Pr. Arturo Sosa, SJ: Faţa lui Dumnezeu este multicoloră şi multiculturală

De Iacopo Scaramuzzi

Colaborare ("Viaţa noastră se află în a putea colabora cu alţii") şi multiculturalitate ("adevărata faţă a lui Dumnezeu este multicoloră, multiculturală şi extrem de variată"). Acestea sunt cele două "teme fundamentale" pe care părintele Arturo Sosa, ales la 14 octombrie 2016 ca superior al iezuiţilor, le găseşte pentru mandatul său de superior general. În primul său interviu, la biroul de comunicare al Congregaţiei care l-a ales ca succesor al sfântului Ignaţiu, iezuitul venezuelean citeşte alegerea sa "ca o confirmare a liniei începute în Congregaţie în timpul lui Arrupe" după Conciliul al II-lea din Vatican.

"Accentul pus pe colaborarea nu este o consecinţă a faptului că nu ne descurcăm singuri, ci - subliniază părintele Sosa - este că nu vrem să acţionăm singuri. Societatea lui Isus nu are sens fără colaborarea cu alţii. De aceea suntem chemaţi la o enormă convertire, pentru că în multe părţi încă trăim cu nostalgia timpului când făceam tot, aşa încât nu există alt remediu decât să împărtăşim misiunea. Cred profund că este adevărat contrariul: viaţa noastră se află în a putea colabora cu alţii. Cealaltă temă este aceea a multiculturalităţii/interculturalităţii, pentru că este proprie a Evangheliei. Evanghelia este o chemare la convertire a tuturor culturilor pentru a le garanta drept culturi şi a le duce la Dumnezeu. Adevărata faţă a lui Dumnezeu este multicoloră, multiculturală şi extrem de variată. Dumnezeu nu este un Dumnezeu omogen. Este total contrariul. Creaţia ne arată în fiecare aspect diversitatea, cum lucrurile sunt unele completare a celorlalte. Dacă Societatea reuşeşte să fie imagine a acestui lucru, va fi ea însăşi expresie a acestei feţe a lui Dumnezeu. Cred - afirmă părintele Sosa - că, după Conciliu, Societatea a ajuns la această varietate culturală. Am reuşit să ne înrădăcinăm în orice parte a lumii, şi de aici se nasc vocaţii care, şi unele ca şi altele, sunt autentice. Poţi întâlni iezuiţi, adevăraţi iezuiţi, pretutindeni, de orice culoare, în orice activitate. Cred că acesta este un semn al Bisericii pentru lume. În diversitatea noastră suntem uniţi de legătura cu Isus şi cu Evanghelia şi de aici derivă creativitatea Societăţii şi a persoanelor cu care împărtăşim misiunea".

La 31-lea superior al Societăţii lui Isus relatează pasajele mai importante ale vieţii sale. "M-am născut în perioada foarte scurtă de democraţie pe care am trăit-o în prima jumătate a secolului al XX-lea în Venezuela, în 1948. M-am născut la 12 noiembrie, şi în ziua de 24 a aceleiaşi luni a fost o lovitură de stat împotriva primului preşedinte ales democratic în ţară, începând de la independenţă", aminteşte Sosa. Tata, economist şi avocat, de două ori în guvern, "era un om foarte neliniştit, călătorea mult în afara şi în interiorul ţări. Dacă în acea epocă existau în Venezuela zece persoane care citeau revista Time, el era unul dintre ei". Iezuitul explică: "Eram o familie foarte catolică, deşi cu o religiozitate care se exprima puţin". Printre valorile învăţate în familie, "am crescut luptând mereu pentru a merge un pic mai departe decât ceea ce exista". Apoi era acolo colegiul de iezuiţi la Caracas, frecventat de când era mic: "Pentru mine era ca o a doua casă. După cum spunea mama, era prima casă, pentru că nu eram niciodată acasă". Printre iezuiţi, şi îndeosebi în contact cu "fraţii" care nu erau preoţi (bucătari, şoferi de autocar, alţi şoferi... şi învăţători) o vocaţie care se naşte "experimentând dimensiunea sensului vieţii atunci când te dedici altora".

Sosa se opreşte îndelung asupra timpului Conciliului: "Conciliul a avut pentru mine multă importanţă, a fost fără îndoială o mare veste. L-am urmărit ca pe un roman". Şi în acea epocă a fost şi alegerea părintelui Arrupe, istoric superior general al iezuiţilor din 1965 până în 1983, "o altă gură de aer nou". Apoi vine "documentul de la Rio", scris de Arrupe şi de provincialii din America Latină, şi, după câteva luni, Conferinţa Episcopală Latinoamericană la Meddelin. Pentru o Biserică, cea venezueleană, "practic exterminată în timpul secolului al XIX-lea", aceste eveniment, Conciliul al II-lea din Vatican, Rio, Meddelin "erau într-un fel Biserica ce a găsit propria forţă în oameni, a găsit propria forţă în credinţa poporului: din această credinţă trebuie să trăim şi cu ea vom fi capabili să generăm o altă Biserică".

Superiorul iezuiţilor reparcurge apoi articulaţiile formării sale, prima mutare la Roma ("A trebuit cu neplăcere la Roma, pentru că în Venezuela nu era posibil să se studieze teologie"), întoarcerea în Venezuela, naşterea centrelor de cercetare şi acţiune socială a iezuiţilor latinoamericani şi îndeosebi, în Venezuela, a centrului Gumilla, "de la numele unui iezuit care a lucrat în Amazonia" şi care a scris un mare număr de opere despre antropologia botanică". Şi apoi provincialatul în fruntea iezuiţilor venezuelani, primele funcţii în curia generală a iezuiţilor la Roma, cu părintele Adolfo Nicolas, predecesorul, ca superior, şi a doua mutare la Roma: "După câţiva ani, asistentul mi-a trimis un mail cerându-mi: «Cum ai vedea posibilitatea de a lucra ca responsabil al caselor internaţionale de la Roma?» şi eu i-am trimis clasicul răspuns ca iezuit: «Am intrat în Societate pentru a vedea ceea ce-mi spun, nu ceea ce vreau, totuşi mi se pare că...» şi i-am explicat toate argumentele pentru a spune nu. După câteva săptămâni îmi vine numirea".

În sfârşit, alegerea din partea celei de-a 36-a congregaţii generale a iezuiţilor, încă în desfăşurare. "Cred că a fost considerată o valoare experienţa muncii locale sau internaţionale şi n-am îndoieli că ultimii ani pe care i-am petrecut la Roma au de-a face cu asta. Dar mai ales - subliniază Sosa - mi se pare că înţeleg că sunt unul dintre mulţii iezuiţi din Societatea latinoamericană care a încercat să pună în practică ceea ce congregaţiile au spus în ultimii 40 de ani. Înţeleg asta ca o confirmare a liniei începute în Societate pe timpul lui Arrupe. Înţeleg această alegere ca o confirmare a ceea ce trebuie să continuăm în viitor". Cu încurajarea papei Francisc, care "ne încurajează să mergem mai departe, ca şi cum ar spune: «Sunteţi încă foarte în urmă faţă de ceea ce puteţi face»". Şi dacă Societatea "nu are multe îndoieli cu privire la care este misiunea sa", marea provocare, acum, este "în ce mod ne organizăm pentru a fi eficace în această misiune". Pentru aceasta este necesară "profunzimea intelectuală, pentru că nu e vorba de a copia modele, ci de a crea. A crea înseamnă a înţelege. Şi este o procedură intelectuală foarte grea. A înţelege ceea ce se întâmplă în lumea de astăzi, în Biserica de astăzi, a reuşi să înţelegem credinţa... asta ne poate da cheia pentru a centra misiunea noastră pe ceea ce deja a adunat un mare consens şi a găsi modurile cele mai eficace de a face asta".

(După Vatican Insider, 4 noiembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.