|
Sighetu Marmației: Faza națională a Olimpiadei de Religie Catolică În perioada 19-21 aprilie 2016 s-a desfășurat la Sighetu Marmației faza națională a Olimpiadei de religie romano-catolică și greco-catolică. În acest an, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a ales să fie gazda acestui eveniment, la care au participat 108 elevi, alături de profesorii însoțitori, veniți din toate colțurile țării. An de an, școala românească trăiește emoția confruntării elitelor pe care le-a produs, iar olimpiada reprezintă o competiție a valorilor, a spiritelor superioare situate cu mult deasupra mediei pregătirii școlare. În acest context, trebuie să înțelegem că aceasta se adresează elevilor cu un înalt potențial creator și inovator, capabili să depășească cu mult media existentă la nivelul școlilor. Din această perspectivă, instituția organizatoare, Colegiul Național "Dragoș Vodă" din Sighetu Marmației, reprezintă o tradiție în obținerea rezultatelor de excepție de-a lungul a aproape 100 de ani. Olimpiada este prin excelență un concurs la care participă elevii cei mai buni după ce au demonstrat că disciplina religie este pentru ei importantă, ziditoare, pregătitoare și folositoare pentru viață. Directorul Colegiului Național "Dragoș Vodă", prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, a salutat participanții cu următoarele cuvinte: "Dragi elevi, în procesul formării voastre este foarte important să fiți voi înșivă, să căutați să treceți toate informațiile prin filtrul propriei personalități, fiind conștienți că participați cu responsabilitate la propria devenire. Este esențial ca în această perioadă să vă stabiliți câteva modele și să vă feriți de pseudomodele promovate la tot pasul. Cu certitudine, optând pentru adevăratele referințe morale, veți fi feriți de capcanele omniprezente în societate. În primul rând, dragi elevi, vă adresez invitația de a fi curioși, de a vă pune întrebări și de a pune întrebări, de a fi perseverenți în ceea ce faceți. Este foarte important să nu încetați să aveți o atitudine interogativă și, în același timp, reflexivă. Curiozitatea intelectuală reprezintă o modalitate de reușită, o posibilitate de definire a propriei personalități și o creare a unui stil personal. Ea nu înseamnă a te uita «prin gaura cheii», ci a încerca să creezi sau să inovezi lucruri mărețe, indiferent de natura lor. În al doilea rând, vă recomand să vă cultivați optimismul. Atitudinea pozitivă vă va ajuta să vă armonizați personalitatea cu standardele moderne europene. Cu certitudine, această perspectivă vă va transforma într-o referință pentru ceilalți de lângă voi. Trebuie să știți, dragi elevi, că devenirea voastră este o scară ale cărei trepte se cer a fi mereu urcate, indiferent de greutățile care pot interveni inerent în formarea voastră. A urca nu înseamnă doar o acumulare de cunoștințe, ci și capacitatea de a conștientiza modalitățile de utilizare a ceea ce ați acumulat. Nu trebuie să participați la crearea unei personalități abstracte, ci trebuie să căutați să observați partea pragmatică a lucrurilor, să știți unde și cum să găsiți rezolvarea anumitor probleme. Dinamica societății determină necesitatea sincronizării procesului devenirii voastre cu perspectivele noilor provocări ale lumii moderne. Trebuie să acceptăm că sistemul educațional prezent este în totalitate diferit de cel de acum câteva decenii. Omul modern își construiește individualitatea și personalitatea într-un mod pragmatic și responsabil, mergând pe principiul asumat "sunt ceea ce învăț și cum învăț". Învingători au fost doar unii dintre participanți, însă câștigători au fost cu toții pentru că s-au străduit să cunoască cât mai bine Cuvântul Domnului și învățătura Bisericii. Atunci când cunoștințele religioase se fac vizibile în viața de zi cu zi, făurind caractere și personalități, mărturia este deplină și exemplul ziditor. Martirii de la Sighet ne vorbesc despre un creștinism autentic, despre valoare și ideal. Din cele mai vechi timpuri, acest pământ, a binecuvântat pe Dumnezeu prin slujire jertfelnică, mărturie stând mănăstirile care se înalță către cer la tot pasul și miile de jertfe și cruci din cimitirul închisorii de la Sighet. Credința mărturisită cu prețul libertății și cu sacrificiul vieții, a celor care s-au jertfit din dragoste de Dumnezeu și iubirea de țară, indiferent de cult, gen, profesie sau stare materială, a avut ca obiectiv promovarea valorilor autentice, a crezului personal și colectiv, generând modele de viață sfântă și deschizând căi de sfințenie pentru generațiile viitoare. Credința este o alternativă de viață într-o lume atât de zbuciumată. Fiecare om este liber să aleagă ce își dorește. Religia nu îngrădește omul cu nimic, nu vine să-l lege de reguli, doar vine să ne arate că viața se poate clădi și pe principii sănătoase. Olimpiada Națională de Religie este dovada că națiunea română nu s-a pierdut. Participarea la o Olimpiadă Națională reprezintă apogeul excelenței în educație, reprezintă o provocare, având un rol esențial în pregătirea pentru viață a tinerilor. Această competiție reprezintă o valorificare a talentului și a cunoștințelor acumulate în activitățile școlare, dar și a asocierii acestora cu credința cea dătătoare de roade în viața noastră. Iar aceste roade se văd în valorile pe care le cultivăm, în conduita morală și etică. A fost o experiență benefică pentru munca depusă în câmpul școlar de profesorii de religie și de preoții care au pregătit acești elevi, dar și pentru viața spirituală a participanților, întrucât oferă șansa aprofundării temelor studiate la orele de religie. Pr. Ioan Codrea, inspector de religie, a mulțumit la rândul său participanților și Episcopiei pentru susținerea în organizare, comisiei, tuturor profesorilor care s-au implicat. În încheiere PS Vasile a mulțumit participanților, urându-le succes în parcursul școlar, iar la sfârșit i-a încredințat pe toți Maicii Domnului, ocrotitoarea Eparhiei de Maramureș, rostind o rugăciune. La finalul festivității de premiere, interpreta de muzică populară Măriuca Verdeș a cântat câteva pricesne din Maramureș. A fost surpriza pregătită de către organizatori celor care au vizitat Maramureșul timp de trei zile, pentru că programul a cuprins atât vizite culturale, de studiu prin orașul istoric și la cimitirul de la Săpânța, cât și rugăciuni (în rit latin și bizantin) sau participarea la programe artistice (piese de teatru). Astfel, elevii și profesorii veniți din alte județe au avut oportunitatea de a cunoaște capitala Maramureșului din punct de vedere istoric, cultural și spiritual. Aducem mulțumiri întregii echipe de organizare, surorilor Greco-catolice care s-au ocupat de cazare și masă, precum și comisiei de corectare, episcopiei, inspectoratului școlar și primăriei orașului Sighetu Marmației și nu în ultimul rând profesorilor care au pregătit acești elevi. Dragi elevi este important să vă dedicați cunoașterii și performanței, ca modalitate de formare a personalității fiecăruia. Oferim această experiență lui Dumnezeu, cel care ne luminează viața și inimile, ne îndrumă pașii și ne cheamă la desăvârșire. Prof. Mariana Sofronie și prof. Maria Andrici * * * Sighetu Marmației: A VII-a ediție a Olimpiadei naționale de religie pentru cultul catolic (cu album foto) lecturi: 24.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |