Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Catolicii și ortodocșii. Mons. Bruno Forte: "Reconciliere acum mai apropiată"

De Luca Marcolivio

A XIV-a sesiune plenară a Comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica ortodoxă și Biserica catolică, încheiată săptămâna trecută, reprezintă o cotitură ulterioară pe drumul de reconciliere. Este convins de aceasta Monseniorul Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, dieceză care a găzduit întâlnirea ecumenică.

În mod deosebit, acordul despre primat și sinodalitate a reprezentat o accelerare încurajatoare după aproape un deceniu de stagnare în cadrul acestor întâlniri: de fapt, din 2007 nu mai era produs un document final. Un succes în care probabil a influențat întâlnirea epocală dintre papa Francisc și patriarhul ortodox de Moscova, Chiril, care a avut loc la Havana la 12 februarie.

Unica "umbră" a recentei plenare, abținerea ortodocșilor georgieni cu privire la documentul final, în timp ce rămâne în picioare controversa cu privire la uniați, deși, conform Monseniorului Forte, nu trebuie "emfatizată".

În colocviu cu Zenit, arhiepiscopul de Chieti-Vasto, unul dintre reprezentanții episcopatului italian, mai angajați în ecumenism, a exprimat propria satisfacție pentru rezultatele obținute.

Excelență, care sunt aspectele cele mai semnificative ale acordului catolic-ortodox de la Chieti despre primat și sinodalitate?

În primul rând este foarte important că s-a ajuns la un document comun despre tema primatului și a sinodalității. Din 2007, la Ravenna, nu mai existau rezultate comune: întâlnirile din Cipru, Viena și Amman petrecute în acești ani nu au reușit să exprime un consens. Acum acest lucru s-a petrecut cu singura abținere a Bisericii ortodoxe din Georgia despre unele aspecte. Și este un rezultat important.

Mai în general care au fost punctele de sintonie dintre diferitele Biserici?

S-a afirmat necesitatea unui primul și a unui cap (pentru a folosi limbajul din can. 34 al apostolilor, foarte important pentru ortodocși) nu numai în Biserica locală (episcopul) și la nivel regional (patriarhul), ci și la nivel universal și s-a recunoscut că în comuniunea universală a Bisericilor, acest rol revine Episcopului de Roma, care era prima dintre Bisericile patriarhale din primul mileniu, când Orientul și Occidentul erau uniți.

În schimb, unde s-au întâlnit cele mai mari dezacorduri?

Dificultatea pentru ortodocși este de a admite o putere universală de jurisdicție directă și nemijlocită a Papei asupra întregii Biserici. Totuși ei acceptă că în primul mileniu era decisivă sinergia cu Roma și în Orient.

Care este opinia dumneavoastră cu privire la controversa "uniaților" ucraineni?

Chestiunea este delicată dar nu trebuie emfatizată: fiecare Biserică, în comuniune sau nu cu Roma, trebuie respectată.

Întâlnirea de la Chieti a avut loc la șapte luni de la îmbrățișarea istorică dintre papa Francisc și patriarhul Chiril: în ce măsură a fost receptat evenimentul istoric de raportorii prezenți în zilele trecute?

Desigur aceste întâlniri au avut o mare influență asupra climatului de fraternitate trăit și asupra voinței de a ajunge la un consens.

După un mileniu, putem spune deci că reconcilierea dintre catolici și ortodocși este mai aproape?

Chiar cred că da. Va mai fi nevoie încă de mult drum dar modelul de conjugare între sinodalitate și primat deschide un drum cu siguranță rodnic.

(După Zenit, 28 septembrie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 8.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat