Urările lui Francisc adresate lui Chiril pentru cei 70 de ani. În dar o relicvă a sfântului Francisc
"Aș vrea să transmit Sanctității Voastre, iubitul meu frate întru Cristos, o urare personală și asigurarea rugăciunilor mele fervente cu ocazia celei de-a 70-a aniversări". Cu aceste cuvinte, papa Francisc a adresat patriarhului Chiril urările sale personale pentru a 70-a zi de naștere a conducătorului Bisericii ruse, ale cărei celebrări s-au încheiat ieri după trei zile de sărbătoriri și întâlniri la nivel înalt.
Mesajul papei - difuzat în italiană de Patriarhia de Moscova - a fost încredințat ieri de cardinalul Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, în timpul unei întâlniri în reședința Patriarhiei la mănăstirea Danilovsky, în Moscova. "Mulțumesc Domnului - scrie pontiful în mesaj - pentru binecuvântarea sa generoasă și pentru darul vieții și al slujirii de păstor al Bisericii Ortodoxe Ruse oferit dumneavoastră. Mulțumesc pentru contribuția dumneavoastră personală la apropierea dintre Bisericile noastre și cu mare căldură îmi amintesc de întâlnirea noastră".
Apoi Bergoglio a dăruit primatului ortodox câteva relicve ale sfântului Francisc de Assisi. "Mulțumind încă o dată pentru o parte a relicvelor sfântului Serafin de Sarov - a scris el - sunt bucuros să ofer o parte din relicvele sfântului Francisc de Assisi, ocrotitorul meu ceresc". "Acești doi sfinți minunați - a adăugat el - mijlocesc pentru noi la Dumnezeu pentru ca să lucrăm în mod mai armonizat pentru a obține pacea și o unitate completă. Pentru aceasta se roagă Isus".
La întâlnire au participat din partea Bisericii Ortodoxe ruse: președintele Departamentului pentru Relații Ecleziastice Externe mitropolit Hilarion de Volokolamsk, rectorul Academiei teologice din Sankt Petersburg arhiepiscop Amvrosij de Peterhof, vicepreședintele DECR arhimandrit Filaret (Bulekov) și colaboratorul de la DECR preot Aleksej Dikarev. Pentru a reprezenta Biserica Catolică era prezenți în schimb nunțiul apostolic din Federația Rusă, arhiepiscop Celestino Migliore, și responsabilul secțiunii orientale de la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, monsenior Hyacinthe Destivelle.
Primatul ortodox le-a exprimat lor propria recunoștință pentru participarea la celebrările aniversării zilei sale de naștere. "Interpretez asta ca un gest bun din partea Bisericii catolice romane - a spus el - și ca o oportunitate pentru un schimb de opinii cu voi pe agenda noastră comună".
În timpul colocviului, Chiril - informează AsiaNews - a reînnoit apoi auspiciul pentru o ulterioară colaborare cu Sfântul Scaun pentru a readuce pacea în Siria. "Vom continua să lucrăm cu Biserica catolică din Roma, cu reprezentanții săi, pentru a face tot posibilul ca să se pună capăt suferințelor persoanelor și să ducă din nou oamenii la o viață liniștită", a spus el. "Sper ca războiul să se termine și ca în curând să fie ridicată chestiunea reconstruirii Siriei", a adăugat el, subliniind că pentru creștini "este important ca să fie reconstruite și bisericile și ca oamenii să se poată întoarce la viața lor religioasă normală".
Patriarhul n-a evitat să denunțe ineficiența luptei împotriva terorismului, dacă este dusă în mod divizat: "Există două coaliții împotriva terorismului, dar numai o acțiune coordonat menită să ajungă la obiective concrete, poate cu adevărat să înfrângă terorismul", a afirmat el.
"Fie ca Domnul să binecuvânteze toate patriile noastre, toată Rusia istorică, a cărui patriarh sunt, toate popoarele slave frați, care astăzi trăiesc în state independente, dar care se hrănesc dintr-un izvor istoric comun, sfințită în apele lui Dniepr", a adăugat apoi în intervenția sa, cu referință implicită la Ucraina, a cărei reprezentanți nu erau prezenți ieri la Moscova. [S.C]
(După Zenit, 23 noiembrie 2016)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 8.