Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (21 august 2016)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pagina evanghelică de astăzi ne îndeamnă să medităm asupra temei mântuirii. Evanghelistul Luca relatează că Isus este în călătorie spre Ierusalim și în timpul parcursului se apropie de El cineva care-i pune această întrebare: "Doamne, sunt puțini cei mântuiți?" (Lc 13,23). Isus nu dă un răspuns direct, ci mută dezbaterea pe un alt plan, cu un limbaj sugestiv, pe care la început probabil că discipolii nu-l înțeleg: "Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre, și nu vor putea!" (v. 24). Cu imaginea porții, El vrea să-i facă pe ascultătorii săi să înțeleagă că nu este chestiune de număr - câți se vor mântui -, nu contează a ști câți, ci este important ca toți să știe care este drumul care conduce la mântuire.

Acest parcurs prevede ca să se treacă printr-o poartă. Dar unde este poarta? Cum este poarta? Cine este poarta? Însuși Isus este poarta. O spune El în Evanghelia lui Ioan: "Eu sunt poarta" (In 10,9). El ne conduce în comuniunea cu Tatăl, unde găsim iubire, înțelegere și ocrotire. Dar, se poate întreba, pentru ce este strâmtă această poartă? Pentru ce spune că este strâmtă? Este o poartă strâmtă nu pentru că este asupritoare, ci pentru că ne cere să restrângem și să înfrânăm orgoliul nostru și frica noastră, pentru a ne deschide cu inimă umilă și încrezătoare Lui, recunoscându-ne păcătoși, oameni care au nevoie de iertarea sa. Pentru aceasta este strâmtă: pentru a înfrâna orgoliul nostru, care ne umflă. Poarta milostivirii lui Dumnezeu este strâmtă dar mereu deschisă larg pentru toți! Dumnezeu nu face preferințe, ci îi primește mereu pe toți, fără deosebiri. O poartă strâmtă pentru a restrânge orgoliul nostru și frica noastră; o poartă deschisă larg pentru că Dumnezeu ne primește fără deosebiri. Și mântuirea pe care El ne-o dăruiește este un flux neîncetat de milostivire, care dă la o parte orice barieră și deschide perspective surprinzătoare de lumină și de pace. Poarta strâmtă dar mereu deschisă larg: nu uitați asta.

Isus astăzi ne adresează, încă o dată, o invitație insistentă să mergem la El, să trecem prin poarta vieții depline, reconciliate și fericite. El așteaptă pe fiecare dintre noi, orice păcat am fi comis, pentru a ne îmbrățișa, pentru a ne oferi iertarea sa. Numai El poate transforma inima noastră, numai El poate da sens deplin existenței noastre, dăruindu-ne bucuria adevărată. Intrând pe poarta lui Isus, poarta credinței și a Evangheliei, noi vom putea ieși din atitudinile lumești, din obișnuințele rele, din egoisme și din închideri. Când există contactul cu iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, există schimbarea autentică. Și viața noastră este luminată de lumina Duhului Sfânt: o lumină care nu se poate stinge!

Aș vrea să vă fac o propunere. Să ne gândim acum, în tăcere, pentru o clipă la lucrurile pe care le avem înlăuntrul nostru și care ne împiedică să trecem prin poartă: orgoliul meu, mândria mea, păcatele mele. Și apoi, să ne gândim la cealaltă poartă, cea deschisă larg de milostivirea lui Dumnezeu care în partea cealaltă ne așteaptă pentru a da iertarea.

Domnul ne oferă atâtea ocazii pentru a ne mântui și a intra prin poarta mântuirii. Această poartă este ocazia care nu trebuie irosită: nu trebuie să facem discursuri academice despre mântuire, ca acel ins care s-a adresat lui Isus, ci trebuie să profităm de ocaziile de mântuire. Pentru că la un moment dat "stăpânul casei se va scula și va închide poarta" (v. 25), așa cum ne-a amintit Evanghelia. Dar dacă Dumnezeu este bun și ne iubește, de ce va închide poarta la un moment dat? pentru că viața noastră nu este un joc video sau o telenovelă; viața noastră este serioasă și obiectivul care trebuie obținut este important: mântuirea veșnică.

Fecioarei Maria, Poarta cerului, să-i cerem să ne ajute să profităm de ocaziile pe care Domnul ni le oferă pentru a trece prin poarta credinței și a intra astfel pe un drum larg: este drumul mântuirii capabil să-i primească pe toți cei care se lasă implicați de iubire. Iubirea e cea care mântuiește, iubirea care deja pe pământ este izvor de fericire al celor care, în blândețe, în răbdare și în dreptate, uită de ei înșiși și se dăruiesc altora, în special celor mai slabi.

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

A ajuns la mine știrea tristă despre atentatul sângeros care a lovit ieri iubita Turcie. Să ne rugăm pentru victime, pentru cei morți și cei răniți și să cerem darul păcii pentru toți.

Bucură-te, Marie...

Salut cordial pe toți pelerinii romani și pe cei care provin din diferite țări, îndeosebi pe credincioșii din Kalisz (Polonia), Gondomar (Portugalia); aș vrea să salut în manieră specială pe noii seminariști de la Colegiul Pontifical Nord American. Bine ați venit la Roma!

Salut Asociația Preasfântul Răscumpărător din Manfredonia, pe motocicliștii din Polesine, pe credincioșii din Delianuova și pe cei din Verona care au venit în pelerinaj pe jos. Salut tinerii din Padulle, veniți pentru o slujire la masa Caritas-ului din Roma.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat