Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat participanţilor la capitulul general al Ordinului Fraţilor Predicatori (Dominicani) (4 august 2016)

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi am putea descrie această zi ca "Un iezuit între fraţi": dimineaţa cu voi şi seara la Assisi cu franciscanii: între fraţi.

Vă adresez bun-venit şi mulţumesc pentru salutul pe care mi l-a adresat, în numele său şi al tuturor celor prezenţi, părintele Bruno Cadoré, maestru general al Ordinului, în timp ce ajunge la capăt capitlul general, ţinut la Bologna, unde aţi voit să reînsufleţiţi rădăcinile voastre la mormântul sfântului fondator.

Acest an are o semnificaţie specială pentru familia voastră călugărească, pentru că se împlinesc opt secole de când Papa Honoriu al III-lea a aprobat Ordinul Predicatorilor. Cu ocazia Jubileului pe care-l celebraţi pentru acest motiv, mă unesc cu voi în aducere de mulţumire pentru darurile îmbelşugate primite în cursul acestui timp. În afară de asta vreau să exprim recunoştinţa mea faţă de Ordin pentru aportul semnificativ dat Bisericii şi pentru colaborarea cu Scaunul Apostolic pe care, cu spirit de slujire fidelă, le-a menţinut de la origini până astăzi.

Şi acest al optulea centenar ne face să comemorăm bărbaţi şi femei de credinţă şi de litere, contemplativi şi misionari, martiri şi apostoli ai carităţii, care au dus pretutindeni mângâierea şi duioşia lui Dumnezeu, îmbogăţind Biserica şi arătând noi posibilităţi pentru a întrupa Evanghelia prin predicare, mărturie şi caritate: trei pilaştri care garantează viitorul Ordinului, menţinând prospeţimea carismei fondatoare.

Dumnezeu l-a determinat pe sfântul Dominic să întemeieze un "Ordin de Predicatori", predica fiind misiunea pe care Isus a încredinţat-o apostolilor. Cuvântul lui Dumnezeu este cel care arde înăuntru şi determină să se meargă pentru a-l vesti pe Isus Cristos tuturor popoarelor (cf. Mt 28,19-20). Părintele fondator spunea: "Mai întâi a contempla, apoi a învăţa". Evanghelizaţi de Dumnezeu, pentru a evangheliza. Fără o puternică unire cu El, predica va putea să fie total perfectă, foarte argumentată şi chiar admirabilă, dar nu atinge inima, care este ceea ce trebuie să schimbe. La fel nu se poate face abstracţie de studiul serios şi asiduu al materiilor teologice precum şi de tot ceea ce ne permite să ne apropiem de realitate şi să dăm ascultare poporului lui Dumnezeu. Predicatorul este un contemplativ al Cuvântului şi este şi un contemplativ al poporului, care aşteaptă să fie înţeles (cf. Evangelii gaudium, 154).

A transmite mai eficient Cuvântul lui Dumnezeu cere mărturia: învăţători fideli faţă de adevăr şi martori curajoşi ai Evangheliei. Martorul întrupează învăţătura, o face tangibilă, atrăgătoare şi nu lasă indiferent pe nimeni; uneşte cu adevărul bucuria Evanghelia, bucuria de a ne şti iubiţi de Dumnezeu şi obiect al milostivirii sale infinite (cf. ibid., 142).

Sfântul Dominic le spunea ucenicilor săi: "Desculţi, să mergem să predicăm". Ne aminteşte de textul despre tufişul arzând, când Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Scoate-ţi sandalele din picioare, pentru că pământul pe care stai este un pământ sfânt!" (Ex 3,5). Predicatorul bun este conştient că se mişcă într-un pământ sfânt, deoarece Cuvântul pe care-l duce este sfânt şi sunt sfinţi şi destinatarii săi. Credincioşi nu au nevoie numai să primească în integritatea sa Cuvânt, ci trebuie să experimenteze şi mărturia de viaţă a celui care predică (cf. Evanghelii gaudium, 171). Sfinţii au adus roade îmbelşugate deoarece, cu viaţa lor şi misiunea lor, vorbesc cu limbajul inimii, care nu cunoaşte bariere şi poate fi înţeles de toţi.

În sfârşit, predicatorul şi martorul trebuie să fie în caritate. Fără aceasta, vor fi discutabili şi suspecţi. Sfântul Dominic a avut o dilemă la începutul vieţii sale, care a marcat toată existenţa sa: "Cum pot studia pe piei moarte în timp ce carnea lui Cristos suferă?". Este trupul lui Cristos viu şi suferind, care strigă la predicator şi nu-l lasă în pace. Strigătul săracilor şi al celor excluşi trezeşte şi face să se înţeleagă compasiunea pe care Isus o simţea faţă de oameni (cf. Mt 15,32).

Privind în jurul nostru, vedem că bărbatul şi femeia de astăzi sunt însetaţi de Dumnezeu. Sunt carnea vie a lui Cristos care strigă: "mi-e sete" de un cuvânt autentic şi eliberator, de un gest fratern şi de duioşie. Acest strigăt ne interpelează şi trebuie să constituie scheletul misiunii şi să dea viaţă structurilor şi programelor pastorale. Gândiţi-vă la asta când reflectaţi asupra necesităţii de a ajusta organigrama Ordinului, pentru a discerne răspunsul care trebuie dat la acest strigăt al lui Dumnezeu. Cu cât vom merge mai mult să săturăm setea aproapelui, cu atât vom fi predicatori ai adevărului, ai acelui adevăr vestit cu iubire şi milostivire, despre care vorbeşte sfânta Ecaterina de Siena (cf. Cartea Învăţăturii Divine, 35). În întâlnirea cu carnea vie a lui Cristos suntem evanghelizaţi şi regăsim pasiunea de a fi predicatori şi martori ai iubirii sale; şi ne eliberăm de ispita periculoasă a gnosticismului, astăzi aşa de actuală.

Iubiţi fraţi şi surori, cu inimă recunoscătoare pentru bunurile primite de la Domnul pentru Ordinul vostru şi pentru Biserică, vă încurajez să urmaţi cu bucurie carisma inspirată de sfântul Dominic şi care a fost trăită cu nuanţe diferite de atâţia sfinţi şi sfinte din familia dominicană. Exemplul său este stimulent de a înfrunta viitorul cu speranţă, ştiind că Dumnezeu reînnoieşte mereu toate... şi nu ia. Fie ca Mama noastră, Fecioara Rozariului, să mijlocească pentru voi şi să vă ocrotească, pentru ca să fiţi predicatori şi martori curajoşi ai iubirii lui Dumnezeu. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.