Papa Francisc deschide adunarea CEI (Conferinţa Episcopală Italiană)

De Andrea Tornielli

Nu a vorbit despre politică nici n-a citat noua lege despre unirile civile. Nu a revenit asupra urgenţelor sociale, ca aceea a imigraţiei, pe care a tratat-o cu puţine zile în urmă primind premiul Carol cel Mare. Papa Francisc, intervenind în faţa episcopilor italieni reuniţi în adunare, a trasat în schimb portretul robot al preotului. A explicat că preotul este o al păcii, al relaţiilor, cu o viaţă simplă, este mereu disponibil pentru oameni. Nu este un birocrat sau un funcţionar anonim, nu tinde spre eficienţă nici nu se scandalizează datorită fragilităţilor sufletului uman. Şi într-un pasaj din discurs, citând structurile şi bunurile economice, i-a invitat pe episcopi să "menţină numai ceea ce foloseşte pentru experienţa de credinţă şi caritate a poporului lui Dumnezeu".

O schimbare de epocă

"Reînnoirea clerului" este tema aleasă pentru discuţie la adunarea CEI. Deci Papa a propus episcopilor să stea în ascultare apropiindu-se de "vreunul dintre atâţia parohi care se dedică în comunităţile noastre". Ce anume "dă gust" vieţii sale? La această întrebare Papa Francisc răspunde amintind că este diferit contextul cultural de cel din trecut pentru că "şi în Italia atâtea tradiţii, obiceiuri şi viziuni ale vieţii au fost atinse de o profundă schimbare de epocă". "Noi, care adesea ajungem să deplângem acest timp cu ton amar şi acuzator, trebuie să-i simţim şi duritatea: în slujirea noastră - adaugă Papa - câte persoane întâlnim care sunt în suferinţă datorită lipsei de referinţe la care să privească! Câte relaţii rănite! Într-o lume în care fiecare se gândeşte ca măsură a toate, nu mai este loc pentru fratele".

Nu se scandalizează datorită fragilităţilor

Pe acest fundal, viaţa preotului "devine elocventă, pentru că este diferită, alternativă". Ca Moise, "el este unul care s-a apropiat de foc şi a lăsat ca flăcările să ardă ambiţiile sale de carieră şi putere. A făcut un rug şi din ispita de a se interpreta ca un «evlavios», care se refugiază într-un intimism religios care are puţin spiritual". "Este desculţ, preotul nostru - a continuat el - faţă de un pământ pe care se încăpăţânează să-l creadă şi să-l considere sfânt. Nu se scandalizează datorită fragilităţilor care zdruncină sufletul uman: conştient că el însuşi este un paralitic vindecat, este distant de răceala rigoristului, precum şi de superficialitatea celui care vrea să se arate înţelegător cu orice preţ. În schimb, pe de altă parte acceptă să ia asupra sa, simţindu-se părtaş şi responsabil de destinul său".

Nu este un birocrat

Preotul "cu uleiul speranţei şi al mângâierii, devine aproapele fiecăruia, atent să-i împărtăşească abandonarea şi suferinţa. Acceptând să nu dispună de sine, nu are o agendă de apărat, ci încredinţează în fiecare dimineaţă Domnului timpul său pentru a se lăsa întâlnit de oameni şi a merge în întâmpinarea lor. Astfel, preotul nostru nu este un birocrat sau un funcţionar anonim al instituţiei; nu este un consacrat pentru un rol funcţionăresc, nici nu este mişcat de criteriile eficienţei".

Stil de viaţă simplă

De asemenea, "ştie că iubirea este totul. Nu caută asigurări pământeşti sau titluri onorifice, care duc la încrederea în om: în slujire pentru sine nu cere nimic care să treacă dincolo de nevoia reală, nici nu este preocupat să lege de sine persoanele care-i sunt încredinţate. Stilul său de viaţă simplă şi esenţială, mereu disponibil, îl prezintă credibil în ochii oamenilor şi îl apropie de cei umili, într-o caritate pastorală care face liberi şi solidari. Slujitor al vieţii, merge cu inima şi pasul săracilor; este făcut bogat de frecventarea lor. Este un om al păcii şi al reconcilierii, un semn şi un instrument al duioşiei lui Dumnezeu, atent să răspândească binele cu aceeaşi pasiune cu care alţii se îngrijesc de interesele lor". Şi prietenia "cu Domnul său este aceea care-l face să îmbrăţişeze realitatea cotidiană cu încrederea celui care crede că imposibilitatea omului nu rămâne astfel pentru Dumnezeu".

Aproape de oamenii săi

Pentru cine se angajează preotul? "Preotul este preot în măsura în care se simte părtaş de Biserică, de o comunitate concretă al cărei drum îl împărtăşeşte. Poporul credincios al lui Dumnezeu - specifică Papa Francisc - rămâne sânul din care el este luat, familia în care este implicat, casa la care este trimis. Această apartenenţă comună, care provine din Botez, este respiraţia care eliberează de o autoreferenţialitate care izolează şi închide". Nu porneşte înainte de toate pentru că are o misiune de îndeplinit ci pentru că este "structural un misionar". Păstorul "este convertit şi confirmat de credinţa simplă a poporului sfânt al lui Dumnezeu, cu care lucrează şi în a cărui inimă trăieşte". Trăsătura sa distinctivă este "comuniunea, trăită cu laicii în raporturi care ştiu să valorizeze participarea fiecăruia. În acest timp sărac în prietenie socială, prima noastră îndatorire este aceea de a construi comunităţi". Pentru aceasta, precizează Papa, "aptitudinea la relaţie" este "criteriu decisiv de discernământ vocaţional". În acelaşi mod, continuă Pontiful, "pentru un preot este vital să fie în cenacolul preoţimii", adică împreună cu ceilalţi preoţi. "Această experienţă - când nu este trăită în manieră ocazională, nici în virtutea unei colaborări instrumentale - eliberează de narcisismele şi de geloziile clericale; face să crească stima, sprijinul şi bunăvoinţa reciprocă".

Structuri şi bunuri: nu "pastoraţiei de conservare"

Apoi Papa Francisc citează gestionarea structurilor şi a bunurilor economice: "Într-o viziune evanghelică, evitaţi să vă împovăraţi într-o pastoraţie de conservare, care împiedică deschiderea spre noutatea perenă a Duhului. Menţineţi numai ceea ce poate folosi pentru experienţa de credinţă şi de caritate a poporului lui Dumnezeu".

Se dăruieşte cu gratuitate

În sfârşit, Papa a vorbit despre "motivaţia ultimă" a dăruirii preoţilor. "Câtă tristeţe provoacă aceia care în viaţă calculează, cântăresc, nu risc nimic de frica de a pierde... Sunt cei mai nefericiţi!". În schimb preotul, "cu limitele sale, este unul care se pune în joc până la capăt: în condiţiile concrete în care viaţa şi slujirea l-au pus, se oferă cu gratuitate, cu umilinţă şi bucurie. Şi atunci când nimeni nu pare să-şi dea seama de asta. Şi atunci când intuieşte că, omeneşte, probabil nimeni nu-i va mulţumi suficient pentru dăruirea sa fără măsură". Este "om al Paştelui, cu privirea îndreptată spre Împărăţie, spre care simte că merge istoria umană, în pofida întârzierilor, întunecimilor şi contradicţiilor". Împărăţia, adică "viziunea pe care o are Isus despre om", "este bucuria sa, orizontul care-i permite să relativizeze restul, să dilueze preocupări şi anxietăţi, să rămână liber de iluzii şi de pesimism; să păstreze în inimă pacea şi s-o răspândească prin gesturile sale, cuvintele sale, atitudinile sale".

Înainte de a începe discursul său, Papa Francisc a glumit: "Bună după-amiază tuturor, eh, anul acesta sunt atâţia noi, este şi mult parfum de ulei, tu încă nu ai împlinit 24 de ore", făcând aluzie la un episcop abia hirotonit. "Câţi sunt noi?", a întrebat după aceea. "Nu i-am numărat", a răspuns preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), cardinalul Angelo Bagnasco, în timp ce din sală se ridicau cifre, 36, 38. "Un pic mai puţin de patruzeci", a conchis Bagnasco.

(După Vatican Insider, 16 mai 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.