Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat Consiliului Naţional al Ordinului Jurnaliştilor (22 septembrie 2016)

Stimaţi domni şi doamne,

Vă mulţumesc pentru vizita voastră. Îndeosebi îi mulţumesc preşedintelui pentru cuvintele cu care a introdus întâlnirea noastră. Mulţumesc prefectului Secretariatului pentru Comunicare şi pentru cuvintele sale.

Există puţine profesii care au atâta influenţă asupra societăţii ca aceea a jurnalismului. Jurnalistul ocupă un rol de mare importanţă şi în acelaşi timp de mare responsabilitate. Într-un fel voi scrieţi "prima schiţă a istoriei", construind agenda ştirilor şi introducând persoanele la interpretarea evenimentelor. Şi acest lucru este atât de important. Timpurile se schimbă şi se schimbă şi modul de a fi jurnalist. Fie hârtia tipărită fie televiziunea pierd relevanţă faţă de noile media din lumea digitală - în special printre tineri - însă jurnaliştii, când au profesionalism, rămân o coloană de bază, un element fundamental pentru vitalitatea unei societăţi libere şi pluraliste. Şi Sfântul Scaun - în faţa schimbării lumii media - a trăit şi trăieşte un proces de reînnoire a sistemului comunicativ, de la care şi voi ar trebui să beneficiaţi; şi Secretariatul pentru Comunicare va fi punctul natural de referinţă pentru munca voastră preţioasă.

Astăzi aş vrea să împărtăşesc cu voi o reflecţie despre câteva aspecte ale profesiei jurnaliste şi cum poate folosi aceasta pentru îmbunătăţirea societăţii în care trăim. Pentru noi toţi este indispensabil să ne oprim ca să reflectăm asupra a ceea ce facem şi asupra a cum facem. În viaţa spirituală, asta asumă adesea forma unei zile de reculegere, de aprofundare interioară. Cred că şi în viaţa profesională este nevoie de asta, de un pic de timp pentru a se opri şi a reflecta. Desigur, acest lucru nu e uşor în domeniul jurnalistic, o profesie care trăieşte din continui "timpi de predare" şi "date de expirare". Dar, măcar pentru un scurt moment, să încercăm să aprofundăm un pic realitatea jurnalismului.

Mă opresc asupra a trei elemente: a iubi adevărul, un lucru fundamental pentru toţi, dar în special pentru jurnalişti; a trăi cu profesionalism, ceva ce merge dincolo de legi şi regulamente; şi a respecta demnitatea umană, care este mult mai dificil decât se poate crede la prima vedere.

A iubi adevărul înseamnă nu numai a afirma, ci a trăi adevărul, a-l mărturisi cu propria muncă. A trăi şi a munci, aşadar, cu coerenţă faţă de cuvintele care se folosesc pentru un articol de ziar sau un reportaj de televiziune. Chestiunea aici nu este a fi sau a nu fi un credincios. Chestiunea aici este a fi sau a nu fi onest cu sine însuşi şi cu alţii. Relaţia este inima oricărei comunicări. Acest lucru este cu atât mai adevărat pentru cel care face din comunicare propria meserie. Şi nicio relaţie nu poate rezista sau dura în timp dacă se sprijină pe neonestitate. Îmi dau seama că în jurnalismul de astăzi - un flux neîntrerupt de fapte şi evenimente relatate 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână - nu este mereu uşor de ajuns la adevăr, sau măcar apropierea de el. În viaţă nu totul este alb sau negru. Şi în jurnalism trebuie ştiut să se discearnă între nuanţele de cenuşiu ale evenimentelor pe care sunteţi chemaţi să le relataţi. Dezbaterile politice, şi chiar multe conflicte, rar sunt rezultatul dinamicilor foarte clare, în care să se recunoască în mod clar şi incontestabil cine greşeşte şi cine are dreptate. Confruntarea şi uneori ciocnirea, în fond, se nasc tocmai din această dificultate de sinteză între diferitele poziţii. Aceasta este munca - am putea spune şi misiunea - dificilă şi necesară în acelaşi timp a unui jurnalist: să ajungă cât mai aproape posibil de adevărul faptelor şi a nu spune sau a scrie vreodată un lucru care se ştie, în conştiinţă, că nu este adevărat.

Al doilea element: a trăi cu profesionalism înseamnă înainte de toate - dincolo de ceea ce putem găsi scris în codurile deontologice - a înţelege, a interioriza sensul profund al propriei munci. De aici derivă necesitatea de a nu supune propria profesie logicilor intereselor de parte, fie ele economice sau politice. Misiunea jurnalismului, aş îndrăzni să spun vocaţia sa, este aşadar - prin atenţia, grija faţă de căutarea adevărului - să facă să crească dimensiunea socială a omului, să favorizeze construirea unei adevărate cetăţenii. Apoi, în această perspectivă de orizont amplu, a acţiona cu profesionalism înseamnă nu numai a răspunde la preocupările, chiar legitime, ale unei categorii, ci a avea la inimă una din arhitravele structurii unei societăţi democratice. Ar trebui să ne facă să reflectăm faptul că, în cursul istoriei, dictaturile - de orice orientare şi "culoare" - au căutat mereu nu numai să pună stăpânire pe mijloacele de comunicare, ci şi să impună noi reguli profesiei jurnalistice.

Şi al treilea: a respecta demnitatea umană este important în orice profesie, şi în mod deosebit în jurnalism, pentru că şi în spatele simplei relatări a unui eveniment există sentimentele, emoţiile şi, în definitiv, viaţa persoanelor. Adesea am vorbit despre bârfe ca "terorism", despre cum se poate ucide o persoană cu limba. Dacă acest lucru este valabil pentru persoanele individuale, în familie sau la locul de muncă, cu atât mai mult este valabil pentru jurnalişti, pentru că glasul lor poate să ajungă la toţi, şi aceasta este o armă foarte puternică. Jurnalismul trebuie să respecte mereu demnitatea persoanei. Un articol este publicat astăzi şi mâine va fi înlocuit de un altul, însă viaţa unei persoane defăimate pe nedrept poate să fie distrusă pentru totdeauna. Desigur, critica este legitimă, şi voi spune mai mult, necesară, aşa ca şi denunţarea răului, dar acest lucru trebuie să fie făcut mereu respectându-l pe celălalt, viaţa sa, afectele sale. Jurnalismul nu poate să devină o "armă de distrugere" a persoanelor şi chiar a popoarelor. Nici nu trebuie să alimenteze frica în faţa schimbărilor sau fenomenelor cum sunt migraţiile forţate de război sau de foamete.

Doresc ca tot mai mult şi pretutindeni jurnalismul să fie un instrument de construcţie, un factor de bun comun, un accelerator de procese de reconciliere; să ştie să respingă tentaţia de a accentua ciocnirea, cu un limbaj care suflă în focul diviziunilor, şi mai degrabă să favorizeze cultura întâlnirii. Voi jurnaliştii puteţi să amintiţi tuturor în fiecare zi că nu există conflict care să nu poată fi rezolvat de femei şi bărbaţi de bunăvoinţă.

Vă mulţumesc pentru această întâlnire; vă urez tot binele pentru munca voastră. Domnul să vă binecuvânteze. Vă însoţesc cu rugăciunea mea şi simpatia mea şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 6.