materialişti şi hedonişti de ieri şi de astăzi, care au mintea numai la bogăţii şi plăceri trupeşti, Biserica lui Isus le răspunde în această duminică cu pilda altei femei, cu pilda unei mame a şapte fraţi, cu pilda unei mame şi a copiilor ei care n-au trădat credinţa, dar care mai bine au murit martiri decât să trădeze, căci aveau speranţa învierii. Această mamă cu cei şapte fii repetau în auzul păgânilor spre înţelepţirea lor: "Dumnezeu ne va învia la o viaţă nouă şi veşnică. Noi nu ţinem seama de mădularele tăiate de voi, căci credem că le voi primi din nou. Bine este să mori de mâna oamenilor atunci când aştepţi învierea. Noi vom învia" (2Mac 7,1-2.9-14)!

După învierea adusă de Isus, ca rod al pătimirii şi morţii sale, moartea a devenit pentru credincios numai poarta de pe pământ care i se deschide spre cer. De aceea sfântul Paul spunea: "Doresc să mor ca să fiu cu Isus" (cf. Fil 1,21). Sfântul martir Procopius (+ 303) spunea: "Când îl iubeşti pe Isus nu este mai mare plăcere decât să mori pentru el!" Sfântul Gordian (+ 362) îi spunea călăului său: "Îmi pare rău că nu pot muri de mai multe ori pentru Isus al meu!"

Astăzi trebuie să ştim bine, mai ales că suntem în luna noiembrie când ne rugăm în chip special pentru dragii noştri răposaţi, că moartea nu le ia celor credincioşi lumina, ci le stinge doar lampa, deoarece pentru ei se ivesc zorile unei vieţi noi, zorile adevăratei vieţi; moartea face să cadă doar cortina peste lumea lor mică de pe pământ pentru ca ochii lor să li se deschidă spre nemărginit, spre viaţa fără de sfârşit, spre fericirea şi slava infinită a paradisului, de unde dragii noştri ne atrag la ei împreună cu Isus.

Aşa cum martirii Macabei l-au întâlnit pe Antioh Epifanul care nu credea în înviere şi îi ucidea; aşa cum Isus i-a întâlnit pe saduceii hedonişti şi materialişti care nu credeau în înviere şi îl amărau; aşa cum sfântul Paul i-a întâlnit pe atenienii care nu credeau în înviere şi îl luau în râs; tot astfel vom întâlni şi noi oameni care nu vor crede în înviere şi ne vor face să suferim sau chiar să murim. Dar ca Isus, ca sfântul Paul şi ca fraţii Macabei, ca toţi mărturisitorii şi martirii, să le vestim credinţa în învierea lui Isus şi învierea noastră: "Vom învia"! Acesta este şi conţinutul central al lecturii a doua de astăzi: "În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi, ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să fie glorificat la fel ca la voi şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au credinţă" (2Tes 3,1-2)!

Dacă vom pune la inimă toate aceste învăţături sfinte ale lecturilor biblice de astăzi, Dumnezeu ne va trezi într-o zi din morţi şi ne va sătura veşnic cu chipul său (cf. Psalmul responsorial, Ps 17,15). Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.