José Sánchez del Río, copilul care şi-a dat viaţa pentru credinţă

De Iván de Vargas

Victimă a persecuţiilor religioase ale unuia dintre cele mai radicale guverne anticlericale din istoria Mexicului şi martor al omuciderilor sălbatice din timpul războiului "cristera", José Sánchez del Río a fost arestat de naşul său în aceeaşi biserică în care a fost botezat, apoi torturat în mod brutal şi martirizat în cimitirul din oraşul său natal pentru apărarea sa curajoasă a Bisericii catolice. Avea numai 14 ani. Înainte de a muri călăii săi l-au întrebat: "Ce să spunem tatălui tău?". El a răspuns: "Că ne vom vedea în cer. Trăiască Cristos Rege şi Fecioara de Guadalupe!". Papa Francisc a semnat marţea trecută, 15 martie 2016, decretul care stabileşte canonizarea acestui copil curajos care va fi ridicat la cinstea altarelor în Vatican, la 16 octombrie 2016. În vederea acestui eveniment, agenţia Zenit l-a intervievat pe părintele Luis Manuel Laureán LC, consătean al fericitului, care ne relatează cum tocmai amintirea şi exemplul lui "Joselito" au confirmat vocaţia sa sacerdotală. Iată în continuare interviul:

Martir la 14 ani. Am putea rezuma astfel viaţa lui José Sánchez del Río, care va fi canonizat la 16 octombrie. De altfel, acest tânăr fericit mexican era originar din Sahuayo, în Michoacán, chiar satul dumneavoastră natal. Deci cum aţi primit această veste?

Cu bucurie enormă. Imediat ce am aflat vestea, am răspândit-o. Şi imediat, în oraşul meu, au tras clopotele, s-a făcut o procesiune şi o celebrare solemnă de mulţumire şi au fost "focuri de artificii" în semn de sărbătoare şi de veselie...

Cu siguranţă v-au revenit în minte şi atâtea amintiri...

Toţi când eram copii în satul meu am ascultat istoria lui José Sánchez del Río şi am învăţat-o pe de rost. De atâtea ori am vizitat şi baptisterul din parohia noastră care a fost închisoarea sa şi izvorul baptismal unde a fost botezat, ca noi toţi. Mi-am amintit de casa vecinului meu, Rafael Gil "el Zamorano", de jocurile de copii cu fiul său, de aceeaşi vârstă cu mine, de cai şi de vacile de lapte. Dar mi-am aminti şi de armele pe care le-am văzut pe masa lui "Zamorano", neştiind apoi că tatăl prietenului meu a participat ca jandarm la martiriul lui Joselito. Cu atât mai puţin îmi imaginam că a fost chiar el cel care i-a tras glonţul fatal aproape de urechea dreaptă, aşa cum se poate vedea din gaura din craniul păstrat în relicviar.

Dumneavoastră aţi scris mai multe cărţi despre acest mic martor al lui Cristos...

Da, am publicat trei versiuni ale unei biografii documentate. Prima în Mexic, apoi la Madrid pentru editura De Buena Tinta, şi a treia la Ciudad del Mexico pentru o editură privată. Amândouă acestea din urmă cu acelaşi titlu "El ni?o testigo de Cristo Rey" (Copilul martor al lui Cristos Rege). Timp de 10 ani am căutat documentaţia corespunzătoare pentru cartea mea, în special în muzeele dedicat lui "Cristiada", precum şi în arhiva municipală din Morelia, în Michoacán, în cea diecezană de Zamora, în Fototeca Naţională, în arhivele parohiale. Am material pentru alte publicaţii şi documentare. În afară de asta, mi-ar plăcea să scriu o istorie romanţată a lui "Joselito" pentru cititorii adolescenţi.

Puteţi schiţa un portret al fericitului pentru cel care n-a auzit niciodată vorbindu-se despre el?

José Sánchez del Río a fost mai ales un bun creştin care şi-a dat viaţa în apărarea credinţei. S-a înrolat în rândurile armatei cristero pentru a apăra religia sa, Biserica sa, preoţii săi care îndurau o autentică persecuţie datorită capriciilor generalului Plutarco Elías Calles care a voit să aplice legile anticlericale împotriva Bisericii catolice. Fermitatea în a cere permisiunea părinţilor (dată fiind vârsta sa fragedă) de a nu lua armele şi de a-i ajuta pe cristeros îngrijind caii, curăţând armele, pregătind şi distribuind alimentele, desfăşurând comisioane, au realizat propunerea sa de a apăra religia. Într-o ciocnire cu un batalion de federali, a fost ucis calul căpitanului său. José, spontan, l-a deshămat pe al lui şi a oferit calul său spunând: "Eu sunt foarte mic, nu-mi vor face nimic; dumneavoastră sunteţi mai necesar pentru apărare...". Comandantul a putut să se salveze, însă tânărul a fost arestat şi închis în închisoarea din Cotija; apoi, după ce a salutat poporul său din Sahuayo, după câteva zile a fost condamnat la moarte pentru că nu şi-a renegat credinţa, refuzând să strige "Trăiască guvernul suprem", ci mai degrabă urlând "Trăiască Cristos Rege şi Fecioara de Guadalupe!".

Ce aspect vă uimeşte în mod deosebit la fericitul José Sánchez del Río?

Curajul său, credinţa sa în Isus Cristos, forţa sa. Nici măcar toată trupa împreună n-a avut curajul şi temperamentul acestui băieţaş, aşa cum au revelat înşişi călăii săi, şi cum a amintit cardinalul José Saraiva Martins în omilia de la Liturghia de mulţumire din Sahuayo. Este vorba despre un exemplu demn pentru copii şi adolescenţi, un ocrotitor... Aşa încât a fost numit patron al diferitelor seminarii, ca de exemplu cel al Lucrătorilor Împărăţiei lui Cristos, în Mexic, al Verbum Dei în America de Nord. Este şi patronul principal al copiilor din ECYD, împreună cu sfântul Ignaţiu din Antiohia.

Mărturia martiriului lui Joselito a influenţat în vreun fel şi asupra vocaţiei dumneavoastră personale?

Amintirea sa şi exemplul său au ajutat şi confirmat vocaţia mea sacerdotală. Eu îl consider mijlocitorul meu personal. În afară de asta, istoria sa şi nevinovăţia sa ţin în viaţă poporul meu şi tot Mexicul. Devoţiunea faţă de José s-a extins şi în Italia, Spania, Statele Unite şi toată America. Când am ajuns în Argentina şi povesteam istoria sa tinerilor din Acţiunea Catolică îmi spuneau că deja cunoşteau martiriul său şi că nutreau o mare admiraţie faţă de el. În Italia a fost publicată şi o carte, în 1938, cu titlul "Mexican martir" (México mártir) de Luigi Ziliani.

Aţi mai avut posibilitatea de a vorbi cu vreunii dintre călăii sau cu cel care fizic a apăsat pe trăgaci? S-au căit vreodată pentru ceea ce au făcut?

Da, aşa cum spuneam, l-am cunoscut pe "el Zamorano", apoi şi pe "la Aguada" (alias Rafael Gil) şi pe Alfredo Amezcua. Din ceea ce am putut constata, au trăit cu mare căinţă. Rafael, vecinul meu, avea mari posibilităţi economice, dar era mereu trist şi taciturn, cu puţini prieteni; Alfredo Amezcua era o persoană foarte certăreaţă şi de multe ori s-a certat cu armele în mâini... Cred că mijlocirea lui José Sánchez del Río le-a dat harul convertirii acestor doi călăi, sau măcar căinţa lor.

Aşa cum spunea Tertulian, sângele martirilor este sămânţă pentru creştini...

Da, este adevărat. Viaţa creştină a poporului meu şi a celui din Mexic a reînflorit: biserica parohială profanată a fost reconstruită; Acţiunea Catolică s-a reînsufleţit, precum şi vestita ACJM (Acţiunea Catoloică a Tineretului Mexican); a fost reluate exerciţiile spirituale, îndeosebi cele ignaţiene, catehezele pentru copii. S-au înmulţit vocaţiile la viaţa călugărească şi sacerdotală, a fost construită o capelă şi un monument în cinstea lui Cristos Rege.

În concluzie, ce cereţi concitadinului dumneavoastră acum când va deveni sfânt?

Ca să mijlocească pentru poporul nostru, ca să se poată ajunge la pacea socială şi politică la care tânjeşte tot Mexicul, şi ca să se termine războaiele care-i fac pe toţi să sufere, mai ales pe copii.

(După Zenit, 20 martie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 54.