Istoriile celor 21 de refugiaţi sirieni care au luat masa cu papa

De la durere la speranţă

Refugiaţii sirieni primiţi de papa Francisc continuă parcursul lor de integrare: deja vorbesc italiana şi pot privi, destăinuiesc ei emoţionaţi, "în sfârşit cu speranţă la ziua de mâine". În timpul prânzului la Casa "Sfânta Marta", joi 11 august 2016, papa Francisc i-a salutat şi i-a ascultat personal pe toţi oaspeţii săi, unul câte unul.

"Viaţa lor - notează Daniela Pompei, responsabilă a serviciului pentru migranţi din comunitatea Sfântul Egidiu - s-a schimbat în câteva ore. Aşadar, n-are nimic de-a face cu situaţia precară din lagărul de refugiaţi: apoi să nu vorbim despre ororile lăsate în urmă în infernul sirian, atât în Damasc cât şi în teritoriile ocupate de ISIS, până la traversarea în barcă din Turcia pentru a ajunge la Lesbo".

Fiecare dintre ei are "o istorie impresionantă" pe care a voit s-o împărtăşească lui Francisc. Dar acum asupra amintirii momentelor cu adevărat dramatice începe, în sfârşit, să prevaleze "sentimentul speranţei într-o zi de mâine mai bună". Şi astfel primele trei familii, sosite la 16 aprilie, au terminat procedurile birocratice: toţi au fost deja recunoscuţi refugiaţi şi sunt în aşteptarea permisului de şedere electronic cu validitate de cinci ani şi a titlului de călătorie. În schimb, pentru cele unsprezece persoane sosite la 16 iunie au fost demarate procedurile pentru recunoaşterea statusului de refugiaţi şi, în unele cazuri, sunt de acum terminate. Şi între timp toţi au "primit şi asistenţa medicală care nu era asigurată în lagărele de refugiaţi".

În jurul mesei, la Casa "Sfânta Marta", s-au împletit istoriile refugiaţilor. Iată Nor Essa şi Hasan Zaheda, pe care Papa deja îi cunoscuse în avion, la întoarcerea din Grecia. Musulmani în vârstă de treizeci de ani din Damasc, ea biologă şi el agronom şi arhitect de grădini, trăiau cu fiul lor Riad, de 2 ani, într-o zonă periferică a oraşului, Al Zapatani, foarte riscantă pentru că era bombardată încontinuu. Hasan şi Nor nu voiau să lupte şi astfel "pentru a evita repercusiuni", împreună cu copilul, au fugit spre Turcia, unde i-au contactat pe traficanţi pentru a ajunge în Grecia. După numeroase tentative eşuate, au ajuns într-un fel la Lesbo. "Primul lor gând este Riad", au voit cu putere ca să frecventeze imediat creşa chiar la palatul Leopardi, în piaţa Santa Maria in Trastevere, unde familia a trăit iniţial. Acum caută un loc de muncă şi Nor are intenţia să participe la concursurile universitare pentru doctorat, având încredere în studiile sale din Franţa. Deocamdată trăiesc într-un apartament cu două camere în via dei Cappellari, pus la dispoziţie de o binefăcătoare.

În avion cu Papa erau şi Ahad Ramy Al Sharkaji şi Suhila Ayiad. Urmează să împlinească cincizeci de ani şi au trei copii: Rachid, 18 ani împliniţi lunea trecută, Abdelmajid, 16 ani, şi Kudus, 8 ani. Musulmani, sunt originari din Deir El Zor, o zonă cucerită de ISIS. Ramy este un decorator de mobile, Suhila este o croitoreasă. "Am fugit - explică ei - deoarece casa noastră a fost bombardată". Fetiţa cea mai mică, povestesc ei cu un fir de glas, "a asistat la moartea bunicului lovit de un glonţ în casă în timp ce era la fereastră". Au fost găzduiţi la palatul Leopardi timp de două luni. Acum s-au mutat pe via Cassia, într-o locuinţă pusă la dispoziţie de călugăriţele de la "Maria Neprihănita". Kudus şi Abdelmajid au mers la şcoală imediat într-un institut de surori în piaţa Mastai care le-a oferit înscrierea gratuită în clasa a cincea, respectiv a opta. Toţi trei au început să facă şi sport, înot şi judo, "pentru a încerca să reia o viaţă normală". Şi chiar antrenorul lor se interesează pentru a le căuta celor doi fii mai mari un loc de muncă într-un restaurant.

De la Lesbo au venit cu Francisc şi Osama Qawqaji şi Wafaa Eid. Musulmani, în vârstă de treizeci de ani, au doi copii: Omar, 6 ani, şi Masa, 7 ani. Vin din Zamalka, un cartier al Damascului. "Casa noastră - povesteşte Wafaa - a fost bombardată şi Masa continuă să se trezească noaptea, terorizat de orice zgomot mic: este aşa de tulburat încât chiar nu mai vorbeşte". Au fost primiţi de o congregaţie de surori pe via Nomentana care le-au oferit un mic apartament. Acum locuiesc în cadrul institutului Seraphicum, într-un apartament cu o cameră. Wafa este o frizeriţă şi speră să poată lucra într-un salon ca ajutătoare: un salon în via San Giovanni in Laterano a oferit o perioadă de uceniciei pentru tinere femei refugiate. În schimb Osama era tipograf. Cei doi copii au fost înscrişi la şcoală "şi participarea la centrul estival parohial le permite să facă mari progrese cu limba italiană".

În schimb au sosit cu al doilea grup, la 16 iunie, Mahmoud Ferzat şi Zahra Aldarwesh, de douăzeci şi trei de ani, musulmani. Au un copil de un an şi jumătate cu numele Ahmad. Erau studenţi universitari la Homs: el de limba şi literatura engleză, ea de jurisprudenţă. Mahmoud este originar din Rastan, un orăşel aproape de Homs, care se află la graniţa cu zona ocupată de ISIS. Casa lor a fost bombardată şi distrusă. I-au părăsit la Homs pe părinţii lor care speră să vină în Europa "cât mai curând posibil". Pentru moment sunt găzduiţi la palatul Leopardi, aşteptând să se mute în septembrie într-un alt loc deja găsit pe lângă o parohie romană. Deocamdată frecventează şcoala de italiană după-amiaza. Dar nu renunţă să-l însoţească pe Ahmad la plajă timp de câteva ore.

Cealaltă familie venită la 16 iunie este cea constituită din Munirva Qalieh, de treizeci de ani din Damasc, şi din cei doi copii ai săi, Layth, 4 ani, şi Taim, 6 ani. Femeia trăia la Alep cu soţul - pe care de puţin timp a reuşit să-l găsească în Germania şi acum speră să-l poată îmbrăţişa din nou - într-o zonă deosebit de expusă ciocnirilor. Aşa încât casa a fost distrusă de bombardamente. Astfel au fugit într-o altă zonă din Alep dar nu s-au mai văzut din cauza învălmăşelii: chiar în acel moment Taim a fost lovit la umăr de un trăgător. Copilul încă are o schijă în coloană care îi provoacă dureri puternice. Pentru a-l îngriji Munirva a încercat în mod inutil să-i ducă pe cei mici în Turcia, plătindu-i pe traficanţi. Cu forţa disperării, a reuşit să găsească loc într-o barcă pentru a ajunge în insula Lesbo. Era 19 martie. Însă barcagiul a abandonat ambarcaţiunea precară obligând-o pe Munirva să ia cârma. Ajunsă în mare, femeia a rămas timp de o oră în apă lângă copii. Paza de coastă greacă i-a salvat. Au ajuns mai întâi în lagărul Moria, la 20 martie, şi apoi la Kara Tepe. Peste douăzeci de persoane, între care unsprezece copii, au murit în acea călătorie teribilă. La Roma, Munirva, Taim şi Layth au fost găzduiţi de o congregaţie de surori în via Trionfale şi acum sunt într-un apartament oferit de parohia "Schimbarea la Faţă", la Monteverde, care susţine cheltuielile de chirie. Între timp au depus cererea de azil.

În afară de cele două familii, din cel de-al doilea grup fac parte şi trei tineri. Qutaiba Tuma, sirian, musulman, treizeci de ani, este un inginer mecanic din Deir El Zor. A lucrat pentru câteva companii petroliere şi este specializat în forarea puţurilor. Sondele unde lucra au fost bombardate şi astfel a fugit la Raqqa. Fiind capturat de ISIS şi acuzat că este un spion, a fost ţinut prizonier aproape şase luni şi torturat în mod repetat. Internat în spital pentru că avea nevoie de operaţii la craniu şi la degetele de la mâini, datorită fracturilor provocate de lovituri, a fost ajutat să fugă în Turcia de câţiva medici care l-au protejat. De acolo a plecat spre Grecia cu o barcă şi a debarcat la Lesbo la 1 aprilie. Şi astăzi este foarte încercat, şi psihologic, de tortură şi are nevoie de îngrijiri fie pentru reconstruirea oaselor faciale cât şi pentru mâini. A fost găzduit de părinţii marişti în via Poerio şi a fost şi el primit acum la Monteverde.

Creştinii care fac parte din grup sunt doi: Samir Hanna şi Malak Abo, amândoi de 28 de ani. Deocamdată sunt găzduiţi la palatul Leopardi şi frecventează şcoala pentru a învăţa italiana. Îndeosebi, Samir este un catolic din Damasc unde trăia cu familia la Bab Tuma. A fugit din Siria, unde a lăsat totul, pentru că nu voia să lupte. Tocmai pentru că era creştin a îndurat presiuni, dar a rămas până când a fost posibili: nu voia să părăsească ţara sa. A ajuns în Grecia la 19 martie, dar a fost înregistrat numai la 21 martie şi pentru acest motiv n-a putut să plece cu primul grup, în avionul Papei.

În schimb Malak este din Hasaka şi a venit în Europa cu sora Roula. Creştin, siro-ortodox, licenţiat în jurisprudenţă, nici el nu voia să lupte şi pentru aceasta a fost constrâns să se ascundă. Sora lui studia pedagogie, dar n-a reuşit să termine studiile pentru că atunci când tatăl a murit, în urmă cu un an, mama este expatriată în Germania. "Fiind creştini - povestesc ei - a trebuit să parcurgem un drum lung pentru a nu ajunge în mâinile lui ISIS", trecând din Kurdistanul irakian şi ajungând în Turcia. S-au îmbarcat la Izmir pe o barcă şi au ajuns la Lesbo. Roula, între aprilie şi iunie, a reuşit să ajungă la mama sa în Germania şi acum încearcă să se pună în regulă cu documentele. În schimb Malak a decis să rămână în Italia şi în zilele trecute a întâlnit comisia teritorială pentru azil.

(După L'Osservatore Romano, 12 august 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.