Autonomia unei Biserici

La conciliul ortodox examinat al treilea document

De Hyacinthe Destivelle

La 22 iunie, sfântul şi marele conciliu al Bisericii ortodoxe a examinat textul intitulat "Autonomia eclezială şi proclamarea sa", care figura pe al treilea loc în ordinea de zi. O biserică autonomă este, în ortodoxie, o Biserică locală care, fără a fi autocefală, se bucură de prerogative de independenţă mai mult sau mai puţin ample în sânul acelei proprii Biserici mame.

Chestiunea recunoaşterii şi a statutului Bisericilor autonome, care poate să pară mai degrabă tehnică, îmbracă în schimb mare importanţă în Biserica ortodoxă, a cărei organizare şi a cărei ecleziologie se întemeiază pe Biserica locală.

Chestiunea a fost obiect al unor dezbateri aprinse între Bisericile ortodoxe în decursul secolului al XX-lea. Aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Biserica ortodoxă din Finlanda, un timp parte a Bisericii ortodoxe ruse, care a fost recunoscută ca autonomă de Biserica de Constantinopol în 1923 şi apoi în 1957 de patriarhia de Moscova. În schimb, când patriarhia de Moscova a acordat autonomia Bisericii ortodoxe din China în 1956 şi celei din Japonia în 1970, ambele autonomii n-au fost recunoscute în unanimitate de celelalte Biserici ortodoxe.

Problema s-a prezentat în mod acut în anii nouăzeci în Europa de est cu crearea de noi state independente pe teritoriul jurisdicţional tradiţional al câtorva Biserici ortodoxe. Patriarhia de Moscova a acordat statutul de autonomie diferitelor Biserici care se aflau de acum în afara teritoriului naţional: Bisericii autonome din Ucraina (care se bucură de un statut de "amplă autonomie"), exarhatului de Bielorusia, Bisericilor autonome din Estonia, Letonia şi Moldova. La rândul său, patriarhia sârbă a acordat autonomia arhidiecezei de Ocrida în Macedonia (Former Yugoslav Republic of Macedonia, FYROM). Patriarhia de România a făcut acelaşi lucru cu mitropolia de Basarabia în Moldova. Aceste Biserici autonome există uneori paralel cu jurisdicţii autoproclamate autocefale, ca în Ucraina sau în Macedonia. Astfel au apărut controverse când doi patriarhi au recunoscut în aceeaşi ţară două Biserici autonome separate, ca în Moldova sau în Estonia. Situaţia acestei ultime ţări, unde există o Biserică autonomă recunoscută de patriarhia ecumenică şi alta recunoscută de patriarhia de Moscova, în 1996 a dus chiar la o ruptură temporară a comuniunii dintre cele două patriarhii.

Aşadar, sfântul şi marele conciliu trebuie să declare care este autoritatea căreia îi revine să acorde autonomia unei Biserici locale. Comisia inter-ortodoxă pregătitoare, reunită la Chambésy în decembrie 2009, a precizat condiţiile pentru o asemenea declaraţie şi pentru recunoaşterea sa, clarificându-i însemnătatea ecleziologică, canonică şi pastorală. Acel document, aprobat de a cincea conferinţă panortodoxă preconciliară din octombrie 2015, apoi de sinaxa primaţilor în ianuarie 2016, acum este supus aprobării sfântului şi marelui conciliu ortodox.

Textul defineşte pentru prima dată conceptul de autonomie: aceasta este "statutul de independenţă relativă sau parţială a unei părţi ecleziale precise faţă de jurisdicţia canonică a Bisericii autocefale la care face referinţă din punct de vedere canonic". Legăturile de dependenţă dintre Biserica autonomă şi Biserica sa mamă sunt oricum foarte variabile: există "diferite scheme" de aplicare în practica eclezială. Însă acestea includ mereu un anumit număr de elemente fixe.

În primul rând, alegerea primatului unei Biserici autonome trebuie să fie "aprobată sau realizată" de Biserica autocefală de care depinde. Ca exemplu, primatul Bisericii ortodoxe ucrainene este ales de conciliul episcopal al acestei Biserici, apoi confirmat de patriarhul de Moscova, în timp ce primatul Bisericii ortodoxe bieloruse este numit de patriarhul de Moscova. În al doilea rând, şi e vorba despre un punct foarte delicat, raporturile ecleziale externe ale Bisericii autonome trec prin Biserica sa mamă, aşa cum precizează textul: "Biserica autonomă în raporturile sale inter-ortodoxe, inter-creştine şi interreligioase se exprimă prin Biserica autocefală care i-a acordat autonomia". În al treilea rând, primatul Bisericii autonome aminteşte în liturgie pe cel al Bisericii mamă, dar nu pe cel al celorlalte Biserici autocefale, prerogativă exclusivă a primaţilor Bisericilor autocefale.

Un alt punct important din punct de vedere simbolic este următorul: Biserica autonomă primeşte de la Biserica sa autocefală sfântul myron, adică sfânta crismă, a cărei consacrare în Biserica ortodoxă este prerogativă a conducătorilor Bisericilor autocefale. În sfârşit, primatul Bisericii autonome poate face parte din sinodul Bisericii autocefale de care depinde.

Documentul stabileşte că fiecare Biserică autocefală este autoritatea căreia îi revine să acorde autonomia, ceea ce îmblânzeşte această chestiune până acum atât de controversată. Biserica locală care doreşte să dobândească acest statut, face cerere la Biserica autocefală de care depinde. Aceasta din urmă promulgă atunci un t?mos care fixează limitele geografice şi statutul de autonomie al acelei Biserici, comunicându-l apoi patriarhiei ecumenice şi celorlalte Biserici ortodoxe autocefale. În afară de asta documentul precizează că în diaspora o Biserică autonomă poate să fie creată numai cu consensul panortodox, obţinut de la patriarhia ecumenică. În sfârşit, stabileşte că în caz de acordare a statutului de autonomie din partea a două Biserici autocefale pe acelaşi teritoriu, care poate genera o contestare a autonomiei dintr-o parte sau dintr-alta (aşa cum s-a întâmplat în Estonia), Bisericile implicate trebuie să se adreseze patriarhului ecumenic pentru a rezolva chestiunea canonic.

Cu acest document despre autonomia eclezială Bisericile ortodoxe se înzestrează aşadar cu baze comune pentru a evita tensiunile create în secolul al XX-lea despre această chestiune. Nu se poate să nu ne bucurăm şi să sperăm că acest document va fi adoptat şi de Bisericile care nu sunt reprezentate în Creta. Însă problema cea mai delicată rămâne aceea a proclamării autocefaliei pe care unele Biserici, ca patriarhia de Moscova şi cea sârbă, doresc ca să fie menţinută în agenda acestui sfânt şi mare sinod. Cum se ştie, datorită lipsei de ajungere la un consens în această privinţă, sinaxa primaţilor din ianuarie 2016 a decis s-o retragă din ordinea de zi. Cu siguranţă rezolvarea acestei probleme nu va putea decât să fie favorizată de acordul cu privire la chestiunea autonomiei ratificat de sfântul şi marele conciliu.

(După L'Osservatore Romano, 25 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 18.