CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN SUEDIA
CU OCAZIA COMEMORĂRII COMUNE LUTERANO-CATOLICE A REFORMEI
(31 octombrie - 1 noiembrie)

Conferinţă de presă a papei Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Suedia cu ocazia comemorării comune luterane-catolice a Reformei (1 noiembrie 2016)

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Bine aţi venit. Dumneavoastră vorbiţi mult despre "a merge împreună", cu referinţă la diferitele religii. Şi noi am parcurs un drum împreună, unii pentru prima dată: avem un jurnalist suedez - cred că a trecut un pic de timp de la ultima dată când a fost un jurnalist suedez la bord. Să începem de la ei. Elin Swedenmark, de la agenţia suedeză "TT".

Papa Francisc:

Înainte de toate aş vrea să vă salut şi să vă mulţumesc pentru munca pe care aţi făcut-o, pentru frigul pe care l-aţi îndurat... Dar am plecat la timp, deoarece spun că în această seară [temperatura] va coborî cu alte 5 grade. Am plecat la timp! Multe mulţumiri. Mulţumiri pentru compania şi pentru munca voastră.

Elen Swedenmark:

Mulţumesc. Vă salut. Ieri, Sfinte Părinte, aţi vorbit despre revoluţia duioşiei. În acelaşi timp, vedem că tot mai multe persoane care provin din ţări precum Siria sau Irak caută refugiu în ţări europene. Însă unii reacţionează cu frică şi chiar există persoane care cred că venirea acestor refugiaţi poate să ameninţe cultura creştinismului din Europa. Care este mesajul dumneavoastră pentru oamenii care se tem de această dezvoltare a situaţiei şi care este mesajul dumneavoastră pentru Suedia care după o lungă tradiţie de primire a refugiaţilor acum începe să închidă propriile graniţe?

Papa Francisc:

Înainte de toate, eu ca argentinian şi sudamerican mulţumesc mult Suediei pentru această primire, pentru că mulţi argentinieni, chilieni, uruguayeni în timpul dictaturilor militare au fost primiţi în Suedia. Suedia are o lungă tradiţie de primire. Şi nu numai să primească, ci să integreze, să caute imediat casă, şcoală, loc de muncă... să integreze un popor. Mi-au spus statistica - poate că greşesc, nu sunt sigur - dar ceea ce-mi amintesc - pot să greşesc - câţi locuitori are Suedia? Nouă milioane? Din aceste 9 milioane - mi-au spus - 850 de mii ar fi "noi suedezi", adică migranţi sau refugiaţi sau copiii lor. Acesta este primul lucru. Al doilea: trebuie să se distingă între migrant şi refugiat, nu-i aşa? Migrantul trebuie să fie tratat cu anumite reguli pentru că a migra este un drept dar este un drept foarte reglementat. În schimb, a fi refugiat vine dintr-o situaţie de război, de angoasă, de foamete, dintr-o situaţie teribilă şi starea de refugiat are nevoie de mai multă grijă, de mai multă muncă. Şi în asta, Suedia a dat mereu un exemplu în a aranja, în a face să se înveţe limba, cultura şi chiar în a integra în cultură. Cu privire la acest aspect al integrării culturilor, nu trebuie să ne înspăimântăm, pentru că Europa s-a format cu o continuă integrare de culturi, atâtea culturii... Cred că - asta n-o spun în mod ofensator, nu, nu, ci ca o curiozitate - faptul că astăzi în Islanda practic un islandez, cu limba islandeză de astăzi, poate să citească lucrările sale clasice de mii de ani fără dificultate, înseamnă că este o ţară cu puţine imigraţii, puţine "valuri" aşa cum a avut Europa. Europa s-a format cu migraţiile...

Apoi, ce părere aveţi despre ţările care închid graniţele: cred că în teorie nu se poate închide inima în faţa unui refugiat, dar e nevoie şi de prudenţa guvernanţilor: trebuie să fie foarte deschişi ca să-i primească, dar şi să calculeze cum să-i pună în ordine, pentru că un refugiat nu trebuie numai primit, el trebuie integrat. Şi dacă o ţară are o capacitate de douăzeci de integrări, să spunem aşa, să facă până la douăzeci. Alta mai mult, să facă mai mult. Dar întotdeauna inima deschisă: nu este uman a închide uşile, nu este uman a închide inima şi pe parcurs asta se plăteşte. Aici, se plăteşte politic; aşa cum se poate plăti politic şi o imprudenţă în calcule, în a-i primi mai mult pe cei care se pot integra. Deoarece, care este pericolul atunci când un refugiat sau un migrant - asta e valabil pentru amândoi - nu este integrat? Îmi permit un cuvânt - poate că este un neologism - se ghetozează, adică intră într-un ghetou. Şi o cultură care nu se dezvoltă în raport cu cealaltă cultură, acest lucru este periculos. Eu cred că cel mai rău sfătuitor pentru ţările care tind să închidă graniţele este frica, iar cel mai bun sfătuitor este prudenţa.

Am vorbit cu un funcţionar din guvernul suedez, în aceste zile, şi îmi spunea despre unele dificultăţi în acest moment - acest lucru este valabil pentru ultima ta întrebare -, unele dificultăţi pentru că vin atâţia încât nu se face la timp pentru a-i aşeza, pentru a găsi şcoală, casă, loc de muncă, pentru a învăţa limba. Prudenţa trebuie să facă acest calcul. Însă Suedia... eu nu cred că dacă Suedia diminuează capacitatea sa de primire face asta din egoism sau pentru că a pierdut capacitatea aceea; dacă există ceva de acest gen este datorită acestui ultim lucru pe care l-am spus: astăzi atâţia privesc la Suedia deoarece îi cunosc primirea, însă pentru a-i aşeza nu există timpul necesar pentru toţi. Nu ştiu dacă am răspuns. Mulţumesc.

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum o întrebare de la televiziunea suedeză: Anna Cristina Kappelin, de la Sveriges TV.

Anna Cristina Kappelin:

Bună ziua. Suedia, care a găzduit această importantă întâlnire ecumenică, are o femeie în fruntea propriei Biserici. Ce părere aveţi despre asta? Este realist să ne gândim la femei-preoţi şi în Biserica catolică, în următoarele decenii? Şi dacă nu, de ce? Preoţilor catolici le este frică de competiţie?

Papa Francisc:

Citind un pic istoria acestei zone, unde am fost, am văzut că a existat o regină care a rămas văduvă de trei ori; şi am spus: "Această femeie este puternică!". Şi mi-au spus: "Femeile suedeze sunt foarte puternice, foarte harnice şi pentru aceasta unii bărbaţi suedezi caută o femeie de o altă naţionalitate". Nu ştiu dacă este adevărat!... Cu privire la hirotonirea de femei în Biserica catolică, ultimul cuvânt clar a fost dat de sfântul Ioan Paul al II-lea şi acesta rămâne. Asta rămâne. Cu privire la competiţie, nu ştiu...

[întrebare a aceleiaşi jurnaliste, în afara încadrării]

Papa Francisc:

Dacă citim bine declaraţia făcută de sfântul Ioan Paul al II-lea, merge în linia aceea. Da. Dar femeile pot face atâtea lucruri, mai bine decât bărbaţii. Şi în domeniul dogmatic - pentru a clarifica, probabil pentru a da o claritate, nu numai a face referinţă la un document -, în ecleziologia catolică există două dimensiuni: dimensiunea petrină, care este aceea a apostolilor - Petru şi colegiul apostolic, care este pastoraţia episcopilor - şi dimensiunea mariană, care este dimensiunea feminină a Bisericii. Şi acest lucru l-am spus de mai multe ori. Eu mă întreb, cine este mai important în teologia şi în mistica Bisericii: apostolii sau Maria, în ziua de Rusalii? Este Maria! Mai mult: Biserica este femeie. Este Biserica (substantiv feminin nu masculin). Şi Biserica se căsătoreşte cu Isus Cristos. Este un mister nupţial. Şi în lumina acestui mister se înţelege motivul acestor două dimensiuni: dimensiunea petrină, adică episcopală, şi dimensiunea mariană, cu tot ceea ce este maternitatea Bisericii, dar în sens mai profund. Nu există Biserica fără această dimensiune feminină, pentru ea însăşi este feminină.

Greg Burke:

Mulţumim. Acum este o întrebare a lui Austen Ivereigh, nu ştiu dacă vorbeşte în spaniolă sau în porteño...; şi dacă Eva Fernandez poate să vină mai aproape...

Austin Ivereigh (în spaniolă):

Multe mulţumiri, Sfinte Părinte. Această toamnă a fost foarte bogată în întâlniri ecumenice cu Bisericile tradiţionale: cea ortodoxă, cea anglicană şi acum cea luterană. Dar cea mai mare parte a protestanţilor de astăzi din lume este de tradiţie evanghelică, penticostală... Am auzit că în ajunul Rusaliilor de anul viitor se va ţine un eveniment la Circo Massimo pentru a celebra a 50-a aniversare a Reînnoirii Carismatice. Dumneavoastră aţi făcut multe iniţiative - probabil prima dată pentru un Papă - în 2014 cu liderii evanghelici. Ce s-a întâmplat cu aceste iniţiative şi ce vă aşteptaţi să obţineţi de la reuniunea, de la întâlnirea din anul viitor? Multe mulţumiri.

Papa Francisc (în spaniolă):

Cu aceste iniţiative... Eu aş spune că am făcut două tipuri de iniţiative. Una când am mers la Caserta la Biserica carismatică, şi în aceeaşi linie când la Torino am mers la Biserica valdeză. O iniţiativă de reparaţie şi de cerere de iertare, deoarece catolicii... parte, parte din Biserica catolică nu s-a comportat creştineşte, bine, faţă de ei. Şi acolo trebuie să se ceară iertare şi să se vindece o rană.

Cealaltă iniţiativă a fost aceea a dialogului, şi asta deja pornind de la Buenos Aires. De exemplu, la Buenos Aires am făcut trei întâlni la Luna Park care are o capacitate de 7.000 de persoane. Trei întâlniri ale credincioşilor evanghelici şi catolici în linia Reînnoirii Carismatice, dar şi deschisă. Şi întâlniri care durau toată ziua: predica un pastor, un episcop evanghelic şi predica un preot catolic sau un episcop catolic; sau doi şi doi, se alternau. În două dintre acele întâlniri, dacă nu în toate trei, dar în două cu siguranţă, a predicat părintele Cantalamessa, care este predicatorul Casei Pontificale.

Cred că acest lucru derivă deja de la pontificatele precedente, şi de când eu eram la Buenos Aires, şi asta ne-a făcut bine. Şi a făcut şi reculegeri spirituale de trei zile cu pastori şi preoţi împreună, predicate şi ele de pastori şi de un preot sau un episcop. Şi asta a ajutat mult dialogul, înţelegerea, apropierea, munca... mai ales lucrul cu cei mai nevoiaşi. Împreună. Şi respectul, marele respect. Asta cu referinţă la iniţiative, deja de la Buenos Aires... Aici la Roma am avut diferite reuniuni cu pastori, deja două sau trei. Unii au venit din SUA şi de aici, din Europa.

