O lume, atâtea misiuni

Adoptat de conciliul ortodox primul document

De Hyacinthe Destivelle

Sfântul şi marele conciliu al Bisericii Ortodoxe a început lucrările sale, la 20 şi 21 iunie, cu examinarea documentului intitulat Misiunea Bisericii ortodoxe în lumea contemporană. Este foarte semnificativ că primul text analizat de conciliu este despre misiune. De fapt, documentul figurează pe primul loc în ordinea de zi a reuniunii din Creta, în timp ce era pe ultimul loc în cea stabilită de prima conferinţă preconciliară în 1976. A treia conferinţă panortodoxă preconciliară din 1986 l-a publicat, pentru prima dată, cu titlul Contribuţia Bisericii ortodoxe la realizarea păcii, a dreptăţii, a libertăţii, a fraternităţii şi a iubirii dintre popoare şi la suprimarea discriminărilor rasiale şi altele. Titlul de atunci, care a rămas ca subtitlu al documentului actual, era fără îndoială marcat de vocabularul şi de problematicile epocii în care a fost pus la punct.

Şi totuşi textul însuşi - care a fost modificat ulterior - nu numai că nu este învechit, ci este încă foarte actual, fără îndoială datorită inspiraţiei sale profund biblice şi patristice. Teologul ortodox Olivier Clément, când a văzut prima versiune din 1986, s-a declarat chiar "uimit" de text, pe care l-a considerat "cel mai profund şi, în definitiv, cel mai important, dintre toate cele care au fost elaborate de această conferinţă [din 1986]". Conform lui Clément documentul constituia "o mărturie magnifică a teologiei şi a antropologiei ortodoxe aplicate situaţiei noastre istorice".

De fapt e vorba tocmai de antropologie şi nu de misiunea înţeleasă ca "evanghelizare" cu principiile sale, instrumentele sale şi scopurile sale, cum ar putea gândi un cititor catolic deja pornind de la titlul său. Textul se concentrează asupra misiunii principale a Bisericii ortodoxe: a vesti omul nou, reînnoit în Cristos.

De fapt, cum explică introducerea, "Biserica nu rămâne indiferentă la problemele omului în toate epocile, dimpotrivă participă la angoasa sa şi la problemele sale existenţiale". Cuvântul Bisericii "nu are ca scop principal acela de a denunţa, de a judeca sau de a condamna lumea (cf. In 3,17 şi 12,47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, speranţa şi certitudinea că răul, sub orice formă a sa, nu are ultimul cuvânt şi că nu trebuie lăsat să-şi urmeze parcursul său".

Aşa cum arată acest text, tonul documentului este în mod categoric pozitiv, mai ales la începutul său. Cuprinde şase capitole. Primul, intitulat Valoarea persoanei umane, se întoarce la izvorul antropologiei creştine: omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi "scopul întrupării Logosului lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului". Capitolul următor, cu titlul Libertate şi responsabilitate, a fost scris într-o epocă în care mare parte dintre Bisericile ortodoxe se afla sub jugul comunist. Firul său conducător este că libertatea, care "îl face pe om capabil să înainteze nedefinit spre perfecţiunea spirituală, dar, în acelaşi timp, comportă riscul neascultării", este indisociabil de responsabilitate. De fapt, "libertatea fără responsabilitate şi fără iubire până la urmă conduce la pierderea libertăţii".

Pacea şi dreptatea sunt obiectul celui de-al treilea capitol. Pacea creştină este "mai mare şi esenţială decât cea promisă de lume". Este "pacea de sus pe care Biserica ortodoxă o doreşte mereu în mod viu în rugăciunile sale zilnice". Această pace este "sinonim al dreptăţii" (Clement de Alexandria) şi "îşi are originea în reconcilierea omului cu Tatăl ceresc". Pacea şi dreptatea sunt înainte de toate daruri, dar depind şi de "sinergia umană". De fapt - subliniază textul preluându-l pe Vasile cel Mare - "nu există nimic aşa de specific creştin ca munca în favoarea păcii".

Titlurile celui de-al patrulea şi al cincilea capitol, respectiv Pacea şi prevenirea războiului şi Biserica în faţa discriminărilor, au fost iniţial inspirate din contextul anilor şaptezeci şi optzeci, marcate de pacifismul şi de lupta împotriva oricărei forme de segregări. Însă conţinutul lor, actualizat, rămâne foarte pertinent. Textul denunţă nu numai "persecuţiile creştinilor şi a altor comunităţi din cauza credinţei lor în Orientul Mijlociu şi în altă parte, precum şi dezrădăcinarea creştinismului din leagănul său istoric", dar şi "războaiele provocate de naţionalism şi cele care provoacă epurări etnice, schimbări de graniţe statale şi ocuparea de teritorii".

Ultimul capitol, intitulat Misiunea Bisericii ortodoxe ca mărturie de iubire în diaconie, este lung aproape ca primele cinci împreună. Rezumă principiile fundamentale ale diferitelor aspecte ale doctrinei sociale creştine, tratând pe rând următoarele teme: economia, speculaţia, prăpastia dintre bogaţi şi săraci, foametea, consumismul, rolul mass-mediei, secularizarea, ecologia, cercetarea ştiinţifică, bioştiinţele, familia şi căsătoria.

Unii ar putea să se plângă datorită faptului că documentul rămâne foarte teoretic şi nu face nicio menţiune a experienţei istorice a Bisericilor ortodoxe, în special despre perioada dureroasă pe care au trăit-o în Europa de est a secolului al XX-lea în raporturile lor cu statele. Dar acolo era vorba de a stabili principii. În mod deosebit, cu acest document, Bisericile ortodoxe s-au dotat, pentru prima dată, cu un text comun cu privire la concepţia lor despre om, creat după chipul lui Dumnezeu, şi cu privire la repercusiunile sociale ale acestei concepţii în lumea contemporană. Desigur, există alte documente ortodoxe cu privire la această temă, mai ales Fundamentele doctrinei sociale, aprobat de sinodul episcopal al Bisericii ortodoxe ruse în 2000. Însă interesul textului se află în faptul că a fost pregătit de toate Bisericile ortodoxe şi în faptul că a fost adoptat, cu câteva mici modificări, de sfântul şi marele lor conciliu.

Se speră ca el să fie acceptat în continuare şi de Bisericile absente la reuniunea din Creta, pentru ca această antropologie creştină să constituie baza comună a mărturiei ortodoxiei în lume. Se speră de asemenea, cum doreşte însuşi documentul, ca să poată contribui la "promovarea în orice direcţie a colaborării inter-creştine pentru a salvgarda valoarea omului şi, desigur, acel bun care este pacea, în aşa fel încât eforturile paşnice ale creştinilor, fără excepţii, să dobândească mai mare greutate şi mai mare forţă".

(După L'Osservatore Romano, 23 iunie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.