CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN ARMENIA

(24-26 iunie 2016)

Întâlnirea cu autorităţile şi cu corpul diplomatic

Palatul Preşedinţial, Erevan, vineri, 24 iunie 2016

Domnule preşedinte,
Stimate autorităţi,
Stimaţi membri ai corpului diplomatic
Domnilor şi doamnelor,

Este pentru mine motiv de mare bucurie să pot fi aici, să ating solul acestui pământ armean atât de drag, să vizitez un popor cu vechi şi bogate tradiţii, care a mărturisit cu curaj credinţa sa, care a suferit mult, dar care s-a renăscut mereu.

"Cerul nostru turcoaz, apele limpezi, lacul de lumină, soarele de vară şi de iarnă, crivăţul, [...] piatra mileniilor, [...] cărţile sculptate, devenite rugăciune" (Elise Ciarenz, Ode Armeniei). Acestea sunt câteva imagini puternice pe care un ilustru poet al vostru ni le oferă pentru a ne lumina cu privire la profunzimea istoriei şi cu privire la frumuseţea naturii Armeniei. Ele cuprind în puţine expresii ecoul şi densitatea experienţei glorioase şi dramatice a unui popor şi iubirea mistuitoare faţă de patria sa.

Vă sunt foarte recunoscător, domnule preşedinte, pentru expresiile gentile de bun-venit pe care mi le-aţi adresat în numele guvernului şi al locuitorilor Armeniei şi pentru că mi-aţi oferit posibilitatea, graţie invitaţiei dumneavoastră respectuoase, să întorc vizita făcută de dumneavoastră anul trecut în Vatican, când aţi luat parte la celebrarea solemnă din bazilica "Sfântul Petru", împreună cu Sanctităţile Lor Karekin al II-lea, patriarh suprem şi catholicos al tuturor armenilor, şi Arama I, catholicos al Marii Case din Cilicia, şi Preafericirea Sa Nerses Bedros al XIX-lea, patriarh de Cilicia al armenilor, recent decedat. Cu acea ocazie s-a comemorat centenarul lui Metz Yeghérn, "Marele Rău", care a lovit poporul vostru şi a cauzat moartea unei enorme mulţimi de persoane. Acea tragedie, acel genocid, a inaugurat din păcate lista tristă a uriaşelor catastrofe din secolul trecut, făcute posibile de aberante motivaţii rasiale, ideologice sau religioase, care au întunecat mintea călăilor până acolo încât şi-au pus în intenţie să elimine popoare întregi. Este atât de trist că - atât în aceasta cât şi în celelalte - marile puteri priveau în altă parte.

Aduc onoare poporului armean, care, luminat de lumina Evangheliei, şi în momentele cele mai tragice ale istoriei sale, a găsit mereu în Cruce şi în Învierea lui Cristos forţa pentru a se ridica şi a relua drumul cu demnitate. Asta revelează cât de profunde sunt rădăcinile credinţei creştine şi ce comoară infinită de mângâiere şi de speranţă cuprinde ea. Având în faţa ochilor noştri rezultatele nefaste la care au condus în secolul trecut ura, prejudecata şi dorinţa neînfrânată de dominare, doresc cu putere ca omenirea să ştie să tragă din acele experienţe tragice învăţătura de a acţiona cu responsabilitate şi înţelepciune pentru a preveni pericolele de a recădea în aceste orori. De aceea, să se multiplice, din partea tuturor, eforturile pentru ca în controversele internaţionale să prevaleze mereu dialogul, căutarea constantă şi genuină a păcii, colaborarea între state şi angajarea asiduă a organismelor internaţionale, cu scopul de a construi un climat de încredere propice pentru ajungerea la acorduri durabile, care să privească la viitor.

Biserica catolică doreşte să colaboreze activ cu toţi cei care au la inimă destinele civilizaţiei şi respectarea drepturilor persoanei umane, pentru a face să prevaleze în lume valorile spirituale, demascându-i pe cei care îi ciopârţesc semnificaţia şi frumuseţea. În această privinţă, este de importanţă vitală ca toţi cei care declară credinţa lor în Dumnezeu să-şi unească forţele lor pentru a-l izola pe oricine care se foloseşte de religie pentru a duce înainte proiecte de război, de samavolnicie şi de persecuţie violentă, instrumentalizând şi manipulând Sfântul Nume al lui Dumnezeu.

Astăzi, îndeosebi creştinii, ca în timpul primilor martiri şi poate mai mult, sunt în unele locuri discriminaţi şi persecutaţi numai datorită faptului de a mărturisi credinţa lor, în timp ce prea multe conflicte în diferite zone ale lumii încă nu găsesc soluţii pozitive, provocând doliu, distrugeri şi migraţii forţate a unor întregi populaţii. De aceea este indispensabil ca responsabilii destinelor naţiunilor să întreprindă cu curaj şi fără întârzieri iniţiative menite să pună capăt acestor suferinţe, făcând din căutarea păcii, a apărării şi a primirii celor care sunt ţintă a agresiunilor şi persecuţiilor, din promovarea dreptăţii şi a unei dezvoltări sustenabile obiectivele lor primare. Poporul armean a experimentat aceste situaţii personal; cunoaşte suferinţa şi durerea, cunoaşte persecuţia; păstrează în amintirea sa nu numai rănile trecutului, ci şi spiritul care i-a permis, de fiecare dată, să reînceapă din nou. În acest sens, eu îl încurajez să facă să nu lipsească preţioasa sa contribuţie la comunitatea internaţională.

Anul acesta este a 25 aniversare a independenţei Armeniei. Este o circumstanţă fericită pentru care să ne bucurăm şi ocazia pentru a comemora rezultatele obţinute şi pentru a se propune noi ţinte spre care să se tindă. Sărbătorile pentru această aniversare fericită vor fi cu atât mai semnificative dacă vor deveni pentru toţi armenii, în patrie şi în diasporă, un moment special în care să-şi adune şi să-şi coordoneze energiile, cu scopul de a favoriza o dezvoltare civilă şi socială a ţării, egală şi inclusivă. Este vorba de a verifica în mod constant ca să nu dispară niciodată imperativele morale de dreptate egală pentru toţi şi de solidaritate cu toţi cei slabi şi mai puţin norocoşi (cf. Ioan Paul al II-lea, Discurs de rămas-bun din Armenia, 27 septembrie 2001: Insegnamenti XXIV, 2 [2001], 489). Istoria ţării voastre merge în acelaşi pas cu identitatea sa creştină, păstrată în decursul secolelor. Această identitate creştină, departe de a împiedica laicitatea sănătoasă a statului, mai degrabă o cere şi o alimentează, favorizând cetăţenia părtaşă a tuturor membrilor societăţii, libertatea religioasă şi respectarea minorităţilor. Coeziunea tuturor armenilor şi angajarea mărită pentru a găsi drumuri utile ca să se depăşească tensiunile cu unele ţări vecine, vor face mai zveltă realizarea acestor obiective importante, inaugurând pentru Armenia o epocă de adevărată renaştere.

Biserica catolică, la rândul său, deşi este prezentă în ţară cu resurse umane limitate, este bucuroasă să poată oferi contribuţia sa la creşterea societăţii, îndeosebi în acţiunea sa îndreptată spre cei mai slabi şi cei mai săraci, în domeniile sanitar şi educativ, şi în cel specific al carităţii, cum dau mărturie opera desfăşurată de acum de douăzeci şi cinci de ani de spitalul "Redemptoris Mater" la Ashotsk, activitatea institutului educativ la Yerevan, iniţiativele lui Caritas Armenia şi operele gestionate de congregaţiile călugăreşti.

Dumnezeu să binecuvânteze şi să ocrotească Armenia, ţară luminată de credinţa, de curajul martirilor, de speranţa mai puternică decât orice durere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.