Apoi ceea ce dumneavoastră aţi menţionat este celebrarea pe care o organizează ICCRS [International Catholic Charismatic Renewal Services], celebrarea pentru cei 50 de ani ai Reînnoirii Carismatice, care s-a născut ecumenică şi de aceea va fi o celebrare ecumenică în acest sens şi se va ţine la Circo Massimo. Eu prevăd - dacă Dumnezeu îmi dă viaţă - să merg ca să vorbesc acolo. Mi se pare că durează două zile, însă încă nu este organizată. Ştiu că se va ţine în ajunul Rusaliilor şi eu voi vorbi într-un moment oarecare. Cu privire la Reînnoirea Carismatică şi cu privire la penticostali: cuvântul "penticostal", denumirea "penticostal" astăzi este ambiguă, pentru că se referă la multe lucruri, multe asociaţii, multe comunităţi ecleziale care nu sunt egale, ba chiar sunt opuse. Aşadar, trebuie să fim mai precişi. Adică, aşa de mult s-a răspândit încât a devenit un termen ambiguu. În Brazilia acest lucru este tipic, unde s-a propagat mult.

Reînnoirea Carismatică se naşte... - şi unul dintre primii opozanţi care a existat în Argentina este cel care vă vorbeşte - pentru că eu eram provincial al iezuiţilor în acea perioadă, când a început în Argentina, şi eu le-am interzis iezuiţilor să aibă de-a face cu ei. Şi am spus public că atunci când se făcea o celebrare liturgică trebuia să se facă un lucru liturgic şi nu o "şcoală de samba". Acel lucru l-am spus. Şi astăzi gândesc contrariul, când lucrurile sunt bine făcute.

Mai mult, la Buenos Aires, în fiecare an o dată pe an aveam în catedrală Liturghia mişcării Reînnoirea Carismatică, la care veneau toţi. Deci, şi eu am experimentat un proces de recunoaştere a ceea ce Reînnoirea a dat bun Bisericii. Şi nu trebuie uitată marea figură a cardinalului Suenens, care a avut acea viziune profetică şi ecumenică.

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum Eva Fernández de la Cadena "Cope", pentru radioul spaniol.

Eva Fernández (în spaniolă):

Sfinte Părinte, mi-ar plăcea să vă pun această întrebare în italiană, dar încă nu mă simt în stare. În urmă cu puţin timp, dumneavoastră aţi fost cu Nicolás Maduro, preşedintele Venezuelei. Ce senzaţie v-a dat această întâlnire şi care este opinia dumneavoastră cu privire la începerea colocviilor? Multe mulţumiri, Sfinte Părinte.

Papa Francisc:

Da, preşedintele Venezuelei a cerut o întâlnire pentru că el venea din Orientul Mijlociu, din Qatar, din celelalte Emirate şi făcea escală tehnică la Roma. Ceruse o întâlnire înainte. A venit în 2013; apoi ceruse o altă întâlnire, dar s-a îmbolnăvit şi n-a putut să vină; şi a cerut-o pe asta. Când un preşedinte cere, este primit, cu atât mai mult cu cât era la Roma, în escală. L-am ascultat, jumătate de oră, la acea întâlnire; l-am ascultat, i-am pus câteva întrebări şi am ascultat părerea sa. Este mereu bine a asculta toate părerile. Am ascultat părerea sa. Cu referinţă la al doilea aspect, dialogul. Este unicul drum pentru toate conflictele! Pentru toate conflictele. Ori se dialoghează ori se strigă, dar nu există alt drum.

Eu cu inima mă străduiesc în întregime în dialog şi cred că trebuie să se meargă pe acel drum. Nu ştiu cum se va termina, nu ştiu, pentru că este foarte complex, dar oamenii care sunt angajaţi în dialog sunt oameni de statură politică importantă. Zapatero, care a fost de două ori preşedinte al guvernului Spaniei, şi Restrepo [şi toate părţile] au cerut Sfântului Scaun să fie prezent în dialog. Şi Sfântul Scaun l-a desemnat pe nunţiul din Argentina, monseniorul Tscherrig, care cred că este acolo, la masa negocierilor. Însă dialogul care favorizează negocierea este unicul drum pentru a ieşi din conflicte, nu există alt drum... Dacă Orientul Mijlociu ar fi făcut asta, câte vieţi ar fi fost cruţate! [n.r. E.S. Mons. Tscherrig l-a înlocuit în prima reuniune pe E.S. Mons. Claudio Maria Celli, care a fost desemnat ca însoţitor al negocierii].

Greg Burke:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum de la "Radio France" o avem pe Mathilde Imberty.

Mathilde Imberty:

Sanctitate, ne întoarcem din Suedia, unde secularizarea este foarte puternică, este un fenomen care atinge Europa în general. Ba chiar într-o ţară ca Franţa se estimează că în următorii ani o majoritate de cetăţeni vor fi fără religie. După părerea dumneavoastră, secularizarea este o fatalitate? Cine sunt responsabilii, guvernele laice sau Biserica fiind prea timidă? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Fatalitate, nu. Eu nu cred în fatalităţi! Cine sunt responsabilii? N-aş şti să spun... Tu [adică fiecare] eşti responsabilul. Eu nu ştiu, e un proces... Dar înainte de asta vreau să spun un mic lucru. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit mult despre asta şi în mod clar. Atunci când credinţa devine lâncedă este pentru că, aşa cum spuneţi dumneavoastră, slăbeşte Biserica... Timpurile cele mai secularizate... Dar să ne gândim la Franţa, de exemplu, timpurile mondenizării Curţii: timpurile în care preoţii erau abbé al Curţii, un funcţionalism clerical... Dar lipsea forţa evanghelizării, forţa Evangheliei. Mereu, când există secularizarea putem spune că există unele slăbiciuni în evanghelizare, asta e adevărat... Dar există şi un alt proces, un proces cultural, un proces - cred că odată am vorbit despre asta - al celei de-a doua forme de "incultură", când omul primeşte lumea de la Dumnezeu şi pentru a o face cultură, pentru a o face să crească, a o domina, la un moment dat omul se simte atât de stăpân al acelei culturi - să ne gândim la mitul Turnului Babel - este atât de stăpân al acelei culturi încât începe să fie el creatorul unei alte culturi, dar proprii, şi ocupă locul lui Dumnezeu Creatorul. Şi în secularizare eu cred că mai devreme sau mai târziu se ajunge la păcatului împotriva lui Dumnezeu Creatorul. Omul autosuficient. Nu este o problemă de laicitate, pentru că e nevoie de o laicitate sănătoasă, care este autonomia lucrurilor, autonomia sănătoasă a lucrurilor, autonomia sănătoasă a ştiinţelor, a gândirii, a politicii, este nevoie de o laicitate sănătoasă. Nu, un alt lucru, este mai degrabă un laicism ca acela pe care ni l-a lăsat ca moştenire iluminismul.

Cred că sunt aceste două lucruri: un pic autosuficienţa omului creator de cultură dar care merge dincolo de limite şi se simte Dumnezeu şi un pic şi o slăbiciune în evanghelizare, care devine lâncedă şi creştinii sunt lâncezi. Acolo ne salvează un pic să reluăm autonomia sănătoasă în dezvoltarea culturii şi a ştiinţelor, şi cu sentimentul dependenţei, al faptului de a fi creatură şi nu Dumnezeu; şi în afară de asta să reluăm forţa evanghelizării. Astăzi eu cred că această secularizare este foarte puternică în cultură şi în anumite culturi. Este şi foarte puternică în diferite forme de mondenitate, mondenitatea spirituală. Când intră în Biserică mondenitatea spirituală este cel mai rău. Nu sunt cuvintele mele acestea pe care le voi spune acum, sunt cuvintele cardinalului De Lubac, unul dintre marii teologi de la Conciliul [al II-lea din Vatican]. Spune că atunci când în Biserică intră mondenitatea spirituală, acesta este un mod..., este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla, chiar mai rău decât ceea ce s-a întâmplat în epoca Papilor corupţi. Şi menţionează câteva forme de corupţie a Papilor, nu-mi amintesc bine, dar multe. Mondenitatea. Asta pentru mine este periculos. Şi cu riscul ca asta să pară o predică, o omilie, eu voi spune asta: Isus când se roagă pentru noi toţi la Ultima Cină, cere un lucru pentru noi toţi Tatălui: să nu ne ia din lume ci să ne apere de lume, de mondenitate. Este foarte periculoasă, este o secularizare un pic machiată, un pic travestită, un pic prèt-à-porter, în viaţa Bisericii. Nu ştiu dacă am răspuns ceva...

Greg Burke:

Mulţumim, Sanctitate. Acum de la televiziunea germană "ZDF" Jürgen Erbacher.

Jürgen Erbacher:

Sanctitate, în urmă cu câteva zile aţi întâlnit Santa Marta Group care se ocupă de lupta împotriva sclaviei moderne şi a traficului uman, teme care după părerea mea le îndrăgiţi mult, nu numai ca Papă, ci deja la Buenos Aires v-aţi ocupat de aceste teme. De ce? A fost o experienţă specială sau probabil şi personală? Şi apoi ca german, la începutul anului comemorării Reformei, trebuie să întreb dacă dumneavoastră veţi veni în acea ţară unde a început această Reformă în urmă cu 500 de ani, în timpul acestui an?

Papa Francisc:

Încep cu a doua. Programul călătoriilor din anul viitor nu este făcut. Da, numai se ştie, este aproape sigur că eu voi merge în India şi Bangladesh, dar n-a fost făcut, este o ipoteză.

Cu privire la prima întrebare. Da, eu de mult timp, de la Buenos Aires, ca preot, mereu am avut această nelinişte a cărnii lui Cristos. Faptul că Cristos continuă să sufere, Cristos este răstignit încontinuu în fraţii săi cei mai slabi, m-a înduioşat mereu. Am lucrat ca preot, lucruri mici cu săracii, dar nu exclusiv, lucram şi cu universitarii... Apoi, ca episcop, la Buenos Aires am făcut [iniţiative], şi cu grupuri necatolice şi de necredincioşi, împotriva muncii sclave, mai ales a migranţilor latinoamericani care veneau în Argentina, care vin. Le iau paşaportul şi îi pun la muncă sclavă în întreprinderi, dar închise înăuntru... Odată a luat foc una şi copiii îi aveau la mansardă, morţi toţi şi chiar câţiva care n-au putut să fugă... Cu adevărat sclavi, şi asta m-a înduioşat. Traficul de persoane. Şi am lucrat şi cu două congregaţii de surori care lucrau cu prostituatele, femeile sclave ale prostituţiei. Nu-mi place să spun prostituate: sclave ale prostituţiei. Apoi, o dată pe an, toţi aceşti sclavi ai sistemului făceau o Liturghie la piaţa Constitución, care este una dintre acelea unde ajung trenurile - ca la Termini, gândiţi-vă la Termini -; şi acolo se făcea Liturghia cu toţi. La această Liturghie veneau toate organizaţiile, surorile care lucrau şi chiar grupurile de necredincioşi, dar cu care lucram împreună.

Şi aici se lucrează la fel. Aici în Italia sunt atâtea grupuri de voluntariat care lucrează împotriva oricărei forme de sclavie, fie a muncii fie a femeilor. În urmă cu câteva luni am vizitat una dintre aceste organizaţii şi oamenii... Aici în Italia se lucrează bine în voluntariat. Eu nu m-aş fi gândit vreodată că era aşa. Este un lucru frumos pe care-l are Italia, voluntariatul. Şi asta se datorează parohilor. Oratoriul şi voluntariatul sunt două lucruri care s-au născut din zelul apostolic al parohilor italieni. Dar nu ştiu dacă am răspuns sau ceva...

Greg Burke:

Mulţumim, Sanctitate, ne spun că, dacă vrem să mâncăm, trebuie să mergem.

Papa Francisc:

Vă mulţumesc din nou pentru întrebări, multe mulţumiri, multe mulţumiri! Şi rugaţi-vă pentru mine. Poftă bună!

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.