Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 7 septembrie 2016

28. Milostivirea e cea care mântuieşte (cf. Mt 11,2-6)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Am ascultat un text din Evanghelia lui Matei (11,2-6). Intenţia evanghelistului este aceea de a ne face să intrăm mai profund în misterul lui Isus, pentru a percepe bunătatea sa şi milostivirea sa. Episodul este următorul: Ioan Botezătorul îi trimite pe discipolii săi la Isus - Ioan era în închisoare - pentru a-i pune o întrebare foarte clară: "Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm un altul?" (v. 3). Era chiar în momentul întunericului... Botezătorul îl aştepta cu nelinişte pe Mesia şi în predica sa l-a descris cu nuanţe puternice, ca un judecător care în sfârşit va instaura împărăţia lui Dumnezeu şi va purifica poporul său, răsplătind pe cei buni şi pedepsind pe cei răi. El predica astfel: "Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc" (Mt 3,10). Acum când Isus a început misiunea sa publică printr-un stil diferit; Ioan suferă pentru că se află într-un întuneric dublu: în întunericul închisorii şi al unei celule şi în întunericul inimii. Nu înţelege acest stil al lui Isus şi vrea să ştie dacă este chiar El Mesia, sau trebuie să se aştepte un altul.

Şi răspunsul lui Isus pare la prima vedere să nu corespundă întrebării Botezătorului. De fapt, Isus spune: "Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună. Şi fericit este cel care nu se scandalizează de mine" (v. 4-6). Aici devine clară intenţia Domnului Isus: El răspunde că este instrumentul concret al milostivirii Tatălui, care merge tuturor în întâmpinare aducând mângâierea şi mântuirea, şi în acest mod manifestă judecata lui Dumnezeu. Orbii, şchiopii, leproşii, surzii recuperează demnitatea lor şi nu mai sunt excluşi datorită bolii lor, morţii învie, în timp ce săracilor li se anunţă vestea cea bună. Şi aceasta devine sinteza acţiunii lui Isus, care în acest mod face vizibilă şi tangibilă însăşi acţiunea lui Dumnezeu.

Mesajul pe care Biserica îl primeşte din această relatare a vieţii lui Cristos este foarte clar. Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume pentru a-i pedepsi pe păcătoşi nici pentru a-i nimici pe cei răi. În schimb lor le este adresată invitaţia la convertire pentru ca, văzând semnele bunătăţii divine, să poată regăsi drumul întoarcerii. Aşa cum spune Psalmul: "Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne, / Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta? / La tine însă este iertare / şi ne temem de tine" (130,3-4).

Dreptatea pe care Botezătorul o punea în centrul predicii sale, în Isus se manifestă în primul rând ca milostivire. Şi îndoielile Înaintemergătorului nu vor face decât să anticipeze descumpănirea pe care Isus o va provoca în continuare cu acţiunile sale şi cu cuvintele sale. Aşadar, se înţelege concluzia răspunsului lui Isus. El spune: "Fericit este cel care nu se scandalizează de mine" (v. 6). Scandal înseamnă "piedică". De aceea Isus avertizează cu privire la un pericol deosebit: dacă piedica de a crede sunt mai ales acţiunile sale de milostivire, asta înseamnă că există o falsă imagine a lui Mesia. În schimb, fericiţi cei care, în faţa gesturilor şi a cuvintelor lui Isus, dau glorie Tatălui care este în ceruri.

Avertismentul lui Isus este mereu actual: şi astăzi omul construieşte imagini ale lui Dumnezeu care-l împiedică să guste prezenţa sa reală. Unii îşi fac o credinţă "fă treaba singur" care-l reducă pe Dumnezeu în spaţiul limitat al propriilor dorinţe şi al propriilor convingeri. Dar această credinţă nu este convertire la Domnul care se revelează, dimpotrivă, o împiedică să provoace viaţa noastră şi conştiinţa noastră. Alţii îl reduc pe Dumnezeu la un idol fals; folosesc numele său sfânt pentru a justifica propriile interese sau chiar ura şi violenţa. Pentru alţii, Dumnezeu este numai un refugiu psihologic în care să fie asiguraţi în momentele dificile: este vorba despre o credinţă concentrată asupra ei însăşi, impermeabilă la forţa iubirii milostive a lui Isus care conduce spre fraţi. Alţii îl consideră pe Cristos numai un bun învăţător de învăţături etice, unul dintre atâţia din istorie. În sfârşit, sunt unii care sufocă credinţa într-un raport pur intimist cu Isus, eliminând stimulentul său misionar capabil să transforme lumea şi istoria. Noi creştinii credem în Dumnezeul lui Isus Cristos şi dorinţa sa este aceea de a creşte în experienţa vie a misterului său de iubire.

Aşadar să ne angajăm să nu interpunem nicio piedică în calea acţiunii milostive a Tatălui, ci să cerem darul unei credinţe mari pentru a deveni şi noi semne şi instrumente ale milostivirii.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.