Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Arini: Misiuni populare

"Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările lui nu s-au terminat". Aceste cuvinte ale profetului Ieremia luate din cartea Lamentațiunilor cap. 3,22 ne-au însoțit în zilele de 24-27 noiembrie 2016 când în Parohia Romano-Catolică din Arini s-au ținut misiuni populare.

Într-adevăr, deși anul dedicat milostivirii divine de către Sfântul Părinte papa Francisc s-a încheiat în mod oficial, rămânem convinși de acest adevăr de credință deoarece "îndurarea Domnului rămâne din veac și până-n veac peste cel care se teme de el și dreptatea lui peste copiii copiilor lor, peste cei care păzesc alianța sa și își aduc aminte de preceptele lui, ca să le împlinească" (Ps 103,17-18).

Sfânta Liturghie de deschidere a avut loc în ziua de joi 24 noiembrie, la ora 16.00, în prezența părintelui decan, pr. Paul Budău, și cu participarea unui număr mare de credincioși. Cuvântul de învățătură ne-a fost împărtășit de către pr. Eduard-Emilian Păduraru, rector ecclesiae la Miroslava, care în tot acest timp ne-a ajutat să redescoperim milostivirea lui Dumnezeu prin abordarea următoarelor teme:

A) Redescoperirea casei milostivirii lui Dumnezeu, Biserica parohială, ca loc al comuniunii fraterne, o casă în care Dumnezeu locuiește și de unde dorește să ne binecuvânteze și să ne întărească cu harurile sale.

B) Redescoperirea chipului milostiv al lui Dumnezeu pe care omul îl pierde prin păcat și trăirea acestei milostiviri mai ales în sacramentele Pocăinței și Euharistiei.

C) Trăirea milostivirii divine, din care ne împărtășim, în relația dintre oameni, în mod deosebit între membrii familiei creștine.

La final părintele ne-a reamintit că viața este trecătoare și că tocmai din acest motiv este necesar să avem o relație sinceră cu Dumnezeu pe care să o trăim în rugăciune, în ascultarea fidelă a cuvântului său pe care ni-l dăruiește cu abundență în Sfânta Scriptură, cuvânt viu și eficient deoarece el hrănește viața, îi dă un sens și îl ajută pe om să o trăiască în mod echilibrat. Nu în ultimul rând părintele ne-a amintit și de necesitatea de a-i aduce mulțumiri lui Dumnezeu pentru toate darurile primite.

Aducem mulțumiri și tuturor părinților confesori care pe parcursul acestor zile i-au ajutat pe credincioși să se împace cu Tatăl ceresc în sacramentul Pocăinței, ajutându-i să trăiască la nivel personal și imediat bucuria regăsirii cu cel pe care l-au părăsit prin păcat.

Pr. Emanuel Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 24-27 noiembrie: Arini: Misiuni populare


 

lecturi: 28.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat